Articole Antichrist

Knud Romer: Von Trier, creatorul imaginilor apocaliptice, s-a întors.

LvT: Pentru mine filmele sunt doar imagini – chiar dacă sunt linii trase cu creta pe podea. Dar mă simțeam trist, deprimat și mă îndoiam că voi mai reuși vreodată să fac vreun film. Dar m-am întors la niște materiale din tinerețe. Îmi plăcea mult Strindberg atunci, mai ales Strindberg ca persoană. Era uimitor. Și așa am încercat să fac un film unde a trebuit să renunț puțin la rațiune.

KR: ”Haosul conduce”...

LvT: Da. Am făcut o serie de imagini pe care am încercat să le pun cap la cap. De asemenea, mi s-a părut interesant să fac un film cu doar două personaje.

KR: Scenes from a Marriage…

LvT: Da, Scenes from a Marriage, dar sub altă formă.

KR: Felul în care sunt privite femeile în filmul tău amintește mai mult de Strindberg decât de Bergman?

LvT: Da. Și probabil o să mi se pună iar întrebări cu privire la felul în care privesc femeile. Am avut întotdeauna un punct de vedere romantic în ceea ce privește bătălia sexelor despre care a tot scris Strindberg. Descriem mereu relațiile dintre sexe. Nu știu dacă există un adevăr univoc.

KR: Acum, faci “filme de gen” – în ghilimele foarte mari. Spui aceeași poveste, povestea ta, în diferite variante, din diferite unghiuri, ca mulți alți autori și regizori. Care este relația ta cu aceste genuri? Breaking The Waves este o melodramă și Dancer in The Dark este un musical. Antichrist este un thriller sau un film de groază. Ai spune că relația ta cu genurile este romantică sau jucăușă?

LvT: Genurile sunt o inspirație. Povestea mea este practic mereu aceeași. Știu deja foarte bine acest lucru. Dar “genurile” – probabil că nu voi face niciodată un gen pur și simplu, deoarece cred că trebuie să le adaugi ceva. Dacă aș fi fost bucătar, aceasta ar fi versiunea mea a clasicei fripturi de porc.

KR: Unii spun că ai aborda – cu un elan din ce în ce mai transgresiv –cel mai tabu gen, pornografia.

LvT: Ei bine, am flirtat cu genul puțin, mai ales în Idioții. Într-un fel, sexualitatea și genul sunt foarte înrudite. Dar pornografie? Nu știu. Este pornografie? Poate. Dar pornografia m-a deranjat întotdeauna. Filmele porno sunt făcute pentru a fi utilitare. În general, sunt destul de brute.

KR: Filmele de groază și cele porno induc spectatorul într-o stare de excitare. La filmele de groază, e frică. La porno, e dorință. Cele două se întâlnesc în excitare extremă, într-un loc unde e câteodată greu de descifrat care este suferința pasivă și dorința activă.

LvT: Ai spus-o foarte frumos. Nu aș putea să formulez atât de bine.

KR: Unele lucruri sunt simțite în mod pozitiv, ca dorința, și altele sunt simțite negativ, cum ar fi frica. Filmele tale au un efect similar asupra spectatorului. Este un scop pe care încerci să-l atingi în mod conștient sau este o expresie emoțională personală?

LvT: Încerc să fac filme care să afecteze emoțiile publicului. Dar fac acest lucru prin crearea unei imagini cât mai expresive posibil pentru mine. Așa că îmi imaginez – chiar dacă este un pic de minciună – că nu iau în considerare publicul atunci când fac filme. În principal, mă satisfac cu imaginile pe care le fac. În același timp, nu pot nega că acestea sunt făcute în scopul de a avea un efect.

KR: Acest film mi-a produc extrem de multă frică. Îmi este greu să-l uit. Mă urmărește. Dacă aș fi fost eu cel care trebuia să creeze aceste imagini în minte mai întâi și apoi să fac față expresiilor lor emoționale extreme, aș fi avut o cădere nervoasă.

LvT: Filmul este o reproducere pală a realității. Dacă plângi la cinema, este o imitație pală a unei emoții similare pe care ai avut-o în viața reală. În acest sens, filmul este un mediu de mâna a două, deoarece va fi mereu o trăire bazată pe emoții împrumutate din viața reală. Dacă cineva se sperie, este probabil deoarece au o frică pe care o pot exterioriza și utiliza în experiența vizionării unui film. Dar, filmul are și alte calități în afara evocării de emoții. De exemplu tabloul lui Munch, Scream, după care fiul meu cel mic tocmai a desenat o copie. Scream este o expresie ingenioasă a unei emoții, dar oamenii nu aleargă țipând din muzee.

KR: Filmele tale sunt strigăte?

LvT: Hmm. Antichrist seamănă cel mai mult cu un strigăt. A venit într-o perioadă din viața mea când mă simțeam foarte prost. Inspirația vine din propria frică, din propriile emoții. Aceasta este sursa, dar apoi aceste lucruri devin altceva. Nu este vorba de telepatie între regizor și public, ca și cum, Hocus-Pocus, aceasta este cheia care vă va transpune în starea în care am fost eu. Nu funcționează așa. Motivul pentru care genul de groază – și nici măcar nu sunt sigur că este așa ceva – mă interesează este faptul că am ocazia să fac atât de multe lucruri diferite.

KR: Spui că filmul acesta nu este o reflexie clară al unei felii de viață. Realitatea unui film de groază – o experiență pasivă, paranoică a realității, aceea a megalomaniei unde totul se învârte în jurul tău – indică un spectator pasiv. E ca frica de întuneric: o stare pasivă paranoică pe care o revedem în filmele tale, cu protagonistul paralizat complet, incapabil să își părăsească patul, îngropat de viu.

LvT (râde): Da. Nu uita, citesc Edgar Allan (n.t. Poe). El însuși era o figură romantică.

KR: E frumos că filmele tale exprimă frica de întuneric, dacă te gândești la faptul că sunt făcute pentru a fi vizionate într-o sală întunecată unde spectatorul este complet vulnerabil.

LvT: Odată mă gândeam să fac teatru, deoarece am realizat că te poți speria mult mai tare la teatru decât la cinema. Plănuiam să pun în scenă Exorcistul. Nu mă simt în largul meu la cinema, dar mă simt și mai prost la teatru. Să merg la o piesă este un scenariu de groază pentru mine.

Acum că discutăm de public, mie mi se pare că doar o parte infinit de mică ajunge la ei. Dar sunt foarte mulțumit de acest film și de imaginile din el. Acestea provin dintr-o inspirație care este reală pentru mine. Am dat dovadă de onestitate în acest proiect. Cred că am făcut-o și cu Idioții și cu celelalte filme.

KR: E ciudat că ai menționat faptul că doreai să pui în scenă Exorcistul, deoarece exorcismul este un concept foarte catolic. Exorcizezi proprii demoni sau demoni din viața reală? Psihanaliza nu este tot o formă de exorcism?

LvT: Dar acei demoni îmi sunt prieteni. Poate acesta este avantajul de a face filme: demonii, care dor atât de tare atunci când îi întâlnești, au un rol diferit. Îți devin prieteni atunci când îi folosești într-un film. Devin tovarăși de joacă, aliați.

KR: Aș dori să vorbim despre actorii tăi. Cum a fost să lucrezi cu ei? La urma urmelor, le-ai cerut lucruri extreme.

LvT: Lucrasem cu Willem, la Manderlay. E un tip foarte drăguț. M-a întrebat dacă am vreun rol pentru el. Astfel încât i-am scris că am ceva, dar soția mea nu credea că ar fi dispus să o facă. Cred că asta l-a provocat. Dar în mod evident nu are nicio problemă în a-și arăta corpul și nici nu cred că avea de ce să aibă.

Am luat legătura cu câteva actrițe care nu erau atât de stăpâne pe sine. Charlotte a fost dispusă imediat și citise scenariul. Nu avea nici un dubiu. Asta e partea cea mai tare: doi actori care sunt într-adevăr interesați să facă filmul. Și s-a cerut mult de la ei, așa că trebuia să fie așa. S-au descurcat minunat! Nu am văzut pe nimeni care să muncească la fel de intens ca Charlotte. Scenariul ei este plin de notițe pe care, din fericire, nu a vrut să le arate nimănui. Foarte, foarte muncitoare.

KR: Nicole Kidman te-a întrebat la un moment dat, 'De ce ești atât de rău cu femeile? Strindberg era cunoscut pentru misoginismul său. Știu că nu urăști femeile. Dar nu te temi că te vor acuza de a duce misoginismul la extrem?

LvT: Tocmai m-am uitat la un documentar despre vânătoarea de vrăjitoare. Poți spune ce vrei, dar este o poveste deosebită. Material este extraordinar. Nu cred în vrăjitoare. Nu cred că femeile sau sexualitatea lor este rea, dar este înspăimântătoare.

E important să te eliberezi când faci un film. Cui dracu’ îi pasă ce cred eu? Anumite imagini și anumite concepte sunt interesant de combinat în diferite feluri. Arată părți ale sufletului uman și ale acțiunilor umane. Asta este interesant.

Și eu mă provoc, să știi. Mama era o feministă convinsa. Sunt destul de deschis în ceea ce privește egalitatea dintre sexe. Doar că nu cred că se va întâmpla vreodată într-adevăr. Sexele sunt extrem de diferite și nu ar fi distractiv dacă am fi toți la fel. Nu cred că femeile ar trebui subjugate și în nici un caz prin intermediul violenței. Sigur că nu sunt de acord cu așa ceva.