A luat Oscarul ca actriţă, acum vrea să uimească şi ca regizoare. Vezi ce star îşi doreşte asta

de Cristina Grigore în 26 Nov 2015
„Învăţ de la cel mai bun”, şi-a lăudat aceasta mentorul, realizatorul unor pelicule precum American Hustler şi Silver Linings Playbook

Aflată constant atenţia publicului şi a presei odată cu lansare ultimei pelicule din seria The Hunger Games, dar şi datorită acordării titlului „personalitatea anului în divertisment”, din partea Entertainment Weekly, actriţa de 25 de ani, Jennifer Lawrence, este gata să facă tranziţia spre regie. Conform publicației citate anterior, primul său efort regizoral se va numi Project Delirium şi va avea ca temă „războiul psihologic din anii ‘60”.

„Îmi doresc să regizez cam de tot atâta vreme de când îmi doresc să interpretez. N-am vorbit despre asta până acum pentru că îmi place să trec direct la fapte”, a declarat actriţa, admiţând faptul că ideea s-a conturat mai serios pe la vârsta de 16 ani.

„Dacă aş fi vrut să fac asta mai devreme, nu aş fi fost pregătită. Acum simt că sunt gata de acest pas”, a mai adăugat Lawrence şi a subliniat „Învăţ de la cel mai bun”, făcând referire la colaboratorul său constant, regizorul David O. Russell, cel sub a cărui baghetă a reuşit performanţa din 2013, când a primit Oscarul pentru rolul central din Silver Linings Playbook.

Nici scenaristica nu a fost ocolită de vedetă. Ea lucrează acum la o comedie romantică, la care lucrează alături de Amy Schumer (Trainwreck).

Exploreaza subiecte similare:

Jennifer Lawrence, actor, David O. Russell

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 26 noiembrie 2015 13:27
degeaba l-a luat ca "actrita" , tot degeaba o sa il ia daca o sa il ia si ca regizoare.Odata ce i-a intrat foamea de bani in sange nu ii mai iese.Pacat era o actrita care promitea
xerses pe 26 noiembrie 2015 22:29
Ambitia face ca lucrurile pe care ti le propui sa se intample.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells