Articole Polițist, adjectiv

Am vrut să fac un film despre limbaj, despre sensul său sau mai bine zis lipsa sensului său. Cristi este un polițist care aplică o lege compusă din cuvinte. Într-o zi conștiința sa se opune acelor cuvinte și îl împiedică să rezolve un caz minor de teama de a irosi viața unui adolescent.

Dar în biroul șefului său, Anghelache, cuvintele capătă alt sens sub autoritatea dicționarului. În spatele cuvintelor, există Dicționarul; în alte ocazii cuvintele erau în spatele lui Dumnezeu, dar personajele mele nu au acces la acea lume.

Filmul polițist este un gen care m-a atras dintotdeauna; uneori am participat numai ca telespectator. Este ca un puzzle în care ne implicăm și care ne obligă să anticipăm imediat. În final totul se rezolvă și capătă sens. Lucrând la acest film, am vrut să urmez într-un mod aproape drastic procedurile și metodele de acțiune ale unui polițist. Am urmărit polițistul cum își filează suspecții, motivat de convingerea că cinematografia este un martor al unei lumi fără sens.

Nașterea proiectului

Cum ați început proiectul, dintr-o idee abstractă sau dintr-un element concret, cum ar fi personajul polițistului de exemplu?

CP: Găsesc ideile pentru filmele mele observând realitatea și mediul meu. Am un prieten care lucrează ca polițist și mi-a povestit numeroasele sale experiențe profesionale. Într-o zi, citind ziarul, am dat peste cazul unui tânăr care și-a denunțat fratele, traficant de marijuana. Acea poveste m-a intrigat.

Ce v-a intrigat în mod special la acea afacere minoră?

CP: Nu m-au interesat consecințele acelui fapt simplu, dar povestea trădării între frați mi-a pus imaginația la treabă. Atunci am început să scriu un scenariu și să mă documentez despre felul în care un polițist își conduce ancheta și prinde un suspect în filatură. Am fost fascinat foarte repede de procesul cotidian alături de un polițist.

Filmul dumneavoastră continuă să exploreze subiectele primului lung-metraj “A fost sau n-a fost” (2006)?

După “A fost sau n-a fost” am început să scriu patru scenarii...Și am ajuns să filmez “Polițist, Adjectiv” deoarece consider că reprezintă o cinematografie foarte contemporană: relatarea unei povești absurde cu o abordare apropiată de un documentar. Am încercat să îmi pun deoparte raționamentul și acest film s-a învârtit în jurul sensului cuvintelor și sensului legii. M-am intrebat care este semnificația cuvintelor precum “morală”, “lege” și “conștiința”.

Să anchetezi și să iei pe cineva în filatură se compară cu munca dumneavoastră de cineast?

CP: Da, într-o oarecare măsură. După prima mea versiune de scenariu, m-am documentat foarte mult despre sarcinile cotidiene ale unui agent de poliție. Cred că ajungem să descoperim adevărul unui personaj prin munca sa. Atunci am ales să-l arăt pe polițistul Cristi urmărindu-l pe suspect în timp real.

Decor / Societatea română

Vă întoarceți pentru a doua oară în orașul dumneavoastră, Vaslui, în nord-estul României. În ce măsură v-a ajutat acest loc la relatarea dumneavoastră?

CP: Să iau orașul Vaslui ca o pânză de fundal este foarte important deoarece acest oraș înfățișează lumea pe care o cunosc cel mai bine.

Arătați în timp real cum polițistul observă suspectul deoarece acele goluri din timp observate de cei atenți vă permite să explorați munca de polițist, viața cotidiană în Vaslui și să descrieți o parte din societatea românească?

CP: Bineînțeles, arăt cum polițistul evoluează într-o lume intermediară, de altfel toate personajele din film sunt în trecere de la vechea la noua societate românească. Într-o anumită măsură, filmul meu este un portret al României de astăzi. Țara noastră s-a integrat de curând în Uniunea Europeană dar este tot timpul în schimbare.

Sugerați prin personajele vide, peisajele triste, structurile birocratice complicate și spirtele inflexibile că societatea românească refuză să se schimbe și să progreseze?

CP: Nu caut să subliniez stagnarea societății noastre, incapacitatea sa de a se schimba. Am vrut mai degrabă să arăt personajul polițistului Cristi în România de astăzi, aici și acum. Tot acel trafic birocratic (obținerea de nume, asamblarea dosarelor, colaborarea cu alte servicii) face parte din ancheta sa polițistă. Totul necesită timp și multe eforturi deoarece munca lui Cristi este aceea de a descoperi adevărul. El încearcă să avanseze puțin câte puțin.

Trebuie să-și noteze observațiile în mod constant, să țină filatura și să obțină dosarele persoanelor implicate în afacere. Toate acestea pot părea foarte birocratice, dar am adesea impresia că suntem cu toții dosare pentru o terță persoană.

Genul “Polițist”

Să prinzi pe cineva în filatură este foarte cinematografic. În ce fel ați vrut să vă jucați cu thrillerul sau “filmul polițist”?

CP: Mi-am dorit dintotdeauna să fac un film polițist deoarece este ca un puzzle. Ca telespectator te implici imediat în genul acesta de poveste; o afacere criminala vă face să reflectați și să reacționați; vă obligă să vă faceți o părere. Întotdeauna am iubit seriile polițiste precum “Hercule Poirot”. Instantaneu am început să mă gândesc la acel gen în mod special și cum aș putea să-l adaptez la felul meu de a relata povești.

În timpul filmărilor, am refuzat să urmez regulile dramatice ale genului polițist deoarece mă interesa în primul rând viața interioară, funcționarea internă a personajului meu. Presupun că nu am ajutat telespectatorul să înțeleagă ușor motivațiile polițistului Cristi.

Filmul arată munca sa într-o manieră pe cât de realistă posibil fără a fi nevoie să ofer prea multe indicii. Am preferat să mă comport ca o a treia persoană care îl urmărește pe polițist în munca sa.

Ideea genului nu mi-a dat pace și la sfârșitul filmărilor am obținut ceva ce aș califica drept “post polițist”.

Ultimul dumneavoastră film “A fost sau n-a fost” a explorat într-un mod amuzant ideea de a deveni un erou istoric.

De data aceasta ați refuzat să construiți un personaj eroic care anchetează o situație complexă deoarece ați preferat să arătați un simplu polițist care se zbate cu conștiința sa?

CP: Ca și cineast mă interesează persoanele obișnuite și nu mă gândesc că o să fac filme cu eroi veritabili. În viața reală nu sunt decât puțini eroi, decât oameni buni sau răi. Îmi iubesc personajele pentru umanitatea lor. Ei își arată slăbiciunile deoarece nimeni nu este perfect.

Ideea mea de cinematografie este de a fi martor la vremurile noastre.

La sfârșitul filmului meu “A fost sau n-a fost” a apărut un număr impresionant de definiții pentru cuvântul “revoluție”. De data aceasta m-am concentrat pe felul în care folosim și abuzăm de cuvinte. Cum poate fi înțeles un cuvânt și cum poate provoca o mulțime de puncte de vedere?

Filmul meu culminează în ultima scenă dramatică, când un dicționar român este menit să explice semnificația cuvintelor “conștiință”, “lege” și “moral”, numai că nu reușește s-o facă.

Polițistul dumneavoastră nu este plăcut la prima vedere. Telespectatorul are nevoie de timp pentru a-l cunoaște, pentru a se apropia de el.

Cum ați construit această simpatie pentru Cristi și cum păstrați atenția telespectatorului?

CP: M-am inspirat de la prietenul meu polițist. Să-l arăt pe Cristi în focul acțiunii în timp real îl face șarmant într-un anume fel.

În timp ce scriam scenariul eram atent la pașii mărunți pe care îi face. Astfel, a apărut un personaj veritabil din detalii infirme. Nu-mi place să pun telespectatorul să se identifice cu personajele mele, nu vreau să ofer o psihologie prea evidentă. Prefer să derulez povestea personală a personajului fără să adaug elemente care să-l facă simpatic și îndrăgit.

La sfârșit, Cristi, care pe tot parcursul filmului se îndoiește de misiunea sa, ne surprinde când acționează într-o manieră pur profesională fără să-și piardă propria identitate. Este un polițist foarte profesionist și devotat muncii sale, chiar dacă investighează un “caz minor”. Asta face toată diferența.

Lege și justiție

Doriți să ne faceți conștienți, prin acest polițist turmentat, de diferența între lege și justiție?

CP: Da, deoarece care este adevărata semnificație din spatele cuvintelor? La începutul filmului, Cristi își păstrează rațiunea, conștiința sa morală. El nu vrea să provoace o tragedie între frați, să nu repete povestea lui Abel și Cain. El nu vrea să distrugă viața unui adolescent care fumează jointuri pentru a servi justiției. Discutând cu superiorul său la sfârșit, Cristi este convins că înțelege cuvântul “conștiință”: ceea ce mă împiedică să fac rău, ceea ce voi regreta mai târziu”. Șeful său, sigur de puterea sa, vrea să-l forțeze să respecte legea în vigoare. Dar ce se întâmplă cu conștiința voastră personală când sunteți obligați să aplicați legea?

Actori și personaje

Cum v-ați ales actorii?

CP: Când scriam scenariul, singurul actor pe care îl cunoșteam era Dragoș Bucur, care a fost personajul principal. Pentru celelalte roluri am organizat un casting. De exemplu, l-am ales pe Vlad Ivanov, medicul cu avortul din “4, 3, 2”, pentru a juca comandantul de poliție cinic, întruchiparea perfectă a puterii. Și apoi, pentru scena finală a filmului, lungă și complicată, aveam nevoie de un actor la fel de puternic și înzestrat ca și el.

