Filmele româneşti de după 1989: gafe, inadvertenţe, umor involuntar

de Marian Ţuţui în 26 Nov 2013
Ieri vedeam cum Ştefan cel Mare ţinea un discurs în filmul lui Mircea Drăgan din 1974, pe fundal văzându-se nu doar oştenii, ci şi stâlpi de înaltă tensiune... Astăzi continuăm cu gafele din filmele româneşti de după '89

După 1989 se pot observa şi alte tipuri de gafe. Deşi avem acum puţine filme de epocă şi aproape deloc istorice în afară de Restul e tăcere şi eventual Dracula The Impaler (2002, regia Adrian Popovici) sau de cele despre revoluţia din 1989, rămân destule inadvertenţe.

La Sergiu Nicolaescu, în Orient Express (2004), Ana (Imola Kézdi) locuieşte într-o casă mică, ţărănească (de fapt, vechea casă a portarului de la Palatul Mogoşoaia), dar părinţii au bani (probabil economisiseră stând în acea casă) pentru a-şi trimite fata la pension. Biata naivă Ana se duce la prinţul Moruzi (Sergiu Nicolaescu) să împrumute o carte. Amândoi se urcă pe o scară în spirală şi rămân nemişcaţi timp de un sfert de oră, timp în care el îşi aminteşte de tinereţe. Secvenţele în flashback aduc o altă minunăţie. Tânărul prinţ Moruzi (Dan Bittman) este agăţat de Isabelle Benny (Ioana Moldovan) în faţa cazinoului din Nisa (de fapt cazinoul din Constanţa!). Plouă în rafale, e chiar furtună când Moruzi rătăceşte lângă cazino pe malul mării. Apare Isabelle şi îl întreabă cât e ceasul! Mai bine se interesa de prognoza meteo înainte de a ieşi din casă! Într-o altă scenă prinţul Moruzi aflat la senectute (Sergiu Nicolaescu de data aceasta) se ceartă violent cu Bob (Vlad Zamfirescu), inclusiv pe tema luptei de clasă, încât tânărul ţipă dar fiecare din cei doi aşteaptă politicos replicile interlocutorului. Cei prezenţi şi mai ales baroana Amalia Frunzetti (Maia Morgenstern), aflată un moment în prim- plan, înţepenesc cu paharele în mână aşteptând finalul disputei.

...deţinutele fac marşuri în  pantofi cu tocuri în filmulBinecuvântată fii, închisoare”! 

În Binecuvântată fii, închisoare! (2002, regia Nicolae Mărgineanu), o adaptare pentru ecran a unui roman autobiografic despre experienţa de deţinut politic în anii `50 a unei intelectuale (Maria Ploae) suntem uimiţi de replicile acesteia referitoare la drepturile omului (noţiuni intrate în uz curent abia după Conferinţa de la Helsinki din 1972!) adresate directoarei închisorii (Dorina Lazăr). Aceasta, deşi vigilentă şi dură, obligând deţinutele să facă marşuri formate, nu observă că unele dintre ele au pantofi cu tocuri! Sau poate că ea de fapt observase că asemenea marşuri sunt şi mai istovitoare pe tocuri!

În Hârtia va fi albastră (2006) al lui Radu Muntean, în ciuda atenţiei pentru reconstituirea în detaliu a anilor `80, realizatorii fac şi erori. În scenele de la început şi din final se văd copaci cu frunze verzi în fundal şi se aud păsări cântînd deşi acţiunea se petrece la sfârşitul lui decembrie. În scena în care Costi şi Neagu pleacă noaptea de la locuinţa primului se văd copaci înverziţi, ca şi plante verzi în grădină, şi se aude din nou cântec de păsări. Am fi putut accepta în celelalte scene ca o antiteză pentru împuşcături cântatul sticleţilor iarna, dar în niciuncaz în timpul nopţii! În plus, interpreţii locotenentului Neagu (Adi Carauleanu, născut în 1957 şi care la data realizării filmului avea 49 de ani!) şi al locotenentului-major Voinescu (Alexandru Georgescu, născut în 1948 şi care avea deci 58 de ani când a jucat în Hârtia va fi albastră!) sunt prea bătrâni. Deşi Neagu menţionează că a fost amânat la avansare pentru că avea un cumnat preot, trebuie să acceptăm că un locotenent din armata română ar fi trebuit să aibă maximum 30 de ani. Dacă luăm în consideraţie faptul că locotenentul Neagu menţionează pe la începutul filmului că prefera muzica lui Adamo şi că l-a văzut pe acesta la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov (în 1968!) atunci trebuie să conchidem că şi ca personaj locotenentul este prea bătrân. De fapt, în filmul românesc există o tradiţie a cătanelor excesiv de bătrâne căci de pildă actorul Mihai Mereuţă avea 56 de ani la data când îl interpreta pe haiducul Mereanu în acelaşi Iancu Jianu zapciul, respectiv 55 de ani în serialul Pentru patrie (1977, regia Sergiu Nicolaescu).

Docudrama Portretul luptătorului în tinereţe (2010) de Constantin Popescu porneşte de la ideea meritorie de a reda un episod ignorat al istoriei noastre, acela al rezistenţei anticomuniste în Munţii Făgăraşului în anii `50 şi `60, şi ar putea fi un film acceptabil dacă nu ar fi atât de lung (163 de minute) şi ar fi eliminate repetiţiile şi măcar o parte din glumele ieftine de tip „Vacanţa Mare”. Filmul se bazează pe un montaj paralel de secvenţe cu securiştii în şedinţe de instruire, interogatorii brutale sau în intervenţii armate ale soldaţilor şi miliţienilor, respectiv cu membrii rezistenţei anticomuniste din munţi hăituiţi ca nişte fiare. Generalul Gheorghe Pintilie (Mihai Constantin), maiorul Alimănescu (Răzvan Vasilescu), căpitanul Varlam (Mimi Brănescu) dar chiar şi plutonierul adjutant Ion (Mihai Bendeac) sunt caricaturile care rezumă sistemul represiv. Primii trei sunt caracterizaţi de un limbaj agramat exemplificat prea abundent iar ultimii doi sunt de-a dreptul sadici.

 La o cabană, în timp ce însuşi Ogoranu (Constantin Diţă) ţine un discurs localnicilor în filmulPortretul luptătorului în tinereţe” oamenii săi iau merindele iar el trage cu puşca în tablourile lui Dej şi Pauker atârnate pe zidul exterior (?!)...

De dragul satirei, la Pintilie (de fapt pe numele real Pantelei Bondarenko) poate ar fi fost mai bine să se utilizeze şi un accent rusesc căci altfel rămân doar aceleaşi abundente dezacorduri, pleonasme şi alte construcţii din care rezultă un umor facil: „Aşa cum muncitorul are grijă de scula lui, aşa şi noi să avem grijă de informatori.”, „Cel mai mare duşman este lipsurile noastre, tovarăşi”, „Noi suntem un organ care lucrăm mai mult cu capul”, „tovarăşii care sunt cu misticism” etc.). Ideile generalului sunt ilustrate în mod repetat pe dos. Atunci când acesta spune „Tot organul nostru e un creier curat, nu avem niciun os, nimic.” apar secvenţe cu şuturile plutonierului adjutant Ion, când spune „Legea nu trebuie aplicată mecanic” apar imaginile în care Alimănescu ordonă arderea unei femei cu benzină fără un motiv aparent, când spune „abordarea (informatorilor n.n.) se poate face în două feluri: insinuant sau prin surprindere” metoda este ilustrată în ambele cazuri cu palme etc. Dacă la generalul Pintilie reţinem doar ideile inepte în limbaj agramat, la maiorul Alimănescu sadismul e completat în mod inutil de acelaşi fel de limbaj. Rezultă astfel o scenă în care anchetatului Mazilu (Paul Ipate) i se scot unghiile şi apoi dinţii. În această scenă de schingiuire Alimănescu are replici precum „Javrele care e” şi „Nu mai e unghii?”. Oare mai era nevoie într-o scenă dură şi de umor facil?! Oare regizorul a auzit despre adecvare sau stridenţă? În plus, este clar că atunci când desfiinţezi adversarii vei scădea inerent meritele eroilor iar ironia în exces nu poate coexista cu tragismul. Evident, şi căpitanul Varlam îşi justifică eşecurile cu un pleonasm: „intemperii de ploaie”. În plus, securiştii sunt atât de proşti încât fără să vrea îşi laudă adversarii. Astfel, de la securistul care prezintă filmul pe 8 mm pierdut de grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu aflăm că mulţi dintre „bandiţi” erau studenţi sau profesori sau că viaţa pe munte e grea, o analiză conchide că partizanii nu aveau o conducere unitară, că nu au primit ajutor din străinătate sau de la partidele istorice iar Alimănescu însuşi afirmă că nu toţi sunt legionari iar unui preot îi spune că e „mai intelectual”. Ne este greu să credem că securitatea ar fi putut să-i numească „partizani”, căci după Al Doilea Război Mondial termenul a fost adjudecat chiar şi în Vest de rezistenţa comunistă, sau că ar fi admis că grupurile armate din munţi nu au primit ajutor din exterior, ci cel mult ar fi admis că nu a descoperit încă dovezi în acest sens. Să mai adaugăm că există la început un episod cu o lecţie de biologie în munţi a lui Ion Chiujdea Profesorul (Cătălin Babliuc) iar în final un alt luptător începe să enunţe o problemă de matematică încât deducem că regizorul insistă să ne convingă asupra nivelului intelectual ridicat al luptătorilor anticomunişti.

E clar, scenariul intenţiona să-i reabiliteze în sfârşit pe luptătorii din munţi şi să acuze forţele de represiune. Accentuând însă inocenţa, în ansamblu filmul tinde să piardă din vedere ipostaza de luptători a celor din munţi. Noroc că unele imagini le contrazic pe cele care se repetă copios. Altfel ar fi reieşit că securitatea îi urmărea pe cei dispăruţi de la domiciliu care nu făceau altceva decât drumeţii pe munte căci unii nici măcar nu desfăşuraseră înainte vreo activitate politică neconvenabilă şi nici nu rezultă că s-ar fi opus făţiş cooperativizării, de pildă, aşa cum sugerează replica unui luptător, din păcate lăsată neclară. Ar fi reieşit că Alimănescu avea dreptate căci bărbaţii din munţi se sustrăgeau de la muncă însă chiar şi pentru anii `50 combaterea cu puşca a unui delict precum parazitismul ar fi fost exagerată. O singură dată, însuşi Ogoranu (Constantin Diţă) comite un act de violenţă neprovocat. La o cabană, în timp ce el ţine un discurs localnicilor, oamenii săi iau merindele iar el trage cu puşca în tablourile lui Dej şi Pauker atârnate pe zidul exterior (?!).

 În 1955 unul dintre oamenii lui Ogoranu (din Portretul luptătorului în tinereţe”) spune că „era plin de camioane, de jeepuri” iar altul că „au început să survoleze cu ţânţarul” (!). Unde o fi văzut tânărul jeep-uri, căci nu luptase pe frontul de Vest şi putuse întâlni doar IMS-uri?!

Tot în acelaşi an Ogoranu se exprimă în faţa oamenilor săi în termenii de azi: „Cred că ce era de împărţit, s-a împărţit la Yalta. Ne-au hotărât”.

Revenind la limbajul utilizat în filmul lui Constantin Popescu trebuie să mărturisesc că din curiozitate am căutat verbul „a survola” în „Dicţionarul limbii române moderne” din 1958, dar am găsit la pagina cu „SUR” doar „a surveni” - însă ca neologism!.

Poate filmul nu ne oferă un portret aşa cum anunţă titlul, dar ne arată totuşi nişte luptători. Un partizan muribund îi strigă celui care l-a trădat: „M-ai vândut, mă? O să te găsească şi în gură de şarpe...”. Putem astfel deduce că aceşti partizani prezentaţi atât de angelici s-ar fi putut răzbuna. Observăm de asemenea că partizanii duc lipsă mereu de hrană şi îmbrăcăminte, dar niciodată de muniţie. De asemenea, în 1952 securiştii se îmbracă în haine de piele dar în anul următor şi partizanii apar în haine de piele. Din această cauză la o luptă din 28 octombrie 1955 spectatorul are aşteptări false. Grupul lui Ogoranu, în care unul dintre combatanţi are o scurtă de piele jerpelită, este atacat de trei bărbaţi dintre care doi au haine noi de piele. La sfârşit apare un membru al grupului lui Brâncoveanu cu o haină de piele nouă. O clipă, ca şi Ogoranu, credem că e un duşman. Deducem însă că îşi putuse procura haina de la securişti împuşcaţi, aşa cum îşi procurau probabil şi muniţia. Fără să vrem ne amintim şi de legionarii în haine de piele ai lui Sergiu Nicolaescu. Mai sunt două ipostaze în care partizanii îşi procură hrana fără acordul proprietarilor, de data aceasta ţăranii. Ba chiar se filmează alergând după nişte curci. În sfârşit, asemenea scene rare arată că avem de-a face totuşi cu nişte oameni în afara legii, nu cu nişte amatori de drumeţii montane.

În ciuda unei anumite griji pentru păstrarea atmosferei de epocă prin decoruri şi recuzită avem de-a face cu un maniheism invers celui al realismului socialist. Culmea este că regizorul pretindea într-un interviu că a fost „echidistant” şi afirma: „Dacă pe vremea dictaturii comuniste se făceau filme în care comuniştii erau nişte eroi şi partizanii nişte bandiţi, să se facă azi filme despre eroii partizani şi despre brutele comuniste? Punctul ăsta de vedere e oarecum simplist”. Să mai adăugăm că tot el anunţa o trilogie pe tema rezistenţei armate anticomuniste. Deja mi-e teamă când regizorii au puţină inspiraţie dar au proiecte pe termen lung, încât îmi amintesc de Epopeea Naţională. Însă dacă e să facem exerciţii de memorie, deşi m-au amuzat încă de pe atunci sprâncenele pensate ale unei iubite de legionar care locuia într-o peşteră (interpretată de Irina Petrescu) în Acţiunea <Autobuzul> (1978, regia Virgil Calotescu), trebuie să recunoaştem că măcar personajul ei, dacă nu şi altele, aveau o anume complexitate. Ea riscă siguranţa grupului eliberând nişte turişti ghinionişti luaţi prizonieri deşi liderul (Gheorghe Dinică) intenţiona să-i utilizeze ca scut uman atunci când urmau să plece din munţi.

Revenind la Portretul luptătorului în tinereţe trebuie să constatăm că în 1952 un doctor de ţară din Munţii Făgăraş face o injecţie cu morfină unui partizan iar partizanul care descoperă un grup de soldaţi făcând baie într-un râu poartă jeanşi cu capse la buzunare. Pot fi două detalii care schimbă istoria! Oare americanii chiar le-au paraşutat ajutoare sau e vorba de scăpări ale echipei de filmare? În 1955 unul dintre oamenii lui Ogoranu spune că „era plin de camioane, de jeepuri” iar altul că „au început să survoleze cu ţânţarul” (!). Unde o fi văzut tânărul jeep-uri, căci nu luptase pe frontul de Vest şi putuse întâlni doar IMS-uri?! Tot în acelaşi an Ogoranu se exprimă în faţa oamenilor săi în termenii de azi: „Cred că ce era de împărţit, s-a împărţit la Yalta. Ne-au hotărât.” Revenind la limbajul utilizat în filmul lui Constantin Popescu trebuie să mărturisesc că din curiozitate am căutat verbul „a survola” în „Dicţionarul limbii române moderne” din 1958, dar am găsit la pagina cu „SUR” doar „a surveni” - însă ca neologism!

