Articole Nights in Rodanthe

“Nights in Rodanthe” marcheaza cea de-a treia intalnire pe ecran a lui Richard Gere cu Diane Lane. Cei doi s-au intalnit prima data acum 24 de ani, cand au jucat rolurile celor doi indragostiti nesabuiti din filmul lui Francis Ford Coppola, “The Cotton Club,” si mai recent, in cuplul aflat in cumpana, din “Unfaithful”, drama memorabila din 2002.
Intr-adevar, recunoaste el, “Prietenia noastra a evoluat peste ani transformandu-se intr-un sentiment de incredere. imi place la nebunie s-o am ca partenera.”

Gere mai crede ca diferenta dintre felul cum erau ei la momentul filmarilor din “Cotton Club”, atat ca actori cat si ca oameni, si ceea ce au devenit intre timp, este asemanatoare cu relatia care se dezvolta intre Paul si Adrienne. “Ceea ce m-a determinat sa accept acest rol, si cred ca Diane gandeste la fel, a fost faptul ca filmul nu este o poveste de copii, in care cei doi se sorb din priviri din primul moment cand se intalnesc. Nu e genul acesta de film. Sunt scene in care protagonistii nici nu se privesc, dar se simte o intelegere profunda, pe care o vezi crescand in fata ochilor tai.”

Tot asa cum exista a doua sansa de a te indragosti si de a descoperi sensul vietii, exista si sansa de a invata, de a face lucrurile mai bine, sau de a indrepta raul facut oamenilor din viata noastra. in afara de Paul si Adrienne mai sunt si alte personaje care ii ajuta sau ii calauzesc spre acest deznodamant.

Tragedia lui Torrelson determina calatoria lui Paul in Outer Banks si, in continuare, auto-analiza sa. Jack, sotul tradator, este cel care provoaca ruptura ce o va destabiliza pe Adrienne. Iar hotararea lui Jean de a-i lasa in grija hanul lui Adrienne, in weekend-ul de pomina, asigura ambianta perfecta pentru dezlantuirea furtunii si a povestii de dragoste.
Conflictul cu Torrelson are loc aproape simultan cu disolutia mariajului lui Paul si cu instrainarea fiului sau, dar se pare ca aceasta situatie are totusi cea mai simpla solutie. Wolfe explica, “Paul se concentreaza pe criza care ii afecteaza cariera. I-a murit o pacienta, iar sotul ei l-a dat, pe nedrept, in judecata. Asa cum se intampla de obicei cu oamenii realizati si ambitiosi, Paul nu poate accepta esecul, pierderile sau dezamagirile. El vrea sa repare totul. Ar vrea sa sara peste complicatiile create si sa ajunga mai repede la un rezultat. Pentru asta a si venit la Rodanthe, sa resolve situatia.”

Scott Glenn, care-l interpreteaza pe vaduvul indurerat, afirma, “Paul nu intelege ca pe Torrelson nu-l intereseaza banii, nici macar procesul; ceea ce vrea el este ca doctorul sa-si ceara iertare. El vrea ca persoana pe care a iubit-o si care a murit, sa un fie pentru doctor inca un decedat la inventar, pentru ca, pentru el, ea era o persoana importanta si pretioasa. Scopul lui este sa-i atraga atentia doctorului, sa-l faca sa decunoasca ca a gresit si sa-si ceara iertare.”
“Scott este minunat,” spune Di Novi. “Scena confruntarii dintre Torrelson si Paul este indescriptibil de frumoasa. Este vorba de un om extrem de indurerat, care isi exprima cu greu sentimentele. E clar ca Paul se afla pentru prima data in situatia de a interactiona cu un om, in acest fel.”

In timp ce Paul se lupta sa faca fata intalnirii cu Torrelson si se gandeste cum sa abordeze problema urmatoare—racirea relatiei cu fiul sau—Adrienne incearca sa se clarifice asupra sentimentelor ei fata de Jack, ale carui rugaminti tulburatoare de impacare ajung pana si in acest colt indepartat.

