Astăzi sunt studentă la Actorie. Visul meu din liceu s-a împlinit. Dar ce s-a întâmplat în cei 14 ani cât s-au scurs între Bac și admiterea la UNATC? Mă simt de parcă aș mai fi trăit o altă viață între timp... Și nu cred că exagerez dacă spun că, da, chiar așa și e. Am simțit nevoia să creez un univers paralel, în care să evadez și asta am făcut.
În liceu m-am pregătit pentru Actorie, dar n-am mai susținut examenul de admitere. Am povestit în prima filă a jurnalului ce s-a întâmplat... Cu toate astea, m-am trezit, peste noapte, studentă la Filosofie și Jurnalism, la o universitate particulară... Era mai ok decât să fiu „pe niciunde", dar, totuși, nu a fost chiar plăcut să mă trezesc într-un loc în care nu știam dacă-mi doream să fiu. Darămite în două:))) Mă tot întrebam ce-o să fac cu Filosofia, că femei-filosof mai rar întâlnești și-apoi filosofia pentru mine e fascinantă atunci când o accesez de bunăvoie, nicidecum să o studiez „pe hârtie":) A rămas Jurnalismul (ciudată asociere între cele două facultăți). Ok, dar Jurnalismul nu se face în bancă, ci pe teren. Am simțit asta din primele mele zile la școală și susțin și azi același lucru. De-a lungul timpului au venit la mine la redacție zeci de absolvenți de Jurnalism, unii de la stat chiar (ca să nu cumva să spuneți că doar cei de la particulare nu învață carte), și nu știau nici ce e aia o știre, nici să scrie corect românește. Grav! Ba, mai mult chiar, mulți dintre absolvenții despre care vă spun aveau și idei preconcepute deja (de unde, oare?, mă întreb, câtă vreme ei nu depășiseră careul școlii) despre cum se face presă.
Eu n-am avut astâmpăr, ca alții, să termin întâi facultatea și abia apoi să mă apuc de treabă. Nu am sărit peste etape, dar le-am ars rapid... Simțul practic și înstinctul de supraviețuire m-au ajutat enorm: n-am avut stare prea mult timp și, dornică să aflu dacă mi s-ar potrivi această meserie, am început să-mi caut ceva în domeniu. Eram singura studentă din anul întâi care avea deja job în presă, încă din primul semestru. Și nu oriunde, ci la unul dintre cele mai importante cotidiane ale vremii: Jurnalul Național. Îmi aduc aminte că mă întrebau colegii cu care mă vedeam doar în sesiune și pentru care eram ca o „vedeta" cum am reușit. Și le spuneam, sincer: am bătut la uși și mi s-au deschis; am spus că vreau să lucrez și nu m-am lăsat până nu mi s-a dat ceva de făcut. Nu m-au crezut. Îmi cereau să-i ajut, să le spun cum să facă. Dar eu le-am spus. Am avut mereu „tupeul" să bat la o ușă dacă vreau ceva, să cer, să întreb... M-a enervat dintotdeauna cei care stau în drum și așteaptă să fie trași de cineva de mânecă...
Cum am reușit să fac primii pași în presă? Am întâlnit un jurnalist cu un spirit deosebit, care mi-a atras atenția: Julius Constantinescu... Eram la un bairam (ce-mi place să spun așa, nici nu știu dacă azi mai e la modă... toată lumea spune acum party... deh, s-au estompat influențele turcești, americanismele-s pe val). L-am întrebat dacă mă poate ajuta să fac practică și n-a mai scăpat de mine din ziua aceea (pardon, noaptea). Au urmat alte redacții importante: Independent, MTV, TransGlobal Music, Libertatea, Click! Pe același principiu, de neastâmpăr – plafonarea nu-i clar de mine – n-am prea avut stare mult timp într-un loc sau pe același loc. Când mă săturăm, îmi căutam altceva. Sau, dacă primeam o ofertă, spuneam „da" provocării. N-am putut să refuz niciodată provocările... Ador provocările!
Până și monotonia am avut de grijă s-o înfrumusețez. Chiar Libertatea e prima redacție unde am petrecut mai mult timp, patru ani, am avansat încet-încet, de la an la an. Am cerut mereu ceva nou de făcut și am primit. Așa s-a întâmplat și la Click!, unde în octombrie 2016 am împlinit zece ani, dar n-a fost an să semene cu altul. Plus că, între timp, am mai avut și alte job-uri (editare de carte pentru Adevărul și editarea unei reviste de beauty, Les Nouvelles Esthetiques) sau am fost la fel și fel de cursuri (de Management, de Seo, de Social Media, de Engleză, de Maghiară).
În tot acest timp, însă, deși n-am pierdut definitiv legătura cu Actoria, căci am fost un „spectator practicant”, m-am ținut departe de gândul „ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi dat admiterea la UNATC?”. Am scris și încă scriu despre vedete și mondenități, am vorbit cu mulți actori, unii îmi sunt amici... dar am ținut ascunsă chemarea mea. Ceva, însă, m-a trezit la realitate și focul s-a reaprins... Abia aștept să spuns și povestea asta... vinerea viitoare!
La emisiunea Click! de la Prima TV, 2014:
În delegatie la Kiev, la Eurovisionul din 2005:
În redacția ziarului Libertatea, 2004:
