Atelier de fotografie din 18 martie

de Cinemagia în 2 Mar 2012
Atelier de fotografie din 18 martie

Asociaţia Culturală Control N propune tuturor celor pasionaţi sau interesaţi de fotografia pe film un atelier care le va oferi un traseu complet, de la alegerea subiectului fotografiat şi până la atârnarea pe sârma a fotografiilor, începând cu data de 18 martie. Participanţilor li se vor asigura toate mijloacele tehnice şi logistice pentru participarea la atelier - filme, hârtie fotografică, substanţe de laborator. Nu este necesară deţinerea unui aparat foto. Taxa de participare este de 700 Ron, respectiv 600 Ron (pentru elevi şi studenţi). 

Până la "era digitală" în care suntem cu toţii prinşi, au existat momente speciale în care procesul prin care fotografiile prindeau viaţă era unul fascinant, în laborator printre sticluţe de revelator şi fixator, unde momentele surprinse pe film prindeau contur pe hârtia fotografică. Astfel de momente reprezintă oferta de la Atelierphoton. Împreună cu fotograful şi directorul de imagine Marius Iacob, participanţii vor descoperi ce e în spatele unei fotografii bune, trecând prin toate etapele obţinerii ei. De-a lungul celor cinci săptămâni de curs, in cadrul unor activităţi ce îmbină teoria fotografică generală (expunere, diafragmă, încadratură, compoziţie, culoare etc.) cu lucrul practic, cursanţii vor avea ocazia să descopere mijloacele tehnice şi artistice prin care se obţine o fotografie bună.

De la construcţia unui aparat foto, până la developare şi imprimare pe hârtie fotografică e un drum lung, pe care orice pasionat de fotografie trebuie să îl parcurgă practic. Atelierphoton îşi propune să aprofundeze studiul fotografiei şi să îşi facă participanţii părtaşi la un proces ce îmbină creativitatea cu meticulozitatea. Participanţii vor avea ocazia să îşi construiască propriul aparat foto, pentru a înţelege mai bine principiile de bază ale fotografiei. În cadrul unor activităţi practice, vor studia individual procesul developării, revelării şi fixării unei fotografii imprimate pe film şi copiate pe hârtie fotografică.

Cu un accent puternic pe latura practică a fotografiei, atelierul conţine şi o parte teoretică, menită să explice noţiunile generale în fotografie. Marius Iacob a absolvit secţia de imagine de film şi televiziune din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". În prezent este doctorand şi asistent universitar la catedra de imagine a aceleiaşi facultăti. Marius a semnat imaginea unor filme prezentate şi premiate la festivaluri internaţionale în Berlin, Locarno, Rotterdam, Sarajevo etc. În 2007 a înfiinţat Atelierphoton, un proiect ce acordă o atenţie deosebită educaţiei în domeniul fotografiei, prin organizarea a numeroase sesiuni de training, tabere de creaţie şi expozitii foto.

Atelierphoton se desfăşoară în perioada 18 martie – 15 aprilie 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, timp de 5 săptămâni. Numărul maxim de participanţi la curs este de 15. Nu există limită de vârstă. Cei interesaţi se pot înscrie la adresa info@controln.ro până la data de 15 martie. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii despre Atelierphoton pe site-ul www.controln.ro

Taguri:  Marius Iacob

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 2 martie 2012 18:04
Chiar daca ideea este buna, este cam scump....
alex_il_fenomeno pe 8 martie 2012 18:58
cred ca exclusiv pentru pasionati .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells