« Înapoi la pagina festivalului

Blue Valentine: o poveste despre destrămare, cu Ryan Gosling şi Michelle Williams

de Gloria Sauciuc in 19 Mai 2010
Blue Valentine: o poveste despre destrămare, cu Ryan Gosling şi Michelle Williams

Ryan Gosling şi Michelle Williams au fost aplaudaţi minute în şir, marţi seara, de 1068 de persoane, aflate la Cannes în sala Debussy, la premiera filmului Blue Valentine. În competiţie pentru premiul secţiunii Un Certain Regard, Blue Valentine ne face să întrevedem un Autor în persoana regizorului Derek Cianfrance, pentru că realizează portretul unei relaţii în destrămare, surprinzând acele aproape imperceptibile mecanisme care fac o relaţie din ce în ce mai fragilă.

Regizorul are grijă, însă, şi de publicul obişnuit cu blockbusterele americane, livrând un film care sigur va avea mare succes la public.

Dacă în Shutter Island vedeam o Michelle Williams pe lângă partitură, în filmul regizorului Derek Cianfrance actriţa are un rol de compoziţie care merită un premiu de interpretare. Iar Ryan Gosling se specializează în roluri de bărbat îndrăgostit până peste cap. Care i se potrivesc incredibil de bine. Iar între cei doi există o chimie deosebită, cum nu am mai văzut de mult la cinema.Derek Cianfrance jonglează între trecut şi prezent, tinereţe şi maturitate, vitalitate şi devitalizare, jucându-se cu flashback-urile. Cianfrance strecoară, de asemenea, discrete mesaje asupra fragilizării relaţiei dintre cei doi protagonişi, greu perceptibile pentru că imaginea care distrage este cea a unei familii perfecte.

Pe parcurs înţelegem că - năpădiţi de amintirile tandre ale iubirii lor - Dean şi Cindy încearcă într-o noapte să-şi salveze căsnicia pe cale de a se destrăma. Cei doi cresc fetiţa lui Cindy. Filmul îi arată apoi împreună, atunci când s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit unul de celălalt - plini de viaţă şi de speranţă.

Trecând fluid de la una la cealaltă perioadă din viaţa lor, Blue Valentine te face să te întrebi: unde s-a pierdut iubirea lor? Cu această enigmă rămâi după terminarea filmului.

Proiectul Blue Valentine a durat 11 ani până la finalizare. La ora actuală, regizorul are mai multe proiecte în lucru, inclusiv producţia lui Meathead şi alte două scenarii, The Place Beyond the Pines şi Nurture. Reflectând la Blue Valentine, Cianfrance trage concluzia: "Sper să fie un film despre adevărul gol, care vorbeşte cu onestitate şi curaj".

cu sprijinul

Părerea ta

Spune-ţi părerea
RomaniaMare pe 19 mai 2010 18:41
Ryan Gosling,unul dintre favoritii mei! M-a facut curios acest articol.
Radu1711 pe 19 mai 2010 20:36
frumos
georgy_pav pe 20 mai 2010 09:25
Michelle Williams actorul pe care de abia astept sa-l vad
Chambord pe 20 mai 2010 11:25
Da. Subscriu Michelle Williams este cel mai bun actor pe care l-am vazut. Pacat ca e barbat (din ce sugereaza gigi_pav) k altfel ma indragosteam pe loc de ea. Oricum pot sa-l invit pe Michelle la o bere, ca-ntre baieti. Nu cred c-ar refuza.
Ammelie pe 20 mai 2010 14:38
Nu stiu exact de ce, dar intotdeauna mi-a placut Michelle Williams. Am impresia ca are potential de mare actrita, asa ca abia astept sa o vad in filme noi.
Dragomara pe 22 mai 2010 01:33
11 ani pentru siropul ăsta descompus, scuze "destrămat"?! Ha?! Oricum Michellei îi stă mai bine cu părul lung; totuşi din pozele făcute pe covorul roşu, tipa nu mi s-a părut o frumuseţe. :D
alexa9 pe 18 aprilie 2011 14:36
un film superb, iar Gosling creste din ce in ce mai tare in viziunea mea...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells