Comedia românească „Faci sau taci” va avea premiera pe 22 martie 2019

de Cinemagia în 21 Nov 2018
O echipă de șase fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare

Odată cu finalizarea filmărilor pentru comedia „Faci sau taci” a fost stabilită şi o dată de lansare, iar din 22 martie 2019 lungmetrajul regizat de Iura Luncaşu va avea premiera pe marile ecrane din toată ţara, fiind distribuit în cinematografe de Vertical Entertainment, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Cu un palmares din care fac parte comediile „Minte-mă frumos” (2012) şi „Ghinionistul” (2017), Iura Luncaşu a fost pregătit pentru experienţa „Faci sau Taci”, noul său proiect, pentru care a filmat timp de doar 22 de zile, în 13 locaţii diferite din Banat.

Despre ce a însemnat producţia comediei „Faci sau Taci”, Iura Luncaşu, în calitate de regizor, scenarist şi producător declară: „Filmările au fost spectaculoase. Mă aşteptam să fie ceva aparte faţă de tot ce am făcut până acum, pentru că de această dată am avut mult mai mult timp de pregătiri. Faci sau Taci a fost de departe cel mai complicat proiect pentru mine. Ştiam că îmi doresc altceva, că vreau să ridicăm nivelul şi vreau un alt tip de decupaj. Eu îmi propun ca de la un proiect la altul să îmbunătăţesc vizibil calitatea produsului. Abia aştept să ajung pe marile ecrane pe 22 martie cu Faci sau Taci pentru că vreau să văd dacă publicul rezonează cu filmul nostru.”, a detaliat regizorul.

Tot Iura Luncaşu subliniază importanţa cooptării de investitori în producţia locală, încă din faza de proiect: „Având în vedere ca eu sunt într-o zona de film independent şi tot caut pârghii de a construi un alt tip de produs, este absolut important să ai parteneri. Era evident că eu căutam acei oameni care au o viziune, nişte oameni speciali, care să aibă încredere să dezvolte această piata. M-am bucurat enorm că cei de la The Story Lab au văzut acelaşi lucru ca noi şi că poveştile româneşti pot fi atât de atractive încât să genereze şi public pe măsură”, a continuat Luncaşu.

Un film independent semnat de casa de producţie Next Spot, comedia „Faci sau Taci” a fost realizată cu sprijinul Vertical Entertainment şi The Story Lab, divizia de conţinut a agenţiei internaţionale Dentsu Aegis Network. Despre decizia de a investi în producţia filmului, Răzvan Varabiescu CEO Dentsu Aegis Network România a declarat: „Parteneriatul cu Faci sau Taci este un pas firesc în continuarea strategiei The Story Lab România de a investi în conţinut premium, după ce a finantat filme din portofoliul international şi formate tv. Universul media se schimbă, modul în care oamenii consumă conţinut se schimbă, soluţia pentru branduri este de a fi integrat natural în conţinut încă de la formarea acestuia.”, a concluzionat Răzvan Varabiescu.

The Story Lab este un investitor, producător şi distribuitor global de conţinut de divertisment premium, cu sediul în Londra şi cu o echipă de peste 300 de profesionişti din domeniu în întreaga lume. Începând cu 2015, The Story Lab distribuie cu succes formate TV de prime time, cum ar fi Ninja Warrior, şi ofera soluţii strategice de producţie, parteneriat şi generare de conţinut pentru clienţii săi.

Povestea comediei „Faci sau taci” aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără denumire, fără identitate, activează în România şi servisează ţările vecine. Până aici, nu e nimic amuzant. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. Pornim în misiune, dar care-i aia? Recunoaşte, lucrurile devin amuzante.

Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă.  O echipă de șase fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor, mai aducem şi suspans, bătăi, intervenţii în forţă, secrete de alcov, idile, twist-uri şi multă acţiune. 

Din 22 martie, „Faci sau Taci” îi aduce pe marile ecrane pe: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Visterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Exploreaza subiecte similare:

Faci sau taci, Iura Luncaşu, Horia Brenciu, Monica Bârlădeanu, Cristina Vişterneanu, Diana Dumitrescu, Augustin Viziru, Levent Sali, Ana Baniciu, Oana Moşneagu, Sandra Izbaşa, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 21 noiembrie 2018 22:46
E destul sa citesti distributia ca sa realizezi valoarea filmului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells