Actriţa din Heroes în rol de ucigaşă, după un caz real

de Cristina Grigore în 21 Sep 2010
Actriţa din Heroes în rol de ucigaşă, după un caz real

Intitulat The Amanda Knox Story, filmul prezintă povestea adevărată a unei studente americane care, aflată în Italia în cadrul unui program de schimb, şi-a ucis colega de cameră în noiembrie 2007 ajutată de iubitul său italian şi de un al doilea complice. În decembrie 2009 a fost condamnată la 26 ani de detenţie într-o închisoare italiană, iar complicii săi au primit 25 ani, respectiv 16 ani închisoare. Cu toate acestea, Amanda Knox îşi susţine nevinovăţia şi a făcut apel. Hayden Panettiere va intra în pielea ucigaşei cu sânge rece.

Cazul a fost foarte mediatizat la vremea respectivă, cu precădere în Statele Unite, Italia şi Marea Britanie. Pe de o parte datorită naţionalităţii criminalei, care i-a făcut pe unii politicieni din Statele Unite să pună la îndoială corectitudinea procesului din Italia, iar pe de altă datorită împrejurărilor în care s-a produs crima, după o noapte plină de sex şi droguri care a culminat cu uciderea cu brutalitate a tinerei de 21 ani, conform procurorilor italieni. E de înţeles, deci, interesul manifestat de actriţe ca Megan Fox, Lindsay Lohan şi Kristen Stewart pentru acest rol, însă acesta i-a revenit frumoasei actriţe din Heroes şi I Love You, Beth Cooper, anunţă WENN.

Filmul va fi produs de Pilgrim Films and Television pentru postul de televiziune Lifetime şi va fi difuzat în vara anului viitor.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costi pe 21 septembrie 2010 10:25
Era greu sa pomeniti si numele fetei?
Hayden Panettiere - fanii Heroes deja stiu :)

JohnnyAddams pe 21 septembrie 2010 10:34
Hayden Panettiere este o actrita buna, totusi e underrated. Sper sa nu fie un thriller monoton despre adolescenti...
Gloria pe 21 septembrie 2010 12:58
Da, adaugat si in corpul stirii; era precizat numai pe homepage, in subtitlu.
zempty pe 21 septembrie 2010 14:20
A jucat bine in Heroes sper sa iasa un film bun povestea pare interesanta :D
melody10 pe 21 septembrie 2010 18:41
Hayden este o acrita buna, cred ca va intra bine in pielea personajului si va face un rol bun.
cristinica pe 21 septembrie 2010 21:15
e o actrita buna si poate va iesi ceva fain
djufx88 pe 22 septembrie 2010 11:14
nu inteleg dece ar fi de inteles ca ar fi vrut cele 3 sa aiba rolul. poate ca refelecta viata lui lindsay lohan, dar nu cred k la vrut din cauza asta, poate o fi mandra de viata ei da eu nu cred si legat de celalalte 2, la kirsten stewart nu se pune problema ina felul asta, poate putin la megan fox. e aiurea sa crezi ca isi doresc un rol doar pt k inainte de oa cruma se drogheaza, se alcoolizeaza si au relatii sexuale personajele principale, asta inseamna ca ele is in viata de zi cu zi asa si is mandre de asta
chiritageorge pe 18 decembrie 2010 22:21
hayden panettiere joaca bine dar este cam tanara poate megan fox era o alegere mai buna pentru ca are o experienta de thriller/horror in trupul lui jennyfer,iar kristen steart a jucat in amurg un film bine cotat desi nu o vad ca pe o criminala pe lindsay lohan sau pe megan fox le vad ca pe niste criminale dar pe hayden deloc are o fata prea cuminte.
zdraveius pe 3 decembrie 2011 18:59
Toate natiile, toate speciile, toti muritorii trebuie sa invete si trebuie sa-si spuna replicile in engleza, pentru ca americanii sunt atat de limitati si de plini de ei incat habar nu au alta limba, iar cand sunt nevoiti sa invete, ma refer in special la actori, sunt un dezastru.
Si in filmul acesta, studentii italieni vorbesc engleza perfect, politia la fel si in general toti italienii. Si nu numai cu studentul american, ci si intre ei vorbesc in engleza, fara pic de accent strain, de parca limba materna este engleza. Daca ati fost vreodata in Italia cred ca v-ati dat seama ca asta este o exagerare si un neadevar. Cum americanii nu vor sa invete alta limba, asa si marea majoritatea a italienilor obisnuiti (inclusiv functionari ai statului, politisti, carabinieri, procurori etc) nu stiu o boaba de engleza si nici alta limba straina.
Americanii sunt indignati si frustrati ca un cetatean american poate fi acuzat de o crima pe care nu a comis-o si transforma acet caz particular intr-un spectacol.
Cate cazuri or mai fi existand si nu afla nici gandul nici pamantul de ele...
Dar despre crimele de razboi pe care le fac americanii cu buna stiinta, nu se mai revolta? Mi-e cam sila de natiunea asta ingamfata, care se crede superioara tuturor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells