Pubi si Fiameta

Povestea tragica a ultimului conte Teleki - o lume distrusă de comuniști pentru totdeauna.
Eugene Teleki (Pubi), ultimul conte de Teleki (nepot al prim-ministrului Ungariei din perioada interbelica), stia cinci limbi straine, engleza, franceza, germana, maghiara, latina, „povestea in latina ca in romana”, era din conti scapatati, veniti din Ardeal, tatal fusese mare entomolog. Sotia sa era fiica lui Alexandru Mocioni, om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta,… citeşte

Povestea tragica a ultimului conte Teleki - o lume distrusă de comuniști pentru totdeauna.
Eugene Teleki (Pubi), ultimul conte de Teleki (nepot al prim-ministrului Ungariei din perioada interbelica), stia cinci limbi straine, engleza, franceza, germana, maghiara, latina, „povestea in latina ca in romana”, era din conti scapatati, veniti din Ardeal, tatal fusese mare entomolog. Sotia sa era fiica lui Alexandru Mocioni, om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, despre care Nicolae Iorga afirma că „este un român cu a cărui minte ne mândrim”, iar Vasile Pârvan îl considera ca fiind „cel mai mare binefăcător al românilor de peste munți”. El detinea castelul Mocioni-Teleki (azi sanatoriu boli psihiatrice) din Capalnas, comuna Birchiș, județul Arad. Comunistii au nationalizat castelul, inclusiv impozanta biblioteca cu multe carti legate luxos în piele. In anii '50 un administrator pe nume Corlie, cu doar patru clase elementare a decis sa dea foc cartilor.
Pubi traia din mila taranilor, ii placea sa traiasca la fel
ca taranii, lucra si ca muncitor drumar, avea o viata de
hoinar. A murit prin 1980, intr-o gara, plecat acolo ca si
elefantii sa nu fie vazut cand moare.
Fiameta Vucovar, descendenta si ea a unei familii de aristocrati, fusese prietena din copilarie a lui Pubi Teleki. Ea mai traia la timpul filmarilor, o persoana respectabila, culta, care dadea lectii de engleza si se ocupa cu cosmeticale din ierburi, dupa retete stiute numai de ea, prepara si pentru clienti din Germania creme.
Ea povesteste despre Pubi ca nu-i placea la scoala matematica, ii placea sa traiasca fara raspundere, nu-i parea rau ca pierduse zeci de hectare, era prea supus, „asa-s vremurile”, spunea ea.
În 1945, Pubi a fost dat afară din castel, împreună cu mama lui. Nu s-au plâns niciodată. S-au descurcat cum au putut. Impresionați de soarta lor, locuitorii din Căpălnaș le duceau de mâncare. Când a venit rândul lor, țiganii au trimis bani, cu mesajul: ne-am gândit că doamna contesă nu ar mânca de la noi.
In film sunt inserate pagini din jurnalul lui Pubi, cu un
început vitriolant: „prima persoana pe care am simtit ca
o urasc a fost…mama: cand a spus ca daca n-ar fi murit
Mady, eu nu m-as fi nascut. N-am stiut atunci ce sa simt!”. Prin 1965, Pubi isi propunea in jurnal sa se lase de baut: „în fiecare zi îmi promit ca daca vreau, le arat eu ce pot”, prin 1980 se mai lupta cu balaurul, „ceva-mi
clocoteste in plamani, cand m-am trezit mi-era tare sete,
am gasit in pahar o ramasita de apa statuta”, iar pe 8
octombrie, in acelasi an, nota: „lumea rade de mine, «o
sa mori intr-o gara», asa si as vrea sa mor, asa vreau sa
moara ultimul conte Teleki.” Batrana stia ca fiul grofului a murit si avea povestea ei: „Era cam betiv, umbla ca boschetii prin gari, il gaseai in gara la Savarsin, ori in gara la Lipova. O murit la spital, la Zam, la Hunedoara, pe acolo e îngropat. Ca a avut el niste fini aici in Capalnas, si le-a trimis vorba astora sa-l aduca aici langa parinti sa-l ingroape, dar ei n-au putut, sau n-au avut curajul pe atunci, ca nu l-au adus. Dar nici n-au spus in sat, ca daca ar fi stiut satenii, ar fi pus mana de la mana si l-ar fi adus, ar fi strans si bani sa-i cumpere sicriu, ar fi pus si sa i se traga clopotele, dar finu ala n-o zas nimic."
Pubi Teleki ajunsese ajutor necalificat la bucataria de la spitalul de nebuni din comuna Zam, de linga Deva, si a murit ca un aurolac intr-o halta CFR.
Filmul a fost realizat dupa cateva povestiri de Daniel Vighi.