Cine vrea un Hand Job?

de Cristina Grigore în 29 Oct 2010
Cine vrea un Hand Job?

Comediile americane despre sex au avut în mare parte eroi de gen masculin, care au avut mare succes în producţii ca American Pie sau Superbad. Scenarista Maggie Carey vrea să încline balanţa spre partea feminină a descoperirilor amoroase cu The Hand Job.

Scenariul ei, inclus pe lista producțiilor interesante ce nu au văzut încă lumina ecranului, a fost susţinut şi citit în direct la Festivalul de Film din Austin, Texas, de o serie de 15 actori, printre care Jessica Alba şi cei doi foşti Spy Kids, Alexa Vega şi Daryl Sabara. Redactorii de la Cinematical au fost prezenţi la eveniment şi tot ei au comunicat ştirea.

Actriţa Aubrey Plaza, care a dat glas chiar rolului principal al posibilului film, a declarat că este gata să joace rolul adolescentei absolvente de liceu, care decide că trebuie să aibă parte de mult mai multe experienţe sexuale înainte de a merge la facultate. Plaza a jucat în filmul de anul trecut al lui Jude Apatow, Funny People, şi în serialul NBC, Parks and Recreation. A mai avut de asemenea o scurtă apariţie în Scott Pilgrim vs. the World.

Cum eroina filmului a fost găsită deja, iar o parte din actorii prezenţi la citirea scenariului ar fi dispuşi să accepte un rol în The Hand Job, comedia lui Maggie Carey are nevoie acum doar de un producător dispus să investească în ea şi, bineînţeles, de un regizor care să justifice, în final, investiţia.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Mihai pe 29 octombrie 2010 16:14
Ce curvasaraie cretina. Sa-ti fie rusine tarfo!
Eustake pe 29 octombrie 2010 17:52
Sincer eu m-am cam saturat de teen sex comedies, dar si reactia ta, Mihai, e exagerata, daca nu cumva ai vrut sa fii ironic!
rofl pe 31 octombrie 2010 11:00
Mihai uita-te tu la filme de alea serioase si boring, lasa-ne pe noi tinerii sa radem putin la "curvasarii cretine". SALUT
danielopol radu pe 1 noiembrie 2010 14:38
PT MIHAI SA STII CA SEXUL ESTE CEVA NORMAL
cetateanu pe 1 noiembrie 2010 21:23
Un subiect la moda la americani care este si pe gustul meu.
ningeaBLADEclanuBECALI pe 3 februarie 2011 20:18
American Pie imi aduce perfect aminte de zilele cand mergeam in tabere cu scoala in perioada 2000-2004 :|
alex_il_fenomeno pe 20 septembrie 2011 19:53
mi se pare ca piata este plina de astfel de proiecte ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells