Articole Horici ker

Jan Palach a crescut în Všetaty u Mělníku, un oraș aflat la 80 km depărtare de Praga, unde s-a născut în data de 11 august 1948, cu câteva luni înainte de venirea regimului comunist la putere. Familia Palach era activă în comunitate: erau membri Sokol și voluntari la un teatru pentru amatori. Tatăl era membru al Partidului Național Socialist, iar mama era protestantă. Au încercat să-și crească copiii - pe Jan și pe fratele mai mare al acestuia, Jiří (1941) – conform tradiției republicane. La începutul anilor '50, familia Palach - la fel ca alți proprietari de afaceri – a închis magazinul și, mai târziu, linia de producție. Tatăl s-a angajat ca lucrător manual în Brandýs nad Labem, iar mama și-a găsit de lucru ca vânzătoare la un chioșc din gara Všetaty. În ciuda acestor experiențe, în 1957, Libuše Palachová a intrat în partidul comunist pentru a fi sigură că băieții ei vor putea urma o facultate. Josef Palach a murit în 1962, în urma unui atac de cord.

După ce a absolvit, în iunie 1966, tânărul și-a dorit să studieze istoria la Facultatea de Artă din cadrul Universității Caroline din Praga. A fost respins din pricina numărului mare de candidați, așa că s-a înscris la Școala de Studii Economice. În primăvara anului 1968, a contribuit la fondarea Consiliului Academic Studențesc independent. Ca student al Școlii Economice din Praga, a fost martor direct al Primăverii de la Praga, eveniment ce i-a schimbat viața. Jan fusese interesat de politică și înainte (de exemplu, a împărțit teste scrise de colegii săi, printre care și o scrisoare de-a lui Aleksander Soljenițîn, texte de Ludvík Vaculík sau transcrieri ale discursurilor de la conferințele scriitorilor), dar în 1968 interesul său a crescut rapid. În primăvara anului 1968 a participat la mai multe discuții și întâlniri politice.

Mai multe surse arată că Palach se gândea de ceva timp la un gest care să trezească publicul adormit. A luat în calcul variate forme de protest - fapt dovedit și de scrisoarea în care îndemna la ocuparea Radioului Cehoslovac pentru a se lansa apelul la grevă generală. Această idee i-a fost transmisă liderului studenților, Lubomír Holeček, la începutul lunii ianuarie 1969. Strâns legat de greva eșuată, Palach a sugerat ca un grup mic de studenți să preia inițiativa și să convingă populația că trebuie să participe la protest. În scrisoarea sa, Palach formulează idei pe care le-a reluat în celebrele scrisori semnate "Torța nr. 1". Printre cererile sale, de exemplu, apărea și abolirea cenzurii. Evident, Jan Palach nu a primit niciun răspuns. Poate tocmai și de asta a hotărât să abordeze o altă formă de protest, una mult mai șocantă decât ocuparea radioului, și care avea nevoie de puține pregătiri. După cum aveau să afle detectivii, lui Palach nu i-a luat decât câteva ore să pregătească totul...

Studentul Jan Palach și-a dat foc sub rampa Muzeului Național din Piața Wenceslas din Praga pe data de 16 ianuarie 1969, puțin înainte de ora 14:30. Motivele pentru protest au fost expuse în patru scrisori aproape identice trimise colegilor de la Școala de Economie Ladislav Žižka, liderului studenților de la Facultatea de Arte Lubomír Holeček și Uniunii Scriitorilor Cehoslovaci. În scrisori, era menționat faptul că făcea parte dintr-un grup de studenți deciși să-și dea foc pentru a scoate opinia publică din letargie. Cele două cereri ale sale legate de libertatea de expresie erau abolirea cenzurii și interzicerea ziarului de orientare sovietică Zprávy, ce începuse a fi publicat la finele lui septembrie 1968. Totodată, el le cerea oamenilor să intre în grevă pe termen nelimitat. Dacă cererile nu erau îndeplinite până pe 21 ianuarie, avea să apară următoarea „torță”. Palach a mai redactat o scrisoare în căminul studențesc – în ea își explica gestul și cerea, printre altele, demisia politicienilor pro-sovietici.

Protestul lui Palach a avut parte de multă atenție în Cehoslovacia și în străinătate (printre cei care și-au declarat respectul față de gestul lui Palach s-au numărat Secretarul General ONU U Thant, Prim-Ministrul Italiei Mariano Rumor, Prim-Ministrul Indiei Indira Gandhi și Papa Paul al IV-lea).

Cehoslovacii erau șocați, dar numai o mică parte a opiniei publice a decis să se alăture cererilor lui Palach. În ultima parte a lunii ianuarie 1969, în centrul orașului Praga au avut loc câteva proteste spontane înăbușite de poliție odată cu lăsarea serii. Unul dintre protestele mai mari a fost o grevă a foamei începută pe 18 ianuarie de către un grup de studenți sub rampa Muzeului Național. Tinerii au stat în corturi, în mijlocul gerului, vreme de patru zile - după aceea, poliția i-a silit să-și încheie protestul.

Masca mortuară a lui Palach, donată elevilor de sculptorul Olbram Zoubek, a fost afișată la fântâna de sub Muzeul Național.

Timp de câteva luni, detectivii au examinat circumstanțele în care a avut loc acțiunea lui Jan, căutându-i pe posibilii săi colaboratori. Poliția a interogat mai mulți martori, a solicitat mai multe expertize și a scris multe rapoarte către Ministerul Afacerilor Interne. În iunie 1969, cei doi anchetatori - căpitanul Jiří Ryant și maiorul Miroslav Novák - au renunțat la acuzațiile împotriva unor persoane rămase neidentificate din cauza lipsei de dovezi concrete despre grupul pe care Jan Palach l-a menționat în scrisoarea sa. Potrivit acestora, scrisoarea a avut pur și simplu scopul de a da un impact mai mare șocantului său gest. Interesată în anchetă a fost și poliția secretă (StB) care, însă, nu a influențat cursul sau rezultatele acesteia. Poliția secretă a redevenit interesată de subiect abia la prima comemorare a gestului lui Palach.

Pe data de 28 octombrie 1991, președintele Václav Havel le-a conferit lui Jan Palach și Jan Zajíc, în memoriam, Ordinul Tomáš Garrigue Masaryk Clasa I pentru rolul lor în promovarea democrației și a drepturilor omului. În 2000, în fața Muzeului Național a fost ridicat un monument în amintirea lui Palach și a lui Zajíc.