Sa nu va para ciudat ca incepem cu finalul, de fapt incepem prin a va atrage atentia asupra celui mai bun moment al filmului - care se intampla chiar la sfarsit: un tango intre Jessica Biel, blonda, sexy, pasionala si... o sa vedeti voi cine. Dar, s-o luam pe-ndelete: Easy Virtue, o adaptare a piesei lui Noel Coward, este o comedie romantica in care umorul britanic se trage de la producator, iar buna structurare a povestii de la regizorul Stephan Elliott (Aventurile Priscilei, regina desertului, Martor din umbra/Eye of the Beholder). Fara sa fie comedia anului, Easy Virtue are cateva parti bune, care o sa va binedispuna la sfarsit de saptamana, dar pacatuieste si la cateva capitole, dupa cum aratam mai jos.
Scenariului propriu-zis al filmului ii lipseste scanteia, dar distribuirea unor nume precum Kristin Scott Thomas (protagonista din "Pacientul englez") sau Colin Firth - in film sotii Whittaker - mai salveaza situatia. Nemaivorbind de faptul ca cireasa de pe tort trebuia sa fie Jessica Biel, care se achita onorabil de rol, dar nu face din personaj unul cu adevarat memorabil. Productia este corect construita, dar e lipsita de energie; se incearca obtinerea unui umor de situatie, insa poantele sunt cam fumate, asa ca nu ne mai ramane decat schimbul de replici. Aici se mai obtine efectul scontat: adica unele sicane intre soacra si nora chiar sunt amuzante. Izbucnesti in ras de cateva ori, si o faci cu pofta.
Dar despre ce e vorba, mai exact, in film? John Whittaker (Ben Barnes), un tanar englez, se indragosteste nebuneste de Larita (Biel), o americanca sexy si stralucitoare, si se casatoresc fara sa stea pe ganduri. Totul merge perfect pana cand cuplul se intoarce in casa familiei, foarte somptuoasa (s-a filmat in case intr-adevar impunatoare, ca Flintham Hall din Nottingham si Wimpole Hall din Cambridgeshire). Mama tanarului John, dna Whittaker (Kristin Scott Thomas) nu o inghite pe noua ei nora. Larita se straduieste din rasputeri sa se incadreze in familie, dar esueza printre piedicile puse de soacra ei. Personajul lui Biel isi da repede seama de jocul dnei Whittaker si vede ca trebuie sa riposteze daca nu vrea sa-l piarda pe John. Dna Whittaker face ca fiecare situatie s-o dezavantajeze pe Larita, in vreme ce Larita ramane frustrant de calma si pregateste contraatacuri impertinente. Nu trece multa vreme, si manipularea dnei Whittaker incepe sa dea roade, influentandu-l pe John, iar Larita simte ca dragostea lor este in pericol. In final, cand secretele din trecutul Laritei sunt dezvaluite, se desprinde de casa care o sufoca...
Punctul culminant (descoperirea adevarului despre trecutul Laritei, personajul lui Biel) e cam in fuga tratat si, impins mult spre final, isi pierde din suflu; in rest, nu prea exista alt clenci care sa te dezamorteasca. O sa fiti surprinsi sa-l vedeti pe Barnes, Printul Caspian in Cronicile din Narnia, ca sot indragostit peste urechi de personajul lui Biel. N-am prea vazut chimie intre actori, dar macar sunt amandoi frumosi si fiecare in parte romantic...
