Jim Caviezel se alătură lui Schwarzenegger şi Stallone în The Tomb

de Cristina Grigore în 21 Feb 2012
Jim Caviezel se alătură lui Schwarzenegger şi Stallone în The Tomb

Jim Caviezel (The Passion of the Christ) li se va alătura lui Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone în The Tomb, scrie Deadline.

Thriller-ul de acţiune va începe filmările în Louisiana în această primăvară sub indicaţiile regizorale ale lui Mikael Håfström (1408, Derailed). Scenariul filmului, semnat de Miles Chapman şi refăcut de Jason Keller, îl are în centru pe Ray Breslin (Stallone), o autoritate în domeniul sistemelor de securitate ale clădirilor şi posesorul unor variate tehnici de supravieţuire.

Grozavele sale abilităţi sunt puse la încercare atunci când, acuzat de o crimă pe care nu a comis-o, este aruncat într-una din închisorile la a cărui proiectare a participat. Pentru a evada, trebuie să dea de urma celui care i-a înscenat intrarea la închisoare. Noua achiziţie a distribuţiei, Jim Caviezel, a primit rolul directorului închisorii.

Schwarzenegger va fi Church, un deţinut cu o personalitate complexă, un fel de lider al celor încarceraţi, care-i motivează şi-i ajută să nu-şi piardă umanitatea în momentele critice, pentru a supravieţui împreună vieţii dure din închisoare.

Caviezel este interpretul personajului principal al serialului creat de Jonathan Nolan, Person of Interest, al cărui prim sezon se va încheia în această lună.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
nicolas84 pe 21 februarie 2012 11:50
Asta chiar e o veste interesanta.Pe nenea Caviziel chiar il pot vedea ca the next action hero dar cu mai mult stil. M-am saturat ca de cand se retrasese Arnie sa ne fie bagati pe gat tipi ca The Rock...care printre altele a facut si filme ca "The tooth fairy" ......iiiiihihhhhh.
nicolas84 pe 21 februarie 2012 11:52
Ca sa nu mai spun ca The rock apare si in tot felul de chestii "aventuroase" mai mult sau mai putin Disney.
alex_il_fenomeno pe 22 februarie 2012 18:26
este o productie ce chiar promite !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells