Alden Ehrenreich îl va interpreta pe Han Solo în alte două filme

de Cristina Grigore în 25 Apr 2018
Universul Star Wars ar putea include în listă o nouă trilogie

Studiourile Disney/Lucasfilm par să aibă foarte mare încredere în spin-off-ul cu Han Solo, o idee susţinută, în parte, de ultimele declaraţii ale celui care îl interpretează pe faimosul contrabandist. Alden Ehrenreich a menţionat într-un interviu acordat revistei Esquire că în contractul său mai apar încă două filme în care va avea partitura lui Solo.

Deşi este de aşteptat ca Disney să se gândească la o serie Han Solo, o afirmaţie sigură în acest sens va putea fi emisă abia după lansarea lui Solo: A Star Wars Story (va ajunge şi pe marile noastre ecrane din 25 mai) şi evaluarea succesului acestuia la box office.

Producţia filmului a fost dată peste cap atunci când Phil Lord şi Chris Miller au renunţat la regie pentru că viziunea lor nu corespundea cu a studioului, iar greutatea reinstaurării echilibrului şi a cosmetizării peliculei a fost preluată de Ron Howard. Ulterior, o undă de neîncredere în producție s-a propagat dinspre Ehrenreich, despre care s-a spus că a mai avut nevoie de nişte lecţii de actorie pentru a duce la bun sfârșit filmările.

O altă variantă pe care ar putea merge studiourile ar fi însă cea în care personajul lui Ehrenreich va apărea în celelalte spin-off-uri Star Wars anunţate. Trailerul lui Solo: A Star Wars Story a generat o mulţime de comentarii printre fanii seriei şi cei ai lui Harrison Ford (cel de care numele lui Han Solo s-a legat iremediabil), iar mulţi dintre aceştia par că nu sunt încă convinşi de atractivitatea poveştii de origine a uneia dintre cele mai îndrăgite figuri din universul Star Wars.

Exploreaza subiecte similare:

Alden Ehrenreich, Ron Howard, Solo: A Star Wars Story

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 25 aprilie 2018 10:56
Disney incepe sa se lacomeasca cu povestile Star Wars :)
boghiu_andrei pe 25 aprilie 2018 21:35
Mai intai sa vedem cat de bun e asta,si dupa te mai gandesti la altceva.Pana atunci mai e..
twitch958 pe 26 aprilie 2018 08:53
cred ca nu sunt singurul care s-a plictisit de filmele Star Wars
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 20:29
Han Solo va fi interpretat de catre Alden Ehrenreich, dar oare, il v-a putea egala vreodata pe marele actor Harrison Ford...?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells