Alan Smithee are o istorie lungă în industria de la Hollywood, figurând ca regizor pe genericele a zeci de filme, fie producții de serie B, fie tot felul de sequeluri, filme pentru tv sau chiar videoclipuri muzicale. Smithee e un artist nu doar prolific, ci și versatil. Acesta a lucrat inclusiv la benzi desenate și la jocuri video. Doar că... Alan Smithee nu există.
Numele lui este găselnița Asociației Regizorilor Americani (Directors Guild of America, sau DGA), un pseudonim pe care membrii Asociației au reușit să îl impună studiourilor atunci când voiau să se dezică de filmele la care lucraseră, fie fiindcă scăpaseră de sub controlul lor creativ, fie fiindcă ieșeau niște eșecuri catastrofale.
Pseudonimul a fost prima oară folosit pe genericul filmului Death of a Gunfighter (1969). În timpul filmărilor, actorul principal Richard Widmark era nemulțumit de regizorul Robert Totten, așa că a aranjat să fie schimbat cu Don Siegel (regizorul Invasion of the Body Snatchers), care a și dus producția la bun sfârșit. Însă Widmark fusese adevăratul părinte artistic al filmului, așa că niciunul dintre cei doi regizori nu a vrut să semneze doar cu numele. DGA le-a potolit disputa propunând un alias, Al Smith. Conform regizorului John Rich, care făcea parte din Asociație, acest nume pe care îl propuseseră era prea comun, așa că l-au mai retușat puțin, adăugându-i mai întâi un „e”, apoi încă unul. Rich afirmă că s-a pus în discuție inclusiv un alias feminin, Alana Smithee.
În mod ironic, presa vremii a lăudat Death of a Gunfighter, presupusul debut regizoral al lui Smithee. În The New York Times, Howard Thompson scria că filmul e „abil regizat de către Smithee, acesta pricepându-se la scanarea figurii umane și la diferențierea detaliilor din fundal” (tr. ns.). Celebrul critic Roger Ebert a scris în Sun-Times că „Regizorul Allen Smithee, un nume cu care nu sunt familiar, permite poveștii să se desfășoare în mod natural. El nu predică niciodată și nu insistă asupra lucrurilor evidente. Personajele sale pur și simplu fac ce au de făcut” (tr. ns.)
De la Death of a Gunfighter, pseudonimul a devenit țapul ispășitor al tuturor compromisurilor artistice de la Hollywood, însă regizorii aveau voie să se catapulteze de pe generic doar în cazuri urgente, când puteau dovedi că au pierdut controlul creativ. În seria de eseuri „Directed by Allen Smithee”, un cineast anonim descrie procedurile la care era supus un regizor atunci când apela la DGA pentru a juca această carte: „E ca și cum te-ai duce la tribunal. Ți se pun o grămadă de întrebări ostile. Dacă te suspectează că vrei să nu mai semnezi filmul doar fiindcă ești dezamăgit de rezultat sau fiindcă studioul a remontat o anume secvență, ți se zice să o lași baltă.” Iar dacă un regizor apela la această variantă și i se acorda dreptul de a folosi un pseudonim, semna un contract de confidențialitate și nu avea voie să vorbească despre filmul la care renunțase, ca să nu divulge întregul sistem.
Numele a rămas deci un secret, fiind folosit în mod extensiv de-a lungul anilor `80 și `90 inclusiv pe genericul redifuzărilor unor filme mari, pentru că fuseseră tăiate sau remontate în dezacord cu regizorul; cum a fost în cazul Dune (1984), în regia lui David Lynch, sau în cazul Scent of a Woman (cu Al Pacino, în regia lui Martin Brest), sau pentru filmele Heat și The Insider ale lui Michael Mann.
Iar în urma unui accident tragic, când un elicopter s-a prăbușit în timpul filmărilor pentru Twilight Zone: The Movie și a omorât doi copii, asistentul de regie Anderson House a refuzat să se asocieze cu evenimentele și, în urma unui amplu proces, i s-a oferit dreptul la Smithee.
Pe lângă faptul că unii regizori au rupt tăcerea lor contractuală, apariția internetului a stârnit un val de curiozitate pentru acest nume legendar. În mod previzibil, teoriile alternative nu au întârziat să apară, precum cea conform căreia pronunția fonetică a numelui Alan Smithee e o anagramă a lui „the alias men” (bărbații alias).
Însă adevăratul outing i-a aparținut scenaristului Joe Eszterhas (cunoscut pentru Flashdance, Basic Instinct, Showgirls), care a scris scenariul filmului An Alan Smithee Film: Burn Hollywood Burn, despre un regizor angajat să facă un film de acțiune, care eșuează într-un mod lamentabil. Doar că pe acest regizor îl cheamă chiar Alan Smithee, așa că nu poate apela la aliasul salvator și se vede nevoit să recurgă la soluții disperate.
An Alan Smithee Film: Burn Hollywood Burn e o meta-comedie exemplară: nu numai că a fost în sine un eșec total (pe imdb are nota 3.5 și e laureatul a cinci premii Zmeura de Aur, printre care și pentru cel mai prost film și pentru cel mai prost scenariu), dar regizorul Arthur Hiller nu s-a înțeles cu Eszterhas asupra montajului final, așa că regia a ajuns să fie semnată chiar de Alan Smithee.
Publicul știa deja prea multe. Astfel că în timpul filmărilor dificile pentru horror-ul SF Supernova (2000), când regizorul Walter Hill a fost înlocuit cu Jack Sholder (A Nightmare on Elm Street 2: Freddy`s Revenge), urmând ca Francis Ford Coppola să îl monteze, numele lui Hill a fost șters de pe generic. Doar că, în loc de Alan Smithee, a figurat ca Thomas Lee.
Părerea ta
Spune-ţi părerea