A Quiet Place conduce topul BBC al celor mai bune filme ale anului

de Cristina Grigore în 25 Dec 2018
First Man şi Spider-Man: Into the Spider-Verse se află printre titlurile alese

Printre listele finalului de an, secţiunea de cultură a site-ului BBC propune un top 10 al celor mai bune filme din 2018, în mare parte cunoscute și publicului de la noi - toate extrem de apreciate de critici. Clasamentul cuprinde western-uri, filme cu supereroi și un horror plasat în frunte, pentru aerul proaspăt adus genului. A Quiet Place, în regia lui John Krasinski (aflat la al treilea lungmetraj), a rulat în aprilie și pe marile ecrane din România.

Și National Board of Review (organizația producătorilor de filme din New York) a numit filmul unul dintre cele mai bune ale anului.

Din lista BBC lipsesc însă unele producții preferate de o parte a criticilor – aclamatul Roma al lui Alfonso Cuarón, The Ballad of Buster Scruggs, al fraților Coen, dar și Black Panther.

Shoplifters, drama sociopolitică dickensiană a lui Hirokazu Koreeda, se află pe locul doi în clasamentul BBC (este filmul câștigător al trofeului Palme d’Or anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes). Locul trei i-a revenit dramei romantice de război a polonezului Pawel Pawlikowski, Cold War (Zimna wojna).

If Beale Street Could Talk, povestea unui tânăr cuplu, pus la grea încercare de sărăcie, brutalitatea poliției și rasismul instituționalizat, ecranizată într-un mod vibrant și emoționant de către Barry Jenkins (ce strălucea la ediția din 2017 a Oscarurilor cu Moonlight), ocupă locul patru. Urmează The Favourite, o comedie-dramă istorică, cu Emma Stone, Olivia Colman și Rachel Weisz (filmul a primit cinci nominalizări la Golden Globes, inclusiv la categoria cel mai bun musical/comedie).

Senzația sfârșitului de an, în materie de filme de animație (și cu supereroi), pare a fi Spider-Man: Into the Spider-Verse, ce extinde lumea Spider-Man pe marele ecran, venind cu o variantă afro-latino-americană a popularului supererou și o combinație a versiunilor lui Spider-Man din benzile desenate. Criticii numesc acest film, aflat pe locul șase în topul BBC, „captivant, super amuzant, unic”. Into the Spider-Verse se lansează din 28 decembrie şi în cinematografele noastre.

Un western contemporan, The Rider, povestea unui tânăr cowboy pasionat de rodeo care, după o rană fatală la cap, începe un proces de redefinire a propriei identităţi, se află pe locul şapte. Filmul regizat de Chloé Zhao are ca punct de pornire un fapt real, iar protagonist este chiar pe cel care a trăit drama prezentată, Brady Jandreau.

Pe locul opt a fost plasat Leave No Trace, filmul Debrei Granik (regizoarea lui Winter’s Bone, rampa de lansare a lui Jennifer Lawrence). Leave no Trace este o poveste dulce-amară despre maturizare, împachetată într-o cursă pentru supravieţuire desfăşurată într-un decor sălbatic american. În rolurile centrale se află Ben Foster şi Thomasin McKenzie.

First Man, producţia biografică regizată de Damien Chazelle (câştigător de Oscar în 2017 pentru regia lui La La Land) se află pe locul nouă în top. Ryan Gosling a fost Neil Amstrong în Primul om pe Lună, povestea fascinantă a primei misiuni NASA de aselenizare cu echipaj uman.

Sweet Country ocupă locul 10 - un western plasat în Australia anului 1920. În centrul dramei lui Warwick Thornton se află Sam (Hamilton Morris), lucrător la o fermă a coloniştilor provenit dintr-o familie de aborigeni, care îl ucide pe violatorul soţiei sale şi devine fugar, rătăcind prin spectaculoase zone deşertice. Abordând teme precum asimilarea populaţiei băştinaşe, sclavia, religia, armata, domnia legii, Sweet Country este considerat de către redactorul BBC Nicholas Barber unul dintre cele mai importante filme despre istoria Australiei făcute vreodată”.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

A Quiet Place, John Krasinski, roma, Alfonso Cuarón, The Ballad of Buster Scruggs, Black Panther, Shoplifters, Hirokazu Koreeda, Zimna wojna, Pawel Pawlikowski, If Beale Street Could Talk , Barry Jenkins, Moonlight, The Favourite , Emma Stone, Olivia Colman, rachel weisz, Spider-Man: Into the Spider-Verse, The Rider, Brady Jandreau, Leave No Trace, Debra Granik, La La Land, First Man, Winter's Bone, Jennifer Lawrence, Ben Foster, Thomasin McKenzie, Damien Chazelle, Ryan Gosling, Sweet Country, Warwick Thornton

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 26 decembrie 2018 21:02
lipsește și Burning.
spartacus pe 28 decembrie 2018 10:04
Mda: ”topul BBC”... și ai spus totul. :))))))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells