01.11.2020
„Talentul lui Connery de a transmite o combinaţie de duritate şi de şarm uşor cinic a fost greu de egalat - poate numai de vedetele generaţiei de aur a Hollywood-ului, precum Humphrey Bogart sau Robert Mitchum. Cu Dr. No, From Russia With Love şi Goldfinger, un uriaş al cinematografiei s-a născut”, a titrat presa internațională la moartea lui Sean Connery, survenită sâmbătă, din cauze naturale, la 90 de ani. Artiști și nu doar ei s-au grăbit să adreseze câteva cuvinte ca tribut adus marelui actor.
Nicola Sturgeon, doamna prim-ministru al Scoţiei, relatează că a fost „îndurerată” să afle despre moartea îndrăgitului actor, unul dintre cei mai vizibili susţinători ai independenţei Scoţiei: „Astăzi, ţara noastră plânge moartea unuia dintre cei mai ?...Taguri: Hugh Jackman, Michael Bay, Sam Neill, Daniel Craig, Pierce Brosnan, Edgar Wright, Sean Connery
31.07.2019
Succesul din 2017 al lui Edgar Wright - ce a obținut 225 milioane de dolari internațional la un buget de 34 milioane – are mari șanse să revină pe marele ecran. Cineastul a declarat cu ceva timp în urmă că este dornic să revină la cârma unei continuări, însă protagonistul filmului, actorul Ansel Elgort, a ținut să confirme recent că Baby Driver 2 este sigur în pregătire.
Într-un interviu acordat MTV, starul de 25 de ani a declarat că a citit deja scenariul sequel-ului și este convins că va relua curând partitura lui Baby - acțiunea se va desfășura, cel mai probabil, la distanță de câțiva ani de cea a primului film, când Baby se va vedea în libertate. O dată de începere a filmărilor nu a putut fi însă oferită deocamdată, căci Wright filmează acum ...Taguri: Steven Spielberg, Lily James, Baby Driver, Ansel Elgort, Edgar Wright
10.07.2019
Duminică, 14 iulie, debutează la AMC, de la ora 23.25, mini-seria „Istoria filmelor horror cu Eli Roth”/„AMC Visionaries: Eli Roth's History of Horror”, o cronică în șapte episoade a celor mai vizibile și mai influente horror-uri din toate timpurile, însoțite de comentariile unor monștri sacri ai genului, dar și ale fanilor, producătorilor și istoricilor.
Stephen King, Quentin Tarantino, Jordan Peele, Jason Blum, Robert Englund, Linda Balir, Tippi Hedren, Rob Zombie, Haley Joel Osment, Jack Black, Jamie Lee Curtis și alții conduc telespectatorii, cu fiecare nou episod, în inima genului care a adus fiori atâtor generații. Dezbaterile academice alternează cu momentele de adresare cordială, iar efectul este că telespectatorii vor dori să revadă fiecare film discu...Taguri: Chris Hardwick, The House with a Clock in its Walls, The Green Inferno, World War Z, Quentin Tarantino, hostel, Cabin Fever, Bela Lugosi, George Romero, Edgar Wright
16.03.2018
O scenă căzută la montaj din Star Wars: The Last Jedi a devenit o curiozitate printre fanii seriei. Se vorbea încă dinainte de lansarea filmului de faptul că starul lui Peaky Blinders şi The Dark Knight Rises a apărut la un moment dat la filmări alături de John Boyega şi vizitatorii surpriză ai producţiei, prinţii William şi Harry. Scena în cauză a ajuns online zilele trecute, odată cu lansarea pe DVD/Blu-ray a filmului şi ne-a făcut să înţelegem de ce realizatorii au ales să nu o includă în materialul final.
Dacă vocea lui Tom Hardy este prezentă în amintita scenă (deşi cu un ciudat accent sudist), nu acelaşi lucru se poate spune despre faţa lui. Actorul interpretează un… startrooper, unul care îi dă ceva ceva fiori reci lui Finn (Boyega) în încerca...Taguri: Rogue One: A Star Wars Story, Edgar Wright, Gareth Edwards, Joseph Gordon-Levitt, Justin Theroux, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Daniel Craig, John Boyega, Tom Hardy, Star Wars: The Last Jedi
06.07.2017
Un titlu surpriză al verii, filmul lui Edgar Wright, Baby Driver, a beneficiat încă de la lansare de cronici pozitive şi a fost lăudat, în paralel, şi de către public. Dovada că filmul lui Wright are ce-i trebuie pentru a deveni un hit a încântat producătorii, care i-au cerut deja cineastului să planifice sequel-ul acestuia.
„Studioul mi-a cerut să mă gândesc deja la o continuare pentru acest film şi este o propunerea pe care mă gândesc să o onorez, pentru că avem în ce direcţie să o luăm cu aceste personaje. Povestea a ajuns într-un punct nou. Cred că putem merge mai departe de aici şi mă gândesc că, dacă fac sequel-ul, o variantă ar merge pe subminarea implicării în lumea infracționalității a personajului central. Însă el este doar un învăţăc...Taguri: Lily James, Jon Bernthal, Jamie Foxx, Jon Hamm, Ansel Elgort, Baby Driver, Edgar Wright
03.07.2017
Lansate în același week-end în cinematografele americane, Despicable Me 3 și Baby Driver s-au lansat într-o cursă pentru locul întâi la box office, iar câștigătorul este sequel-ul populat de minioni, ce a reușit să obțină încasări de 75,4 milioane de dolari.
Animația în care Steve Carell își împrumută vocea atât lui Gru, cât și fratelui său geamăn, Dru, a mai câștigat încă 116 milioane în restul teritoriilor, însă chiar și cu un start de aproape 200 de milioane de dolari nu este sigur că își va depăși predecesoarele din serie. Până acum, cel mai de succes film al francizei, ce a depășit un miliard de dolari internațional, a fost Minions.
Noul film al lui Edgar Wright - un thriller cu Ansel Elgort și Kevin Spacey - a ocupat locul doi în clasam...Taguri: Hot Fuzz, Shaun of the Dead, Minions, Kevin Spacey, Ansel Elgort, Cars 3, Wonder Woman, Edgar Wright, Transformers: The Last Knight, Baby Driver
28.06.2017
Lansat cu surle şi trâmbiţe la festivalul american South by Southwest în martie şi primit cu entuziasm pentru atractiva combinaţie de cascadorii automobilistice, nume cunoscute de pe afiş şi coloană sonoră ultraenergizantă, Baby Driver ajunge săptămâna asta în cinematografele din România. Da, în a doua jumătate filmul pare să piardă direcţia din cauza unui număr record de finaluri în cascadă, dar îţi garantăm că britanicul Edgar Wright ştie cum să te ţină cu ochii lipiţi de ecran cu povestea unui puşti care devine şofer pentru bande de jefuitori de bănci.
În centrul atenţiei este Baby (Ansel Elgort, care are toate şansele să apară în proiecte din ce în ce mai proeminente), un as al volanului şantajat de gangsterul Doc (Kevin Spacey) să devină ?...Taguri: Nicolas Winding Refn, Drive, Hot Fuzz, Shaun of the Dead, Edgar Wright, Flea, Jon Bernthal, Jon Hamm, Jamie Foxx, Kevin Spacey
26.06.2017
Baby Driver, o cursă dramatică cu maşini de viteză şi adrenalină, combinată cu o poveste de dragoste, plus o coloană sonoră electrizantă, se lansează pe 28 iunie în cinematografele noastre. Regia este semnată de Edgar Wright (Shaun of the Dead, Hot Fuzz, Scott Pilgrim vs. The World). Baby Driver aduce pe ecran o distribuţie cu multe staruri, care-i include pe Ansel Elgort (The Fault In Our Stars, 2014), Kevin Spacey, Jon Hamm, Jamie Foxx şi Lily James.
Ce iese când un puști tăcut, cu un trecut traumatizant și un prezent incert, își tratează rănile vechi cu muzică și cai-putere? Baby (Ansel Elgort) este un şofer cu figură inocentă, care conduce maşina cu care trebuie să scape infractorii după comiterea jafurilor. El are un fler teribil şi se ajută înfigând...Taguri: Lily James, Jamie Foxx, Jon Hamm, Shailene Woodley, Emma Roberts, Taron Egerton, Ansel Elgort, Kevin Spacey, Edgar Wright, Baby Driver
23.08.2016
Anna Kendrick, cea care a jucat de curând în Mr. Right, a trecut la cu totul altă categorie de roluri. După ce anunţa vara aceasta cum că i-ar plăcea să joace rolul lui Squirrel Girl, se pare că doi conducători ai studiourilor Marvel sunt de aceeaşi părere: Joe şi Anthony Russo (cei care au semnat regia lui Captain America: Civil War şi care urmează să se ocupe de Avengers: Infinity War) au declarat pentru Yahoo Movies că ar susţine-o pe actriţă în acest rol.
„Ar fi distribuirea perfectă, mai ales că suntem mari fani Anna Kendrick", declara Joe Russo. Fratele său, totuşi, adăuga că „în acelaşi timp, suntem ocupaţi să spunem povestea aşa cum exista ea în fază iniţială”. Joe a remarcat mai apoi: „Probabil că Anthony ar muri de epuizare dacă mai a...Taguri: Edgar Wright, Brie Larson, Captain Marvel, Avengers: Infinity War - Part I, Anthony Russo, Anna Kendrick
08.12.2014
Relansarea francizei Star Trek l-a avut la cârmă, în 2009 şi 2013 pe J.J. Abrams, care a preferat să se transfere pe frontul de acţiune al unei alte serii SF de succes, Star Wars, preluând regia lui Star Wars: Episode VII. În locul lui a fost numit unul dintre scenariştii celor lui Star Trek şi Star Trek: Into Darkness, Roberto Orci.
Iată însă că, în toiul pregătirilor pentru lucrul la cel de-al treilea film, Orci a decis să se retragă, potrivit informaţiilor obţinute de către Deadline.com.
Producţia filmului nu va fi însă amânată, căci în loc ar putea fi adus Edgar Wright (Shaun of the Dead), scenariul urmând să poarte tot amprenta lui Orci, ajutat de Patrick McKay, dar şi J.D. Payne. O dată specifică de lansare urmează să fie anunţată, însă planul ...Taguri: Edgar Wright, J.J. Abrams, Roberto Orci, Star Trek 3
23.07.2014
Edgar Wright îşi negociază implicarea regizorală în noul film al companiei Working Title Film, Baby Driver, scrie Deadline.com.
După ce hotărârea sa de a renunţa la cârma anticipatului filmAnt-Man a făcut vâlvă în mediul online şi în publicaţiile de specialitate, iată că cineastul şi-a ales acum următorul proiect. Deşi nici un fel de detalii nu au fost deocamdată oferite despre Baby Driver, o sursă apropiată regizorului a menţionat că filmul va avea un ton asemănător trilogiei Cornetto (Shaun of the Dead (2004), Hot Fuzz (2007), şi The World's End (2013), realizată împreună cu Simon Pegg şi Nick Frost.
Potrivit descrierii oferite de Wright, ce va imagina şi scenariul, pelicula va fi ,,o ciocnire a infracţiunilor, acţiunii, muzicii şi sunetului”.
Un...Taguri: actor, The World's End, Hot Fuzz, Shaun of the Dead, Ant-Man, Edgar Wright
05.06.2014
După ce Edgar Wright (Shaun of the Dead) a abandonat producția lui Ant-Man, Marvel a început imediat căutările pentru un înlocuitor. Din păcate, niciunul dintre cei trei regizori vizați nu a fost interesat să treacă la bordul peliculei ce ar urma să ne facă cunoștință cu un nou supererou Marvel. Motiv pentru care, scrie Deadline.com, studiourile au extins căutările și au lansat propunerea către alte două nume care și-a dovedit abilitățile pe terenul producțiilor de comedie: Nicholas Stoller (Neighbors) și Michael Dowse (Goon).
Filmările, programate să înceapă în această vară, vor fi așadar amânate, însă realizatorii sunt acum contra cronometru, căci lansarea peliculei a fost stabilită pentru iulie 2015. După Wright, Adam McKay (Anchorman 1 & 2, The...Taguri: Ruben Fleischer, Adam McKay, Michael Dowse, Nicholas Stoller, Edgar Wright, Ant-Man
25.05.2014
Adaptarea aventurilor supereroului Marvel Ant-Man a rămas fără regizor, anunță Variety.com. Edgar Wright și-a anunțat surprinzătoarea decizie vineri, în urma unor divergențe legate de partea creativă a proiectului, la dezvoltarea căruia lucrase mai mulți ani.
,,Studiourile Marvel și Edgar Wright și-au încheiat colaborarea legată de producția lui Ant-Man în urma unor neînțelegeri legate de viziunile diferite pe care le aveau legate de modul de abordare al adaptării benzilor desenate. Decizia a fost una amiabilă și nu va afecta lansarea din 17 iulie 2015 a filmului.”, se menționează în comunicatul preluat de Variey.com.
Cum filmările sunt programate să înceapă în curând, Marvel accelerează căutarea unui nou regizor. Co-scenaristul lui Ant-Man, Joe Cornis
...Taguri: actor, Evangeline Lilly, Michael Peña, Patrick Wilson, Michael Douglas, Paul Rudd, Joe Cornish, Ant-Man, Edgar Wright
06.02.2014
Rolul principal feminin din pelicula Ant-Men – aventurile unui alt personaj Marvel – în regia lui Edgar Wright, i-ar putea reveni lui Evangeline Lilly. Actriţa din Lost şi The Hobbit este principala candidată la această partitură şi se află acum în negocieri cu studiourile.
Potrivit Variety.com, nu este încă clar pe cine va întruchipa în film Lilly, însă unii apropiaţi ai producţiei susţin că aceasta va fi fiica lui Henry Pym (omul de ştiinţă care a inventat serul ce modifică dimensiunile corpului uman, jucat de Michael Douglas) şi iubita lui Scott Lang (succesorul lui Pym, cel care a preluat costumul şi descoperirile ştiinţifice ale acestuia, jucat de Paul Rudd). Aceştia au explicat că, deşi în benzile desenate Pym nu avea o fiică, scenariştii Joe Cor...Taguri: actor, Paul Rudd, Michael Douglas, The Hobbit: The Desolation of Smaug, Lost, Evangeline Lilly, Edgar Wright, Ant-Man
04.11.2013
J.J. Abrams era anunţat cu ceva timp în urmă ca regizor al lui Star Wars: Episode VII, fapt ce îl îndepărta pe cineast de la încheierea trilogiei unei alte celebre francize SF, Star Trek. Pentru o vreme, Abrams a căutat o cale de a rămâne şi la cârma lui Star Trek 3, însă cum acest lucru nu a fost posibil, acesta a renunţat la scaunul regizoral, oferit acum, scrie Deadline, lui Joe Cornish.
Cornish, cel care a imaginat scenariul viitorul filmAnt-Man, şi-a făcut debutul regizoral în 2011 cu Attack the Block, un SF de acţiune şi o comediehorror în acelaşi timp, a cărei distribuţie în Statele Unite l-a adus pe Cornish (bun prieten şi colaborat al lui Edgar Wright, cel care va regiza Ant-Man) în atenţia producătorilor de film americani. Lui Cornish i-a mai fost ...Taguri: Joe Cornish, Attack the Block, Star Trek 3, Edgar Wright, Ant-Man, Star Wars: Episode VII, J.J. Abrams
15.10.2013
Regizorul Edgar Wright a început deja lucrul la Ant-Man, film din cel de-al doilea val al lansărilor Marvel, moment în care găsirea actorului care va juca rolul principal este prioritară. Potrivit Variety.com, Marvel şi Wright au restrâns numărul favoriţilor la doi, însă deocamdată nici o întâlnire în vederea susţinerii unei probe finale şi a negocierilor nu a avut loc. Atât Joseph Gordon-Levitt, cât şi Paul Rudd, actorii în cauză, sunt pe placul lui Wright, care îşi doreşte mai degrabă în rol „un tip normal”, decât un tipic erou de acţiune.
Se pare că, în cazul în care cei doi nu reuşesc să impresioneze studioul, există şi o a treia variantă, un alt actor preferat de studiouri, nenumit încă. Frecvent colaborator al lui Wright, Simon Pegg a ...Taguri: Simon Pegg, Paul Rudd, Joseph Gordon-Levitt, Ant-Man, Edgar Wright
26.08.2013
Drama biografică The Butler, în regia lui Lee Daniels (Presious, The Paperboy, Shadowboxer), avându-i în rolurile principale pe Oprah Winfrey şi Forest Whitaker, a reuşit să îşi menţină prima poziţie în topul încasărilor nord-americane din acest sfârşit de săptămână, adăugând alte 17 milioane de dolari celor 52 de milioane încasate până acum în SUA. Filmul este deja profitabil, cheltuielile de producţie situându-se la 30 de milioane de dolari.
Pe locul doi în top a rămas We’re the Millers, cu 13,5 milioane de dolari încasări, urmat de prima nou-intrare a săptămânii, The Mortal Instruments: City of Bones, cu 9,3 milioane de dolari. Adaptarea primului roman din seria The Mortal Instruments semnată de Cassandra Clare a costat 60 de milioane de dolari ş...Taguri: You're Next, Kick-Ass 2, Blue Jasmine, Percy Jackson: Sea of Monsters, Elysium, Planes, Martin Freeman, Nick Frost, Simon Pegg, Edgar Wright