Cum v-ați dirijat actorii, în special în secvențele lungi?

CP: Cu Dragoș ne-am pregătit pentru film lucrând cu un consilier de poliție. Dacă sunteți un polițist sub acoperire care urmărește un suspect sunteți obligat să respectați câteva reguli de supraveghere. De exemplu, trebuie să păstrați o distanță mare față de suspect. Ne-am antrenat cu Dragoș la filatură încercând să fim tot timpul pe cât de realiști posibil. În acel cadru limbajul corpului său era foarte important deoarece Cristi trebuia să se comporte tot timpul ca un vânător.
Pentru a reuși secvențele cu soția sa sau cu șeful de poliție la sfârșit, am repetat mult și am pregătit totul în câțiva pași. Și când am început să filmăm, munca cu actorii a fost foarte fluidă, agreabilă și simplă. Cu trei săptămâni înainte de filmări am început să repetăm cu actorii scenele de exterior la Vaslui și dialogurile la București. Filmarea în sine a durat 24 de ore. Din fericire, nu am avut prea multe surprize neplăcute.

Actorii au trebuit să se muleze modului dumneavoastră de filmare?

CP: Nu, deoarece îmi consider camera o a treia persoană, aproape la fel de neutră ca o cameră de supraveghere care îl urmărește pe Dragoș Bucur pretutindeni. Acest mod de filmare permite telespectatorului să descopere locurile și spațiile aproape în același timp ca și personajul filmului.
Nu am vrut să intru în imaginația personajului meu, prefer să arăt acțiunile sale dintr-un punct de vedere exterior. În acest sens, structura estetică este organizată în trei etape.
La începutul filmului, Cristi intră tot timpul în cadru, mai târziu suntem cu el constant și după marea confruntare finală cu șeful său, iese din cadru.

Cuvinte și dialoguri

Chiar dacă filmul dumneavoastră este mai puțin “vorbăreț” decât precedentul, vă studiați mult dialogurile. Ați ales dialoguri aparent mai puțin evocatoare și realiste pentru a dezvălui mai bine indicațiile ascunse în personaje și în starea societății?

CP: Totul din film, scenele lungi, lipsa acțiunii, atenția, cuvintele puține vă aduc la absurditatea conversației finale între polițistul rebel și șeful său. Deja pe parcursul filmului, când Cristi vorbește cu colegii lui, noțiunea timpului există aproape tot timpul: când ai luat acel dosar? Când îmi găsești informațiile despre suspecți? Este o situație absurdă deoarece fiecare are altceva de făcut și nimeni nu pare să considere importantă ancheta lui Cristi. Să acorzi timp altcuiva devine problema majoră a personajelor. Într-o anume măsură, “Polițist, Adjectiv” a devenit un film despre timp.

Polițistul, idealist și integru, se găsește în fața unui sistem polițist cinic care încearcă să distrugă individualitatea sa și să-l reducă la funcția sa profesională. Ați vrut să fie un personaj tragic?

CP: Nu, deloc! La sfârșitul filmului, șeful său, comandantul poliției, îi explică sensurile cuvintelor “lege” și “conștiință” pentru a-l face să se întoarcă în rang și Cristi acceptă ca pe o lecție. Nu am vrut să conturez un personaj tragic ci pe cineva care încearcă singur să ajungă un polițist bun.

Tragic sau nu, filmul se învârte în jurul dilemei de a avea convingeri personale care se opun obligațiilor profesionale, nu-i așa?
CP: Desigur, la sfârșitul filmului, polițistul se găsește într-o situație tragică, dar nu am vrut să subliniez acest aspect.

Misiunea sa, să oprească un adolescent din cauza consumului de droguri, pare a fi un caz criminal minor.
Dar cred ca majoritatea oamenilor care se regăsesc blocați între convingeri și obligații ar lua aceeași decizie ca și Cristi. Există o regulă anume în cinematografia tradițională: majoritatea filmelor produce rebeli care refuză să se supună presiunii sistemului. Am ales o abordare mai realistă.

Noul val românesc

În 2006 ați câștigat Camera d'Or la Cannes, următorul an, în 2007, compatriotul dumneavoastră Cristian Mungiu aduce Palme d'Or-ul. Care este secretul forței acestui Nou Val Românesc?

CP: Generația noastră de cineaști nu are manifest sau teorie ca Noul Val Francez la sfârșitul anilor '50.
Totuși, împărțim același gust pentru cinema. Am crescut într-o lume comunistă în care cinematografia era considerată o unealtă importantă de propagandă. Probabil de aceea ne-am străduit să fim mai sinceri pe cât posibil oferindu-vă realitatea.
În prezent, tinerii cineaști din generația mea par a avea un stil coerent, dar cred că în viitor fiecare din noi își va explora propria lume. Astfel, cinematografia română se va diversifica din ce în ce mai mult. Pentru moment, nu am făcut decât două lung-metraje, dar sunt curios să știu în ce direcție voi porni.