Probabil că unii vor considera exagerate observaţiile. Este adevărat că azi nici în filmele americane cu buget mare nu se mai respectă detaliile de epocă însă regizorul a pretins cu mândrie că a acordat o mare atenţie detaliilor, mărturisind că a utilizat chiar „obiecte de îmbrăcăminte originale, păstrate de rudele unora dintre luptători” şi a enumerat cu mândrie obiectele folosite precizând că „recuzita de joc este originală în proporţie de 95 la sută”

Exploreaza subiecte similare:

Mircea Drăgan, Restul e tăcere, Dracula The Impaler, Adrian Popovici, Sergiu Nicolaescu, Orient Express, Dan Bittman, Ioana Moldovan, Vlad Zamfirescu, Maia Morgenstern, Binecuvantata fii inchisoare, Nicolae Mărgineanu, Maria Ploae, Dorina Lazăr, Hârtia va fi albastră, Radu Muntean, Adi Carauleanu, Alexandru Georgescu, Mihai Mereuţă, Pentru patrie, Portretul luptătorului la tinereţe, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Mimi Brănescu, Mihai Bendeac, Paul Ipate, Catalin Babliuc, Constantin Dita, Irina Petrescu, Acţiunea Autobuzul, Virgil Calotescu, Gheorghe Dinică

Alte știri din cinema

Keanu Reeves a fost aproape de a-şi schimba numele la începutul carierei

Actorul a fost sfătuit să îşi aleagă un alt nume de scenă încă de la primele sale zile la Hollywood

Actorul suedez Michael Nyqvist a murit. Avea 56 de ani

Actorul a devenit faimos internaţional pentru rolul din „Bărbaţi care urăsc femeile”, „Castelul din nori s-a sfărâmat”, „Fata care s-a jucat cu focul”, alături de Noomi Rapace

Vanessa Redgrave revine în România. Este invitata specială a celei de-a 13-a ediţii BIFF

Gala de deschidere a BIFF 2017 are loc miercuri, 28 iunie 2017, la Institutul Francez din București, la sala Elvire Popesco

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 26 noiembrie 2013 17:10
Tz tz tz iar nu am ras deloc
davil pe 26 noiembrie 2013 21:55
Nu era de ras... intr-adevar, la "Portretul...", si-au cam batut joc de Ogoranu (niciodata nu l-as fi vazut pe "Giani" din Las Fierbinti in rol de dizident...). s-au vazut inadvertente si in filme mult mai mari (ceasuri pe la luptatori in evul mediu, spre exemplu), dar la filmul in cauza falsul e vizibil din avion (auxeam de o trilogie... Doamne-fereste !! Am vazut filmu' ala de vreo 3 ori, sa ma asigur... E degeaba, poate e bun la bac, la materia "Istorie" (sa stie astia mici cum au fost evenimentele), artistic de zero barat ! sau borat ! Actiunea "Autobuzul" a fost mult mai bine facut, chit ca era propaganda curata... o fi si-asta propaganda, da' pe invers ?! Totusi, cui foloseste ?! Ca acu' nu mai e cu "partidu'", s-ar putea face lucruri serioase (personal, daca vreau cu partizanii, vad "Memorialul Durerii", macar are documentare si personaje reale... si realiste, nu "manelari"... (Ps : "Giani" merge in serialul mentionat, dar nu-l vad jucand lucruri serioase... nu pentru ca in serial e cu comedie - Amza Pelea a fost si Mihai Viteazu, si Nea Marin.. pur si simplu nu e locu' lui acolo... parerea mea:))))
davil pe 27 noiembrie 2013 20:26
Pana la M. Constantin (apropo, el s-a "desprins" de rolul din seria "Liceeni"... o fi posibil si la Dita care, deocamdata, e "la el acasa" doar in Las Fierbinti ?!) si Bendeac, sunt multe alte probleme cu filmul asta... ca si-a luat nota mare p-aici doar pentru ca trateaza d-alea cu sentimentul national, parca-parca as intelege... da' daca urmeaza s-o vad pe cine stie cine in pielea Elisabetei Rizea, chiar ca nici free, pe youtube, nu ma mai prinde la vizionare....Ar insemna sa-mi stric imaginea actuala, formata la Memorialul Durerii, si e pacat...
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 17:20
"Portretul luptatorului la tinerete" chiar mi s-a parut un film ok, nu ma asteptam sa fie atat de plin de greseli.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback