Covorul roşu se întinde seara aceasta pentru Love Building

de Cinemagia în 13 Sep 2013
Premiera de gală a filmului va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO

Pentru echipa Love Building seara de vineri, 13 septembrie este una cu totul specială, pentru că reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc cu începere de la ora 19.30, la CinemaPRO.

Dacă Dragoș Bucur, Dorian Bogută și Alexandru Papadopol au mai trecut prin emoțiile unei premiere cinematografice, nu același lucru se poate spune despre cei 31 de actori debutanți, cursanți ai școlii Actoriedefilm.ro, care vor participa pentru prima dată în cariera lor la un eveniment de o asemenea amploare.

Şi pentru echipa din spatele camerei de filmare se anunță o seară importantă. Iulia Rugină va marca vineri seara debutul său oficial în lungmetraj și îi vor fi alături directorul de imagine Marius Iacob, Laura Lăzărescu, responsabila de sunetul filmului, precum și scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu.

Printre celebritățile care vor saluta premiera Love Building se numără nume cu rezonanță din lumea filmului, în frunte cu: maestrul Mircea Albulescu, Dan Chisu, Mirela Oprisor, Mimi Brănescu, Radu Gabrea, Marian Crișan și Radu Muntean.

De la evenimentul de vineri nu vor lipsi nici vedetele tv: Amalia Enache, Dana Rogoz, Adela Popescu, Andreea Raicu, Alina Chivulescu, Elvira Deatcu, Mircea Solcanu și Albertina Ionescu, vor atrage cu siguranță multe priviri la premiera de gală a filmului Love Building.

Din 13 septembrie, Love Building va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara fiind distribuit de MediaPro Distribution.

Exploreaza subiecte similare:

Love Building, Dragoş Bucur, Dorian Boguţă, Alexandru Papadopol, Iulia Rugină, Marius Iacob, Laura Lăzărescu, Ana Agopian, Oana Răsuceanu, Mircea Albulescu, Dan Chişu, Mirela Oprişor, Mimi Brănescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Radu Muntean, Dana Rogoz, Adela Popescu, Andreea Raicu, Alina Chivulescu, Elvira Deatcu

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 19 septembrie 2013 16:41
O primire cum nu se poate mai buna pentru un film care promite enorm.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells