23.11.2023
Să faci un film biografic despre Napoleon Bonaparte, măruntul militar corsican a cărui ascensiune fulminantă l-a transformat într-unul din cei mai influenţi (şi letali) lideri din istoria Europei, e o sarcină aproape imposibilă. Subiectul este atât de generos, încât cu siguranţă ar fi fost mai potrivit pentru un serial cu buget gigantic şi nu pentru un lungmetraj de cinema. Ridley Scott abordează subiectul cu ochiul versat în realizarea impresionantelor scene de luptă, dar contrastul dintre scenele de anvergură şi cele care ar trebui să-l aproximeze pe Napoleon ca soţ şi tată este atât de mare, încât rezultatul e inegal şi, pe alocuri, chiar amuzant.
Bine ar fi ca înainte de vizionare să nu consulţi pagina de wikipedia a lui Napoleon, pentru ca parcursul său...Taguri: Oppenheimer, Rupert Everett, Ben Miles, Matthew Needham, Tahar Rahim, Vanessa Kirby, All the Money in the World, Kingdom of Heaven, Gladiator 2, David Scarpa
13.11.2023
Napoleon, una dintre cele mai așteptate lansări cinematografice ale anului, în regia lui Ridley Scott, cu Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby în rolurile principale, va avea avanpremiera pe 23 noiembrie 2023, iar din 24 noiembrie va rula în cinematografele din toată țara, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Biletele sunt disponibile spre vânzare.
După memorabila interpretare din epopeicul film Gladiator, Joaquin Phoenix revine în echipa regizorului Ridley Scott pentru un nou film istoric, Napoleon, care prezintă ascensiunea la putere a împăratului, precum și relația cu Josephine de Beauharnais, iubirea vieții lui. Rolul lui Commodus îi adusese lui Phoenix o nominalizare la Oscar, urmată de o alta pentru Walk The Line, în care a intrat în pielea și vocea lui J...Taguri: Vanessa Kirby, ridley scott, Joaquin Phoenix, napoleon
19.10.2023
În anul 2000, Gladiator devenea unul din hiturile lui Ridley Scott, transformându-l într-un star global pe Russell Crowe şi captivând publicul cu povestea sa despre demnitate, curaj şi sacrificiu. În acest moment, Gladiator ocupă locul 36 în topul imdb al celor mai populare filme din toate timpurile, cel mai bun semn al influenţei sale în preferinţele cinematografice ale unei întregi generaţii. Dacă ieri îţi povesteam despre Those About to Die, serial cu gladiatori creat de celebrul Roland Emmerich, hai să vorbim azi despre Gladiator 2, cel mai aşteptat sequel al anului viitor, de a cărui premieră, 22 noiembrie 2024, ne desparte în acest moment un an întreg.
Desigur, ştim de la bun început motivul pentru care Russell Crowe nu se întoarce în sequel, rolul principa...Taguri: Gladiator 2, Fred Hechinger, Joaquin Phoenix, Djimon Hounsou, Connie Nielsen, Derek Jacobi, Fauda, Aftersun, Normal People, Paul Mescal
05.08.2023
Ridley Scott relatează că Joaquin Phoenix i-a spus „Nu știu ce să fac” cu două săptămâni înainte de filmările la Napoleon, și așa au petrecut 10 zile discutând „scenă cu scenă”.
Ridley Scott a relatat pentru revista Empire că Joaquin Phoenix se simțea nesigur cu două săptămâni înainte să înceapă filmările pentru filmul istoric Napoleon.
Phoenix joacă rolul împăratului francez alături de Vanessa Kirby, în rolul împărătesei Josephine de Beauharnais. „Am stat împreună 10 zile, toată ziua, discutând scenă cu scenă. Într-un fel, am repetat. Detaliu cu detaliu...”
Scott a continuat descriindu-l pe Phoenix drept „cel mai bun jucător al rolurilor imperfecte”, și de aceea potrivit pentru rolul lui Napoleon. Actorul susține că nu a fost o ...Taguri: napoleon, Joaquin Phoenix
12.07.2023
Actorul din Gladiator, Joaquin Phoenix, și regizorul Ridley Scott fac din nou echipă pentru a mai semna un film istoric. Apple și Sony au dat publicității primul trailer pentru Napoleon, în regia lui Ridley Scott, cu Phoenix în rolul lui Napoleon Bonaparte. Filmul Napoleon oferă o perspectivă asupra originilor lui Napoleon și asupra ascensiunii sale către vârful unui imperiu, prin perspectiva relației de dependență, adesea instabile, cu Josefina, soția și singura lui iubire adevărată.
Filmul surprinde bătăliile lui Napoleon, ambiția sa și mintea excelentă de strateg și vizionar, în fruntea unor campanii militare. Alături de Phoenix, în Napoleon joacă Vanessa Kirby - în rolul împărătesei Josefina, Tahar Rahim în rolul lui Paul Barras, Ben Miles în rolul Ca...Taguri: Joaquin Phoenix, Ludivine Sagnier, Youssef Kerkour, Matthew Needham, Paul Rhys, Edouard Philipponnat, Phil Cornwell, Aidan Elliott, David Scarpa, Ben Miles
30.04.2023
Nu e niciodată prea devreme să vorbeşti despre cele mai urmărite premii din industria de film, iar publicaţia Deadline profită de CinemaCon, o convenţie unde marile studiouri prezintă în premieră mondială cele mai aşteptate filme ale anului, pentru a le trece în revistă pe cele cu şanse la Oscar. Este adevărat, mai sunt 11 luni până la următoarea ediţie Oscar, dar un argument în favoarea acestei iniţiative a Deadline este faptul că patru din cele zece filme nominalizate în 2023 la Oscarul pentru Cel mai bun film au debutat în programul ediţiei de anul trecut a CinemaCon.
NapoleonRegizorul Ridley Scott regizează Napoleon, un film biografic care se concentrează pe cariera militară a lui Napoleon Bonaparte, cu Joaquin Phoenix (îl vom revedea în mai în aşteptat...Taguri: Dune: Part Two, Elemental, Asteroid City, The Color Purple, Steven Spielberg, Christopher Nolan, Oppenheimer, Robert De Niro, leonardo dicaprio, Martin Scorsese
13.04.2023
Women Talking, filmul regizoarei Sarah Polley premiat anul acesta de membrii Academiei Americane de Film cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și The Whale, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru interpretarea lui Brendan Fraser, vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 7-a ediție a American Independent Film Festival ce va avea loc în București la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, între 21 și 24 aprilie.
Biletele sunt disponibile începând de astăzi pe Eventbook
Ca în fiecare an, AIFF își propune totodată să aducă în atenția publicului chestiuni sociale sau umanitare a căror rezolvare depinde de implicarea comunității și îndeamnă spectatorii să susțină aceste cauze participând la discuțiile...Taguri: Nida Manzoor, Polite Society, Ari Aster, Midsommar, Hereditary, Beau Is Afraid, Mother!, Black Swan, Requiem for a Dream, Darren Aronofsky
27.03.2023
Joker-ul lui Joaquin Phoenix va avea parte de companie în noul Folie à deux, odată ce Lady Gaga se alătură producției într-un rol care, se pare, urmează să fie o dezvoltare a eroinei negative Harley Quinn din Batman. Noi imagini au fost date publicității de pe platourile de filmare, dezvăluind costumele și machiajul lui Lady Gaga, scrie Variety.
În imaginea de pe platoul de filmare, se vede o mulțime de oameni și poliția din Gotham City care o conduce pe Harley Quinn într-o clădire oficială. Protestatarii din jur (jucați de figuranți) se adună în jurul ei, cu mesaje de genul „Eliberați-l pe Joker!”, „Dreptate pentru Joker”, „Joker, ia-mă de soție”, în semn de solidaritate cu Joker-ul, mai scrie publicația.
Costumul lui Lady Gaga semnat de către des...Taguri: Lady Gaga, Joker, Joaquin Phoenix
15.02.2023
Joker 2 lansează în mediul online prima imagine cu cei doi protagoniști ai filmului, Lady Gaga și Joaquin Phoenix - ca Harley Quinn, respectiv Joker. Lansarea imaginii coincide cu Ziua îndrăgostiților, dar bănuim că ceea ce îi leagă pe cei doi eroi este mai degrabă acea „Folie à deux” de care vorbește titlul. Este prima dată când o vedem pe Lady Gaga în noua postură, iar privirea pe care o aruncă această Harley Quinn Jokerului frizează nebunia.
Gaga joacă personajul principal, cel al lui Harley Quinn, în continuarea la Joker, filmul care a încasat 1 miliard de dolari și care i-a adus lui Joaquin Phoenix Oscarul pentru cel mai bun actor. Din nou, Phillips semnează regia filmului, a cărui scenariu l-a semnat împreună cu Scott Silver.
De-a lungul filmului ante...Taguri: Joaquin Phoenix, Lady Gaga, Joker: Folie à Deux
12.08.2022
Dacă i-am întreba pe fani care ar fi așteptările lor pentru un sequel la Joker (2019), majoritatea nu ar vorbi despre un musical. Totuși, totul indică faptul că zvonul legat de genul filmului ar fi adevărat, pe măsură ce publicația Variety publică noi informații despre Joker: Folie à deux.
Au existat numeroase întrebări și multă confuzie la Warner Bros. Discovery și DC în ultima vreme, după ce Batgirl a fost anulat și după discuția telefonică a investitorilor cu CEO David Zaslav. Compania se află într-o perioadă de reconstrucție și speră să poată crea un „plan de 10 ani” similar cu cel al studiourilor Marvel cu Alan Horn, Bog Iger și Kevin Feige, scrie movieweb.com.
Totuși, un film Joker: Folie à deux încă este în cărți. Variety anunță mai mu...Taguri: Todd Phillips, Joaquin Phoenix, Lady Gaga, Joker
14.06.2022
Joaquin Phoenix urmează să intre într-o poveste nefastă de dragoste în continuarea la filmulJoker. Iar Lady Gaga este în discuții preliminare pentru un rol în Joker 2, scrie flickeringmyth.com, iar rolul ei ar putea fi unul important. Subtitlul sequelului este Folie à deux, echivalentul expresiei „nevroză în doi” sau „psihoză în masă”, termeni ce pot face referire la două sau mai multe persoane ce preiau prin contagiune convingerile iraționale ale cuiva.
The Hollywood Reporter a fost primul care a anunțat vestea, după luni de zvonuri, cum că actrița/cântăreața ar putea fi în fazele premergătoare intrării în distribuția lui Joker 2.
Da, Margot Robbie va avea o concurentă în persoana uneia dintre cele mai mari staruri pop. Lady Gaga își încheie pub...Taguri: Joker, Joaquin Phoenix, Lady Gaga
09.06.2022
Echipa filmului Joker este gata să râdă din nou, cu regizorul Todd Phillips confirmând, oficial, că a finalizat scenariul pentru o continuare a filmului său câștigător de Oscar din 2019, scrie hollywoodreporter.com.
Phillips a dat publicității o primă pagină a scenariului, scris împreună cu colaboratorul său de la primul Joker, Scott Silver, împreună cu o poză a actorului Joaquin Phoenix citind paginile scenariului.
Phillips a dezvăluit că titlul provizoriu al filmului este Joker: Folie a deux, o referire la un termen medical pentru o boală psihică afectând două sau mai multe persoane.
Phoenix a câștigat un Oscar pentru cel mai bun actor cu rolul lui Arthur Fleck, un personaj cu o latură umană dar cu tulburări psihice care devine un erou negativ până la fina...Taguri: Joaquin Phoenix, Joker, Todd Phillips
30.05.2022
Pe lângă promisiunea întâlnirii cu opera sa, acest documentar ne invită să descoperim bucătăria unui mare artist. Prin interviurile pe care le oferă, prin vorbele sale măsurate, prin poveștile și ideile sale nemăsurate, prin frământările sale și prin amintirea lor, regizorul Jacques Audiard ne poartă prin culisele unei forțe creatoare care l-a consacrat drept unul dintre autorii principali ai cinemaului francez contemporan.
După ce a lucrat ca scenarist și monteur, la 42 de ani Jacques Audiard a debutat ca regizor cu Regarde les hommes tomber (1994), însă abia cu al treilea său film, Sur mes lèvres (2001), și-a dezvoltat cu adevărat viziunea. Un realism liric, dar conținut. Poezia de pe stradă, din suburbii, din penitenciare, din sufletele unor oameni margina...Taguri: Jacques Audiard - Le cinéma à coeur, Michel Houellebecq, Les Olympiades Paris 13e, Tahar Rahim, Un prophète, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Les frères Sisters, Dheepan, Romain Duris
17.04.2022
De la distanţa scaunului de cinema, în acerba competiţie dintre universurile cinematografice DC şi Marvel, cel din urmă câştigă categoric, atât în ceea ce priveşte încasările, cât şi în ceea ce priveşte afecţiunea publicului. În lipsa unei strategii coerente, nenumărate versiuni ale supereroilor DC coexistă în diverse media, într-o cacofonie de mesaje şi stiluri ce adesea agasează publicul sau, dacă nu îl agasează, măcar îi erodează atenţia şi îl fac să capituleze în încercarea de a ţine pasul. Lucrurile s-ar putea schimba o dată cu preluarea Warner Bros. de către Discovery şi formarea noii entităţi Warner Bros. Discovery.
Practic, în acest moment supereroi precum Superman, Batman şi Wonder Woman au alţi proprietari, iar aceşti noi proprietari...Taguri: The Batman, Joker, Joaquin Phoenix, Colin Farrell, Kevin Feige, John Cena, Peacemaker
15.04.2022
În perioada pandemiei, niciun festival de film nu a avut de suferit precum cel de la Cannes, care a fost nevoit să își anuleze ediția 2020 și să schimbe data festivalul din 2021 pentru una din vară. Însă, acum, acest important eveniment al cinematografului de artă internațional revine în forță cu cea de-a 75-a ediție: joi au fost anunțate filmele selecționate anul acesta, iar România este reprezentată în principala secțiune competițională de Cristian Mungiu, care concurează pentru Palme d'Or cu filmulR.M.N., iar în secțiunea Un Certain Regard România e reprezentată de Metronom, debutul în lungmetraj al lui Alexandru Belc, regizorul documentarului Cinema, mon amour.
Deși pandemia încă nu s-a încheiat și numeroase țări trăiesc o nouă creștere a infec?...Taguri: Cinema mon amour, Alexandru Belc, La vérité, Maksym Nakonechnyi, Sergei Loznitsa, Succession, Jeremy Strong, Anthony Hopkins, Anne Hathaway, Armageddon Time
13.04.2021
Joaquin Phoenix, Renée Zellweger, Brad Pitt și Laura Dern fac parte dintre cei care se vor alătura „echipei de prezentatori” de la ceremonia Oscarurilor de anul acesta.
Pentru cel de-al treilea an la rând Oscarurile nu vor avea una sau mai multe gazde, ci o „echipă” de prezentatori, conform producătorilor galei de pe 25 aprilie.
„Continuând cu abordarea noastră, gala ca un film, am strâns laolaltă o distribuție de stele”, spun Jesse Collins, Stacey Sher și Steven Soderbergh într-o declarație comună. „Există atâta lumină de reflectoare aici, că s-ar putea să aveți nevoie de ochelari de soare...”
Printre cei care urmează să prezinte ceremonia ținută în mai multe locații vor fi și câștigătorii de anul trecut ai Oscarului pentru cel mai bun film, ...Taguri: Zendaya, Reese Witherspoon, Rita Moreno, Marlee Matlin, Regina King, Harrison Ford, Bryan Cranston, Don Cheadle, Halle Berry, Angela Bassett
19.03.2021
American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a treia ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)... / SCRIE UN SCENARIU PENTRU... organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe. AIFF introduce cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema ale anului publicului din România și organizează workshopuri, dezbateri, master-classuri cu cineaști și actori reputați, printre oaspeții edițiilor anterioare numărându-se: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Milena Canonero, Kent Jones, Roberto Minervini ori Sebastian Stan.
Cea de-a cincea ediție a AIFF va avea loc anul acesta între 18 și 24 iunie în București.
Primele două ediții ale concursului de scenarii WSF au suscitat un mare interes în rândul pasionaț...Taguri: We Are Who We Are, Clique , Normal People, Euphoria, Lady Bird, Booksmart, Vlad Ivanov, Anamaria marinca, Sebastian Stan, Roberto Minervini