Christopher Meloni, care-l interpreteaza pe Jack, vede personajul ca pe un “catalizator. Jack e cel care o determina pe Adrienne sa plece in aceasta calatorie. El o pune in fata unei alegeri: ea trebuie acum sa decida ce este bun si ce este rau pentru ea, sau pe ce drum trebuie s-o apuce.”
De fapt, spune Meloni, “Jack este sincer cand vrea sa revina in familie, dar cred ca nu o face pentru motivul corect. Chiar daca e sincer, ai sentimental ca ceva nu e in regula cu el si sper ca spectatorii vor percepe resentimentele pe care Adrienne le are fata de el, chiar si fara a cunoaste detalii.”

Singura persoana care o intelege este Jean, prietena si confidenta lui Adrienne, interpretata de Viola Davis. Jean ii da incurajari sau pareri oneste si optimiste …chiar fara sa-i fie cerute. Cu siguranta ca cele doua prietene au o istorie lunga impreuna, pentru ca hanul lui Jean este plin de lucruri facute de ele pe cand erau fetite, plus o multime de fotografii si amintiri care sunt insirate alaturi de suvenirurile lui Jean din calatorii sau obiecte colectionate de ea de-a lungul anilor.

Di Novi afirma, “Jean reprezinta femeia complet eliberata. Ea isi cunoaste valoarea si nu-i pasa ce cred ceilalti despre ea. Ea se exprima cu curaj si talent si-si traieste viata din plin; intr-un fel, la asta aspira si Adrienne.”


Productia a inceput in mai 2007, in oraselul Rodanthe si imprejurimile din Outer Banks, un sir lung de insule ce strajuiesc coasta Carolinei de Nord, expuse furiei oceanului in anumite anotimpuri. Cunoscuta sub numele de cimitirul Atlanticului, aceasta regiune bantuita de uragane inregistreaza cel mai mare numar de naufragii din lume.

Vizitand mai multe locuri pentru filmari,Wolfe a fost socat de asemanarea Outer Banks cu zona descrisa in drama romantica. “E un peisaj de o frumusete care-ti taie rasuflarea, dar totodata este vulnerabil si prea expus, o limba subtire de pamant, inconjurata de apa din ambele parti. Acolo simti forta oceanului si a cerului. Acolo mi-a devenit foarte clar modul in care fortele naturii pot inrauri dragostea dintre doi oameni.”

In ciuda faptului ca echipa alesese cu grija perioada anului propice pentru filmari, productia a fost lovita, chiar in a doua zi de lucru, de furtuna din nord-est, cu un vant de 55 m pe ora si ploi salbatice. Era cea mai timpurie furtuna din ultimii 30 de ani, iar valurile care au lovit tarmul au fost cele mai inalte din ultimii 10 ani.

“Fluxul a facut ravagii, a spalat aproape tot nisipul de sub casa,” spune designerul de productie, laureata cu Oscar, Patrizia von Brandenstein (“Amadeus”), referindu-se la primele filmari exterioare—cladirea din zona care fusese aleasa pentru a fi hanul unde urma sa se petreaca actiunea – s-au pierdut peste un metru din fundatia de nisip si in plus doua etaje a cate 18 trepte, cu tot cu echipamentul care fusese depozitat acolo. “

Pentru Wolfe, hanul insusi devenise “un personaj al povestirii, un loc cu istorie si suflet, incarcat cu vietile oamenilor ce-i trecusera pragul, si un fel de camin al sufletelor.”
Hanul, cu topografia sa framantata, cu oceanul si vremea tumultoasa reprezinta, dupa cum spune Wolfe, “viata. Chiar pozitia casei, care se afla intre ocean si lacul de pe coasta, este simbolica pentru ceea ce inseamna viata si dragostea, care sunt atat de fragile, dar si eroice. Mai mult, ele sunt tenace, chiar si atunci cand totul pare potrivnic.

“Cred ca in sinea noastra toti avem nevoie sa traim emotii adevarate, atunci cand vedem o poveste pe ecran,” continua el. “Cu totii intelegem ca viata si dragostea sunt fragile si ca trebuie sa pretuim timpul pe care-l avem impreuna. Uneori, fericirea seamana cu un balon de aer; daca-l prinzi, el se sparge. E minunat sa vezi ca doi oameni mai au inca putere de auto-cunoastere si de a accepta ca marea dragoste le este inca accesibila.”