Copiii lui Hitler şi Odessa, la Cinepolitica 2013

21 Mar 2013
Festivalul de film politic anunţă programul special Insuportabila memorie

Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) se întoarce la momentele delicate sau tragice din istorie şi vorbeşte despre vină, trădare şi consecinţele crimelor, într-un program special numit Insuportabila Memorie. Filmele incluse în acest program, drame puternice, documentare şi scurtmetraje cu tematică politică, vor fi proiectate sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 14.30, la Cinema Elvira Popescu.

Programul special va debuta cu „Examenul” / „A vizsga”, în regia lui Péter Bergendy, un thriller despre spionii maghiari care, după revoluţia eşuată din 1956, pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de cauza comunistă, au fost nevoiţi să se spioneze şi denunţe între ei. Filmul - realizat „în stilul lui Tinker Tailor Soldier Spy, dovedind că estetica paranoid chic e populară”, potrivit Screen International - a avut premiera la Karlovy Vary şi a câştigat trofeul Gold Hugo la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago, în competiţia New Directors.

„Copiii lui Hitler” / „Hitler’s Children” (foto), o co-producţie Israel-Germania în regia lui Chanoch Ze’evi, este un documentar pătrunzător despre descendenţii celor mai importanţi oficiali ai regimului nazist, cei cu nume ca Goering, Himmler, Hoess. Cum se raportează copiii la părinţii lor atunci când sunt conştienţi de crimele monstruoase pe care aceştia le-au comis? Cum poartă această povară pe umerii lor şi în ce fel au plătit pentru culpele acestora? Sunt câteva dintre întrebările pe care le ridică regizorul Chanoch Ze’evi, fiul unor supravieţuitori ai Holocaustului.

Despre un episod tragic din istorie pe care generaţiile de după cel de-Al Doilea Război Mondial au refuzat să şi-l asume vorbeşte Odessa, noul documentar realizat de Florin Iepan. Este un film provocator la adresa întregii societăţi, care porneşte de la probabil cel mai întunecat moment din istoria românească modernă – uciderea a peste 20.000 de evrei de către Armata Română, la Odessa, în 1941 - pentru a trage concluzii nu tocmai confortabile despre psihicul naţional.  

Un alt treilea documentar din programul special Insuportabila Memorie este „Evrei de vânzare”, de Radu Gabrea, care explorează un episod din faimosul comerţ cu fiinţe umane pe care statul comunist l-a practicat decenii la rând, în special cu Germania şi Israel. Potrivit datelor prezentate în film, între 1947 şi 1989, 90% dintre evreii români au părăsit definitiv România, cei mai mulţi dintre ei pentru a deveni cetăţeni ai statului israelian.

Pe scurt, despre politică, o mini-secţiune din cadrul programului special, adună şase dintre cele mai importante filme scurte cu tematică politică apărute în ultimii ani. Selecţia a fost realizată de Massimilliano Nardulli, director artistic al Brest European Short Film Festival şi membru al juriului Cinepolitica.

„Two and Two” – Marea Britanie / r. BabakAnvari 6’53
„Fireworks” – Franţa, Italia / r. GiacomoAbbruzzese 21’
„Killing the Chickens to Scare the Monkeys” – Suedia, Thailanda / r. Jens Assur 23’
„Le Feu, le sang, les étoiles” – Franţa / r. Caroline Deruas 15’
„Dieci cadute” – Italia / r. Nicola Console 17’56
„Treinta Años” – Chile, Franţa / r. Nicolas Lasnibat 20’

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Exploreaza subiecte similare:

Florin Iepan, Radu Gabrea, Evrei de vânzare, A vizsga, Péter Bergendy

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 22 martie 2013 11:03
Pentru iubitorii de documentare si episoade care au la baza realitatea, aceste proiectii vor constitui un regal cinematografic.
alex_il_fenomeno pe 3 aprilie 2013 21:08
Desi nu sunt fan al genului, din ce am citit mi-a fost atrasa atentia.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells