Vineri, 2 februarie, intră în premieră pe marile noastre ecrane povestea adevărată și desecretizată de curând a primilor soldați americani trimiși în Afganistan după atacul din 11 septembrie 2001. Este un episod mai puțin obișnuit de luptă, diferit de filmele de război cu care am fost obișnuiți. Totodată, este un film ce se înscrie în propaganda americană, dar o producție ce arată un anumit respect pentru afganii care au luptat contra talibanilor.
Deși armele sunt moderne, războiul e purtat de oameni călări, ca în Vestul sălbatic, ca în sec XIX și mai devreme, cu soldați care depind de acești patrupezi și de priceperea și îndemănările individuale. Aflăm din film că acești soldați americani, această cavalerie modernă nu avea niciun alt mijloc de locomoție la sol și că a câștigat lupta fiind călare și având ajutorul aerian american. Episodul e cunoscut și ca cea mai gravă înfrângere pentru organizația Al-Qaida.
Pentru iubitorii filmelor de acțiune, ca și pentru iubitorii de cai, 12 Strong are numeroase atuuri. Iubitorii filmelor de război vor sesiza însă că filmul are un grad de verosimil comparabil cu al unui film... cu supereroi. Regizorul Nicolai Fuglsig aruncă în scenă foarte multe elemente de luptă ce fac filmul spectaculos, de la explozii, bombardamente, lupte călare, la tancuri și lansatoare de rachete. Dar avem dubii că situația s-a întâmplat chiar așa în realitate.
Efectele speciale și ritmul acțiunii sunt excelente, dar din punct de vedere tactic filmul pare mai puțin plauzibil. Și asta pentru că e e greu de crezut că oameni călări, înarmați doar cu arme portabile, pot să înfrângă talibanii în condițiile acelea. E discutabil și cum funcționează în film ajutorul aerian: avioanele B-52 sunt bombardiere strategice, nu pot fi apelate prin radio-telefon, cum vedem în film, acesta e modul de operare a elicopterelor de atac și a aviației de asalt, ce răspunde direct solicitărilor trupelor de la sol, ce pot distruge un inamic cu precizie. Avioanele B-52 nu se folosesc în acest fel, nu au precizie în bombardament, nu pot distruge un inamic foarte localizat, cum e un sat taliban.
12 Strong prezintă un subiect similar celui tratat în Rambo III. Doar că, de această dată, e plasat în contextul unui război pe care multă lume spune că americanii l-au pierdut în Afganistan. Vorbim, așadar, de o bătălie câștigată dintr-un război ce nu se poate spune că a fost câștigat.
Chris Hemsworth în rol principal nu ne prea convinge că poate conduce o brigată la victorie. E adevărat că personajul lui nu e înzestrat (din scenariu) cu calitățile necesare în acest gen de situație. Dialogurile sunt sumare, iar scenariștii au mizat mult pe umor în dinamica din interiorul echipei.
Cazul real
Generalul Abdul Rashid Dostum conducea partea de nord a Afganistanului când talibanii au capturat orașul Masar-i-Sharif în 1998 și au aruncat în aer vechile statui ale lui Buddha ce vegheau de secole orașul. Talibanii voiau un stat pur, o întorcere la un Islam ce să corespundă modului lor de a interpreta Coranul. Așa că Dostum, un susținător al educării femeilor, cu o abordare occidentală asupra vieții, și-a petrecut următorii trei ani ca să oprească valul de talibanism radical.
Apoi evenimentele de la 11 septembrie 2001 din America au avut loc. Căderea Turnurilor gemene. Dostum și alți generali din Alianța Nordului, depășiți ca forță și muniție de tancurile sovietice și de armamentul talibanilor, au considerat asta o binecuvântare pentru ei. În sfârșit, America avea să li se alăture în lupta contra extremiștilor. Își șopteau unii altora... „vin americanii”. Apoi au cerut în ajutor „câțiva americani”, povestește Doug Stanton în cartea „Horse Soldiers: The Extraordinary Story of a Band of US Soldiers Who Rode to Victory in Afghanistan” ce stă la baza filmului 12 Strong. „Iar aceștia au adus cu ei curajul unei întregi armate”, a spus Generalul Abdul Rashid Dostum, intervievat de Doug Stanton pentru cartea sa.
America a trimis 12 soldați din forțele speciale. Aceștia au aterizat în Afganistan în 2001. Personal auxiliar a fost adus la fața locului, piloți și echipaje ce să pregătească elicopterele în 48 de ore, pentru că Secretarul Apărării de la acea dată, Donald Rumsfeld, țipa în telefon după rezultate. Presa cerea informații, iar Rumsfeld avea nevoie de date concrete pentru a furniza mass-mediei, și pentru a-i asigura astfel pe americani că se iau măsuri, după evenimentele tragice de la 11 septembrie.
Cei 12 soldați au luat cu ei ce au găsit disponibil - acumulatori, mănuși, pături. Erau, asemenea celorlați membri ai forțelor armate, nepregătiți pentru un război la care să nu aibă timp de pregătire, în care să intre imediat. Cei 12 soldați din forțele speciale au adus tehnologie din secolul XXI într-un război ce se ducea ca în sexolul XIX. Alianța Nordului ataca tancuri, avioane și lansatoare de rachetă... călărind cai. Era inimaginabil, nebunesc. Americanii au fost puși în situația de a-și aminti lecțiile de tactică de pe câmpul de luptă învățate pe când studiau Războiul Civil. A fost necesar să învețe să călărească, și nu cai blânzi, ci armăsari care - când nu erau pe front - se băteau între ei. Forțele speciale au avut de luptat pe cai, cu tancuri, având ca suport forțe aeriene care lansau bombe la coordonatele date de cei de la sol.
