Articole Beowulf

Intamplarile prezentate in poemul de 3000 de versuri au loc dupa toate probabilitatile in secolul VI dupa Christos. Aceasta estimare se bazeaza pe mentiunea care se face in legatura cu o batalie pentru care exista dovezi istorice. Desi evenimentele relatate se petrec in Danemarca, epopeea a circulat din gura in gura, intre anglo-saxonii din Anglia de nord inca 200 de ani dupa crearea poemului. Anglo-saxonii nu se considerau britanici, ci vikingi, iar eroii lor erau intotdeauna din Scandinavia.

Autorul lui Beowulf este necunoscut. Poemul original a fost scris pe piei tabacite de oaie. In urmatorii 200 de ani poemul a fost copiat de mai multe ori, iar prin anii 900 a fost cules intr-un volum care mai continea si povestea lui San Christopher, o colectie de anecdote despre Orientul indepartat, o presupusa scrisoare a lui Alexandru ce Mare si un poem despre eroina biblica, Judith.

Acest volum a fost partial distrus de incendiul de la The Cotton Library, cea mai mare colectie de literatura din Evul Mediu, pe 23 octombrie 1731. Documentul a fost carbonizat, dar si reputatia poemului a avut de suferit in anii ce au urmat. Fiindca era scris in engleza veche, el a fost interpretat ca fiind confuz, din cauza combinatiei de elemente pagane cu teme crestine. Structural, epopeea era considerata ca fiind defectuoasa pentru ca eroul principal nu avea un singur adversar, ci trei, dintre care ultimul aparea la distanta de jumatate de secol fata de ceilalti.

In plus, Beowulf nu foloseste rima, ci aliteratia. Nu are nici un metru iambic pentru ca, asa cum spun povestitorii anglo-saxoni, nu conta cate silabe avea un vers atata timp cat era scurt si avea trei aliteratii in el. Prin comparatie cu capodopere ca Odiseea lui Homer si Eneida lui Vergiliu, Beowulf apare ca o poezie de proasta factura. Mai rau, eroismul si moralitatea sa erau centrate pe un singur om care se lupta cu monstrii. Iar invatatii vremii nu prea luau in serios poemele despre monstri si dragoni.

Abia in secolul XX Beowulf a fost reabilitat, de nimeni altul decat JRR Tolkien, autorul romanelor The Hobbit si The Lord of the Rings. In eseul sau din 1936 "Beowulf: The Monster and the Critics", Tolkien a scris ca problema pe care o aveau toti cu Beowulf nu era legata de calitate, ci de faptul ca poemul era comparat in mod nedrept cu Homer si Vergiliu. Beowulf nu s-a conformat regulilor poetice create de greci si romani in Antichitate, pentru ca era o poveste scandinava, cu un metru specific - nici mai buna nici mai rea, doar diferita. In opozitie cu majoritatea oamenilor de cultura dinaintea lui, Tolkien a sustinut ca tocmai acea perioada de 50 de ani dintre lupta cu mama lui Grendel si batalia cu dragonul, este cea care ii da poemului grandoare. Beowulf, scria el, nu era povestea unui tanar care triumfa in fata monstrilor si nici a unui rege batran care moare luptandu-se cu un dragon, ci povestea unui barbat care, pe vremuri tanar si invincibil, alege sa lupte cu dragonul desi stie ca-l asteapta un sfarsit tragic. Exact aceste doua jumatati ale povestirii o fac sa fie completa.

Fara re-evaluarea facuta de Tolkien, Beowulf ar fi ramas un text obscur, citit numai de doctoranzii in literatura medievala. Astazi, poemul este citit in toate liceele din Anglia. Tolkien nu numai ca a refacut reputatia epopeei, dar a si imitat-o in lucrarile sale. Capitolul Two Towers din "The King of the Golden Hall" isi are originile in epoca de inceput a lui Beowulf. Dragonul care scoate flacari pe nari, din Beowulf, infuriindu-se pe cel ce a indraznit sa-i fure comoara, este reeditat in scena de maxima inclestare din The Hobbit.

Si alti scriitori s-au inspirat din Beowulf in lucrarile lor literare. Scriitorul John Gardner a scris in 1971 popularul roman Grendel, in care monstrul filozofeaza asupra hazardului vietii. Michael Crichton, devenit faimos pentru Jurassic Park, a scos toti monstrii din poveste tesand apoi o fantezie istorica de actiune, care s-a numit Eaters of the Dead.