Editura Nemira va prezinta cartea "Maestra în arta mortii" de Ariana Franklin

30 Mai 2008
Editura Nemira va prezinta cartea "Maestra în arta mortii" de Ariana Franklin

Pagina de autor:

Ariana Franklin este pseudonimul autoarei britanice Diana Norman. S-a nascut în Devon si a devenit jurnalista, la fel ca si tatal sau. Dupa o viata privilegiata în Londra celui de-al Doilea Razboi Mondial (cu un unchi ministru în cabinetul lui Winston Churchill), dupa razboi parintii sai au divortat si ea a ramas în custodia mamei. Din cauza dificultatilor materiale, si-a abandonat studiile la doar cincisprezece ani. Îndragostita de jurnalism, la saptesprezece ani s-a întors la Londra pentru a lucra la un ziar din East End. A fost descoperita de un cotidian national si, la doar douazeci de ani, era cel mai tânar reporter din Fleet Street. Dupa ce, îmbracata în uniforma de lupta, i-a însotit în tara Galilor pe soldatii din Marina Regala într-un exercitiu militar, a fost cu regina într-o vizita regala si a lipsit de la propria-i aniversare de douazeci si unu de ani pentru ca trebuia sa relateze despre o crima, s-a maritat, aproape inevitabil, cu un alt jurnalist, Barry Norman. Apoi s-a hotarât sa abandoneze totul în favoarea vietii de familie, stabilindu-se la tara pentru a se putea dedica fiicelor sale, istoriei medievale si, nu în ultimul rând, scrisului. A publicat numeroase romane istorice si biografii, lucrarile sale fiind considerate printre cele mai bine documentate la ora actuala. Maestra în arta mortii este primul ei thriller istoric. Sub pseudonimul Ariana Franklin a mai semnat de asemenea City of Shadows (2006) si The Serpent's Tale (2008).

Prezentare:

Cambridge, 1171. Un copil este ucis în mod barbar, pe cadavru se vad ranile rastignirii. Alti copii sunt dati disparuti. Crestinii îi acuza pe evrei ca le tortureaza si le omoara copiii, si cauta razbunare. Ca sa scape comunitatea evreiasca de macel, seriful si oamenii lui i-au dus pe toti, barbati, femei, copii, în Castelul Cambridge, si asta în numele regelui Henric al II-lea, sub a carui protectie se afla. Regele vrea cazul repede rezolvat pentru ca are nevoie ca aceasta prospera comunitate de evrei sa-si plateasca din nou darile si îi cere ajutorul varului sau, regele Siciliei, care o trimite pe Adelia Aguilar, maestra în arta mortii, sa elucideze misterul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells