Daniel Radcliffe a crescut pe platourile de filmare. Cu toate astea, nu este deloc sătul de industria de divertisment. Starul lui Harry Potter a reuşit să se distanţeze de franciza care l-a făcut celebru şi să-şi păstreze statutul de actor apreciat şi celebru. Iar într-un interviu recent acordat publicaţiei The Guardian, a declarat că este pregătit să ofere actoriei întreaga sa viaţă.
„A fi actor este mult prea distractiv. Iubesc prea mult meseria aceasta pentru a renunţa vreodată la ea. Este ocupaţia mea, este ceea ce am învăţat să fac crescând. Se presupune adesea că dacă ai crescut pe platourile de filmare, eşti cu siguranţă sătul de asta şi vrei să faci şi altceva. Eu nu ştiu altceva decât aceste platouri de filmare şi iubesc aceste locuri. Pentru mine sunt un spaţiu familiar, în care mă simt nemaipomenit de bine. Chiar sper să mor pe platoul de filmare. Sincer. Şi mai degrabă mai târziu decât mai devreme”, a declarat Radcliffe.
Starul de numai 24 de ani a ţinut să menţioneze şi că are un idol din Cetatea Filmului, alături de care şi-ar dori foarte mult să joace într-un film. „Una dintre ambiţiile mele secrete este să fac un film cu Dwayne Johnson. Nu ar fi grozav lucrul asta?”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea