Articole Million Dollar Baby
(2004)O fată de milioane
- Detalii
- Distribuţie
- Premii
- Imagini (24)
- Postere (7)
- Articole (37)
- Păreri (109)
- Trailer (1)
- Soundtrack (2)
- Wiki
Personajele si subiectulMillion Dollar Baby – O fata de milioane, o adaptare cinematografica realizata de catre scenaristul Paul Haggis, castigator al premiului Emmy, are la baza o nuvela din volumul Rope Burns, al lui F.X.Toole. Toole a petrecut ani de zile lucrand pe postul de cut-man – membru al echipei unui boxer, a carui slujba este sa ii inchida ranile, astfel incat acesta sa poata continua lupta, iar nuvela lui surpinde intr-un mod foarte viu esenta vietii din ring.
Legendarul producator/regizor/actor Clint Eastwood, cand a citit scenariul lui Haggis, a ales Million Dollars Ring drept urmatorul sau film, dupa apreciata drama Mystic River, care a castigat Premiul Academiei in 2003. “Ceea ce m-a interesat la Million Dollar Baby – O fata de milioane este faptul ca nu este tocmai o poveste despre box”, spune Eastwood. “Este o poveste de dragoste despre o persoana tulburata de relatia non-existenta cu fiica sa si care gaseste un soi de surogat al fiicei sale in aceasta tanara innebunita sa se afirme in lume ca boxer”. Eastwood apare in film in rolul lui Frankie Dunn, un antrenor profesionist de box si proprietarul salii Hit-Pit, sala de box a unei scoli vechi, situata in centrul prafuit al orasului Los Angeles. Hit-Pit este viata lui Frankie, iar el isi imparte timpul intre activitati cat se poate de incompatibile - antrenamentele cu luptatorii si participarile la slujba religioasa (o activitate pe care o indeplinea aproape zilnic in ultimii 23 de ani). Incapabil sa isi ierte instrainarea de fiica sa cu mult timp in urma, el ii trimite in fiecare saptamana o scrisoare, care se intoarce in saptamana urmatoare, nedeschisa si cu stampila “se restituie expeditorului”. “Frankie cauta eliberarea”, spune Eastwood. “Este un catolic irlandez, care a ajuns la maturitate, deziluzionat de biserica si de lipsa de comunicare cu fiica lui. Dilema pe care o are in legatura cu aceasta este foarte puternica si i-a lasat un gol imens in viata”. Pe parcursul indelungatei sale cariere, Frankie a antrenat cativa boxeri talentati carora le-a fost si manager. Unii dintre ei au cunoscut succesul, dar niciodata nu i-a dus Frankie pana acolo. El intotdeauna le spune luptatorilor lui ca mai presus de orice trebuie sa se apere, insa e mai mult nevoia lui de a-i apara - si de a se apara – care ii indeparteaza. Odata ce boxerii invata tot ce pot de la el, ei se indreapta spre manageri care sunt gata sa-i conduca la titlu. “Retinerea lui Frankie de a-si angaja boxerii in lupte pentru titluri i-a adus ceva dezamagiri”, povesteste Eastwood. “El a devenit ultraconservator si incapabil sa-si dea seama cand sunt pregatiti. Chiar daca el inca antreneaza luptatori, in mintea lui este cam depasit.” Frankie a reusit sa se protejeze multa vreme – pana cand Maggie Fitzgerald intra in sala de gimnastica. Maggie a crescut intr-o saracie lucie in Ozarks, dar de-a lungul anilor a reusit sa se departeze mult de trecutul ei si sa-si urmeze visul de a deveni o luptatoare profesionista. In box, Maggie isi gaseste un scop in viata, gaseste mandrie si ceva din singura fericire pe care a cunoscut-o vreodata. Fara box, nu are nimic si fara sa tina seama de faptul ca nu are antrenament si ca la 31 de ani este prea batrana pentru a incepe o cariera de luptatoare, Maggie refuza sa renunte la ceea ce o face sa se simta bine pe lumea asta. “De ce ar vrea cineva sa devina boxer?” intreaba Hillary Swank, castigatoare a premiului Oscar pentru Cea mai buna actrita in interpretarea stralucita din drama “Boys Don’t Cry”, din 1999. “Sa mergi in ring ca sa lovesti si sa fii lovit este ceva ce nu am inteles cu adevarat pana cand am inceput sa ma antrenez pentru film. Dar pentru Maggie, boxul nu este doar o scapare, ci si ceva ce iubeste. Pot in mod cert sa fac o legatura cu viata mea, pentru ca si eu am crescut alaturi de familia mea intr-o rulota si nu aveam prea multi bani. Am inceput sa joc la varsta de noua ani. Era ceva ce iubeam si am vrut sa fac acest lucru tot timpul, asa ca puteam sa inteleg aceasta parte din Maggie”. “La Maggie Fitzgerald vezi lupta unui om cu multa ambitie, dar care a avut parte de putina educatie si foarte putin sprijin din partea familiei. Este destul de cinica in privinta vietii ei, daca nu-si va atinge scopul”, spune Eastwood. Maggie vede in Frankie omul care o poate ajuta sa-si implineasca ambitia vietii ei. “Ea l-a vazut cum a modelat boxerii ca niste luptatori remarcabili” spune Swank “si este hotarata in privinta lui – el este ceea ce-i trebuie ei. Parca are niste ochelari de cai la ochi si este absolut de neinduplecat”. Oricum, Frankie socoteste ca perspectiva de a antrena o tanara este pur si simplu un dezastru si refuza categoric chiar si sa se gandeasca la asa ceva, atunci cand Maggie se apropie de el pentru prima data. “Frankie are o prejudecata fundamentala fata de ideea ca o femeie sa fie luptatoare”, spune Eastwood. “O trateaza intr-un mod foarte frivol. El este un traditionalist, concepand boxul asa cum fusese el odinioara. Asa ca aceasta prejudecata este un obstacol pe care trebuie sa-l depaseasca inainte de a indragi ideea de a o antrena pe Maggie”. Adevarul este ca reticenta lui Frankie are motive mult mai profunde. “El se apara emotional in viata”, continua Eastwood “si se apara de implicarea in orice relatie, chiar si cea tata-fiica”. Dar Maggie nu vrea sa accepte refuzul lui si in schimb petrece zilnic ore intregi de frustrare la sala de sport – intre doua ture de lucru ca si chelnerita - incercand sa invete de una singura, pana cand gaseste o cale pentru a-l convinge pe Frankie ca merita sa riste cu ea. Dispretuita de boxeri, ea primeste incurajari numai din partea lui Scrap, un fost luptator, care acum lucreaza ca ingrijitor al salii. Scrap, viclean, ii impartasaste mici secrete pentru a o ajuta sa-si imbunatateasca tehnica si, in acelasi timp, ii atrage atentia lui Frankie in directia ei. “Scrap este singurul care observa potentialul acestei tinere si o ajuta, chiar daca Frankie se impotriveste foarte mult”, spune Eastwood. “Scrap vede ca Maggie are tot ceea ce ii trebuie ca sa reuseasca”, spune Morgan Freeman, care interpreteaza personajul Eddie Dupris “Scrap cel de Fier” si care a fost nominalizat de trei ori la Oscar. “Isi aminteste cum el insusi a fost in situatia ei. Si stie ca ea nu este doar o tinerica, ci vede cum este puternic motivata si dornica sa reuseasca”. Incetul cu incetul, cu ajutorul subtil al lui Scrap si perseverenta ei neclintita, Maggie incepe sa faca progrese. “Scrap vede inclinatia lui Maggie, pasiunea si motivatia ei si cumva acolo vede talentul”, spune Swank. “In plus, o vede supusa, asa cum cred ca fusese si el. Dar ea nu realizeaza cu adevarat cat de mult se straduieste el sa ii apropie pe ea si Frankie. Este atata frumusete in acest personaj care, fara sa stie chiar tot ce se intampla in spatele scenelor la care asista, incearca sa-i ajute sa-si atinga scopul”. Scrap si Frankie sunt artagosi unul cu celalalt, dar aceasta este singura prietenie pe care amandoi au fost dornici si capabili sa o sustina de-a lungul anilor. Asa cum observa Eastwood, “Frankie si Scrap sunt doi tipi care au avut parte de ceva dezamagiri in viata. Scrap nu are pe nimeni pe lumea asta in afara de Frankie, iar in relatia lor exista o anumita intelegere a loialitatii dintre prieteni”. “Sunt precum doi batrani casatoriti”, cugeta Freeman, care a jucat alaturi de Eastwood in subtilul western “Unforgiven”, al regizorului, din 1999. “Ei se iau peste picior din totdeauna. Frankie este in general caustic si in multe situatii, el este cel mai aprig dusman al sau, dar Scrap tine la el pentru ca stie ce suflet mare are, un suflet ranit din pricina relatiei cu fiica lui, pe care nu o mai poate repara, orice ar face. Aceasta este o sursa permanenta de durere, iar Scrap este singurul care stie acest lucru”. Scrap are si el istoria lui dureroasa. Cariera lui ca boxer a fost curmata atunci cand si-a pierdut vederea la un ochi, in timpul unui meci cumplit, de razbunare. Frankie i-a inchis ranile lui Scrap in seara aceea si, desi nu avea autoritatea necesara pentru a arunca prosopul in ring, nu si-a iertat niciodata ca nu a gasit o cale de a pune capat acelei lupte. “Frankie resimte puternic acel incident”, spune Eastwood. “L-a tinut pe Scrap pe picioare, l-a mentinut in lupta in acea seara”. El ar fi oprit lupta, pentru ca Scrap era ranit zdravan, dar a reusit de fiecare data sa-i opreasca sangerearea intre runde, permitandu-i lui Scrap sa continue sa-si ia pedeapsa. “Acestea sunt lucrurile care cantaresc in viata acestui om”, continua Eastwood. “Si desi nu il impiedica sa antreneze luptatori, este cu siguranta un alt obstacol cu care se confrunta in antrenarea unei luptatoare”. Ceea ce Frankie nu intelege este ca Scrap ar lua-o de la inceput inca o data, fara preget si stie ca Maggie impartaseste aceeasi pasiune, asa ca merita o sansa. Totusi, in fata cicalelii bine directionate a lui Scrap si in fata entuziasmului neobosit al lui Maggie, Frankie continua sa refuze cu hotarare. Dar in seara in care ea sarbatoreste implinirea a 32 de ani, Frankie surprinde ceva din durerea si disperarea care se ascund in spatele pasiunii ei. “Maggie credea ca pana la 32 de ani va fi deja campioana”, spune Swank. “Si iat-o acum, tot muncind pe branci, tot fara antrenor. Si nici macar nu este campioana, iar asta o doare foarte tare. In acel moment, nu mai este fata indrazneata, care incearca sa-l cucereasca pe Frankie”. Frankie cedeaza pana la urma, fiind de acord sa o antreneze pe Maggie, impotriva a ceea ce se grabea el sa conchida ca este o buna judecata. Eastwood vede acesta drept un punct de cotitura in poveste, dar si in evoutia personajelor. “Cand Frankie accepta in cele din urma sa o antreneze, totul devine o poveste de dragoste – nu o poveste romantica de dragoste, ci o poveste de dragoste dintre tata si fiica. Maggie este fiica ce ii lipsea din viata, iar el este tatal pe care il pierduse la o varsta frageda. Prin aceasta relatie, Frankie se regaseste cu adevarat si renaste”. “Este o poveste de dragoste, simpla si directa”, conchide Freeman. “Relatia dintre Frankie si Maggie se aseamana foarte mult cu relatia dintre Scrap si Frankie”. Pe langa perspectiva de a juca intr-un film care imbina cu abilitate drama cu o poveste de dragoste familiala, pusa in opozitie cu lumea dura a unui sport care solicita atat de mult fizic si psihic, cei din distributia lui Eastwood s-au bucurat de ocazia de a lucra cu un regizor prolific. “Ocazia de a lucra cu Clint a fost uluitoare”, spune Swank entuziasmata. “A fost cu adevarat un vis care devine realitate. Iar Morgan este incredibil, atat de delicat”. “Rar se intampla sa ai sansa de a lucra cu cineva pe care il indragesti si cu care ai un trecut comun”, spune Freeman. “Clint este acelasi regizor cu care am lucrat la “Unforgiven”. Nu te incurca. Iti spune care este scena ce urmeaza si iti sugereaza sa procedezi intr-un fel sau altul. Apoi, ii lasa pe actori sa-si faca treaba. As plati ca sa lucrez cu el”. Talentul legendar al lui Eastwood, stilul sau regizoral coerent si intelegerea pertinenta a interpretarii l-au facut un regizor cu care multi actori consacrati isi doresc nespus sa lucreze. Sub indrumarea sa, Sean Penn si Tim Robbins au castigat Premiile Academiei pentru Cel mai bun actor si, respectiv, Cel mai bun actor in rol secundar, pentru interpretarea extraordinara din “Mystic River” (Misterele fluviului). “Teoria mea, cand ii indrum pe actori, este ca ei sa nu introduca ego-ul in interpretare”, explica Eastwood. “Pentru ca si eu am inceput ca actor, inteleg foarte bine certitudinile care sunt necesare si incertitudinile care nu sunt necesare pentru a face o interpretare buna, asa ca ii las pe actori sa se desfasoare. Daca ei vin cu ceva bun, atunci e perfect; daca vin cu ceva care nu este tocmai bun, atunci mai fac ajustari. Incerc sa usurez totul si in cele din urma interpretarile ies foarte bine. Creezi un mediu de lucru pentru actori si apoi ei se simt in largul lor”. Eastwood vede “Million Dollar Baby” drept un film imbogatit nu numai de interpretarea complexa a actorilor sai, ci si de contextul in care personajele se lupta sa-si implineasca cele mai arzatoare dorinte si se confrunta cu cele mai profunde temeri ale lor. “Boxul joaca un rol important in poveste, dar acest film nu este despre box, ci despre relatiile interumane”, subliniaza Eastwood. “Si sunt cateva lucruri care raman nerostite in film. Exact asa cum s-a intamplat cu “Mystic River” (Raul misterios), publicul trebuie sa participe cumva hotarand finalul povestii, dupa ce filmul se incheie”.
|
Million Dollar Baby(2004)O fată de milioane
|
Filme de urmărit la TV
HBO
20:00
|
The Lobster(2015)Homarul
|
Duna
20:45
|
Roman Holiday(1953)Vacanță la Roma
|
PRO TV
20:00
|
Kingdom of Heaven(2005)Regatul Cerului
|
CineCloud
Yong-jun Bae
Lacey Chabert
Eli Wallach
2012 Doomsday
Dark Blue
Tom Cruise
A Night at the Roxbury
Le tout nouveau testament
Constantin Ghenescu
Radu Beligan
Monte Walsh
Warm Bodies
Eu, tu și Ovidiu
The Mountain Between Us
Radha Mitchell
The Affair of the Necklace
Olivier Martinez
Lasă-mă, îmi place! Camera 609
The Irishman
The Godfather Trilogy: 1901-1980
The Keeper
This Boy's Life
Ready or Not
Lonely Hearts
Annihilation
Awaara
Livia Brito
Andrew Scott
Twilight
John Wick: Chapter 2
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Angelina Jolie
- Emily Procter
- Jennifer Lawrence
- Emilia Clarke
- Keira Knightley
- Kate Winslet
- Născuţi azi
Trailere filme
- Presumed Innocent
- Shadow Land
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Senna
- Baby Reindeer
- If
- Mufasa: The Lion King
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Despicable Me 4
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Personajele si subiectul Million Dollar Baby