Articole Roman de gare

(2007)

Un roman de duzină

Interviu cu regizorul Claude Lelouch

Claude Lelouch, ati hotarat sa filmati “Roman de gare” sub un pseudonim?

Pablo Picasso obisnuia sa spuna “Fiecare copil este un artist. Problema este cum sa ramai un artist odata ce cresti.” Probabil am vrut sa interpretez copilul turmentat pentru ultima oara. Dar cred ca dupa vizionarea filmului pe ecran, veti intelege de ce decizia de a-l pregati si de-al filma in mod anonim a fost unul din factorii cheie al productiei. Mai ales ca disimularea este factorul decisiv al filmului. A fost si una din sursele de inspiratie. Face parte din film.

Acesta este singurul motiv?

Este adevarat ca dupa ce ultimul meu film a esuat, am simtit nevoia inconstienta de a ma ascunde, din moment ce treceam printr-una din cele mai intunecate perioade. Ideea de a lucra intr-un mod discret, fara comentarii, fara presiune, fara criticile altora, a inceput sa prinda radacini in mintea mea, ca un fel de dorinta de a fi altcineva pentru un timp, ceea ce am simtit cand am filmat “Ittineraire d’un enfant gatte”.
Mai mult, in “Roman de gare”, vedem oameni care sunt pe fuga, calatorii, barci, tradari, dovezi de loialitate, dar, mai mult decat orice, un barbat care isi doreste sa devina altcineva, cineva care isi doreste sa dispara.

Vocea lui Gilbert Becaud a fost inlocuita de cea a lui Jacques Brel

In aceasta lume a ratacirii, prezenta muzicala a lui Becaud mi-a aratat continuu directia pe care sa o urmez. Subliniaza dreptul si datoriile artistului. Nevoia de a fi recunoscut pentru ceea ce ofera o persoana, nu pentru cine este.

“Roman de gare” este, de asemenea, un film de gen

Deseori, cu trecerea anilor, artistii se intorc mai mult sau mai putin, in mod inconstient, la lucrurile pe care i-au marcat cand erau mai tineri. Sper ca, in “Roman de gare“, veti gasi drama, melodrama, comedie, suspans, elemente ale filmului “de drum” si western-ul, pe scurt, genurile de cinema pe care le-am iubit mai mult decat orice.

Este unul din motivele pentru care acest film este unul din cele mai stralucite, unul din cele mai linistite dupa mult timp, scos intr-o mare masura din umbra si penumbra filmelor “Les Parisiens” si “Le Courage d’aimer”?

Este greu sa raspund la aceasta intrebare din senin. Mai ales ca in “Les Parisiens”, l-am convins pe Ticky Holgado sa declare ca artistii sunt preferatii Bunului Dumnezeu. “Roman de gare” extinde aceasta idee, din moment ce se adreseaza tuturor celor care, in zilele noastre, vor sa exprime lucruri personale, sa le transmita cat mai multor oameni, prin crearea unei lucrari originale si prin exprimarea unei ambitii, ramanand mandri de asta tot timpul.