Păreri Doctor Zhivago

(1965)

Doctor Jivago

Ordonează după
cezarika21 pe 27 Ianuarie 2015 11:19
Destine distruse de istorie
Intelectual şi filozof rus raliat de timpuriu Revoluţiei Roşii, Boris Pasternak a devenit un critic tot mai incisiv al situaţiei politice din Rusia după dezlănţuirea terorii staliniste din anii '30 şi abandonarea de către partid a multor idealuri revoluţionare de sorginte marxistă. Colegii săi scriitori l-au izolat tocmai din cauza poziţiei sale dizidente, iar Pasternak şi-a exprimat frustrările faţă de încălcările tot mai flagrante ale drepturilor omului şi protestul împotriva dictaturii sovietice în romanul fluviu "Doctor Jivago", scos clandestin din URSS şi publicat în 1957 la Milano.

Romanul a fost bine-primit de critică datorită atitudinii critic-obiective faţă de situaţia politică din Rusia sovietică şi a lirismului descriptiv migălos al lui Pasternak, devenind rapid un best-seller şi aducându-i scriitorului Premiul Nobel pentru… citeşte

16 2
Sergiu.Lobont pe 27 Aprilie 2011 02:15
Simţi cum iese crivăţul sovietic prin monitor
Am început să mă uit la el conştient fiind că e un colos al cinematografiei, un must-see în cel mai pur sens al cuvântului dar la fel de conştient am fost şi că va fi un film greu de urmărit, le fel cum sunt toţi coloşii pentru că doar complexitatea scenariului te poate face colos… dacă eşti un film. E unul din cele treisprezece filme ale lui David Lean printre care se mai numără „Lawrence of Arabia”, „Brief Encounter”, „Great Expectations” sau „The Bridge on the River Kwai” coloşi peste coloşi. Dacă din punct de vedere al spectaculozităţii Emir Kusturica e regizorul meu preferat şi din punct de vedere al consistenţei Christopher Nolan, atunci din punct de vedere al complexităţii sigur e David Lean preferatul meu.

Acţiunea are loc în răcoroasa Rusie cu doar câţiva ani înainte ca războiul civil dintre Albi… citeşte

11 2
pssst pe 29 Iunie 2004 15:21
hmm! pacat ca nu se mai fac filme de un asemenea calibru. Maurice Jarre are sansa sa picteze muzical pe o pinza pe care David Lean a asternut un tablou extraordinar.

o drama care este in acelasi timp o fresca a unei deosebit de importante perioade a istoriei Rusiei si de ce nu a lumii!

parerea mea este ca un film precum Casablanca este mult prea overrated! asta este de departe mult mai bun...

ce pot sa mai spun decit ca toata distributia este aleasa optim si ca filmul este perfect!

11 4
arnoldroland pe 7 aprilie 2011 22:12
cu toate acestea,i-ai dat 5....ciudat....
miere pe 25 aprilie 2011 13:52
arnoldroland i-a dat nota maxima. daca te uiti la data postarii vei vedea ca este in anul 2004, undeva la 7 ani diferenta . cred acum ca poti anticipa ca era alt mod de votare :)
skilton pe 17 Mai 2010 03:54
Nu inteleg cum la o asemenea capodopera sunt doar trei pareri...e jenant. Daca as putea i-as acorda nota 11. Am vazut multe alte filme clasice, bine facute, dar la acesta am ramas pur si simplu cu gura cascata!
5 0
Stephen2D pe 16 Februarie 2016 17:04
Ceaiul e bun și iarna și vara, dar mai ales în Siberia.
                        
4 0
ciprian34 pe 06 Ianuarie 2012 22:56
Dupa Lawrence al Arabiei iata un nou film remarcabil al regizorului David Lean cu niste actori minunati,o coloana sonora fabuloasa si niste peisaje mirifice din inghetata Rusie.
4 0
dream pe 19 Februarie 2011 09:47
Daca sunteti in cautarea unui film bun nu ezitati! Regizorul David Lean a creat o epopee vizuala cum rar se mai poate vedea. Imaginea lumii de gheata din mijlocul Uralilor, conacul din mijlocul pustietatii in care se refugiaza cei doi, saniile trase de cai si multe altele pe care va las sa le descoperiti singuri va vor bucura privirea saturata probabil de artificiile hollywoodiene ieftine din ziua de azi.
4 0
alexsav pe 31 Iulie 2010 23:36
Extraordinar...unul din cele 10 filme obligatorii pentru un cinefil. Poate e cel mai reusit mod de a impleti istoria cu o superba poveste de dragoste ....cat despre Omar Sharif...no comment.
3 0
miere pe 20 Mai 2010 18:29
great classical
L-am vazut din pura intamplare si nu regret niciun minut din cele 3 ore
3 0
pst35 pe 18 Iunie 2012 00:54
Am crezut ca ma vor plictisi cele 3 ore si ceva de film, dar nu a fost asa...nu comentez mai mult, dar nota 10 cred ca spune totul, adica sa nu-l ratati, daca nu l-ati vazut (ca mine) in aproape jumatate de secol de cand a aparut. O sa incerc si Doctor Zhivago (2002) sa vedem daca se ridica la nivelul doctorului din 1965.
3 2
ciobotaru pe 21 Ianuarie 2011 21:23
si totusi am adormit la el ........................
3 19
blacksea_rider pe 16 septembrie 2023 21:34
who cares !...
popaadina pe 08 Decembrie 2009 13:31
Extraordinar film ! Nu stiu ce ar mai fi de adaugat, decat catrebuie vazut neaparat !
2 0
pisicuta1 pe 18 Februarie 2013 16:06
o capodopera ,poate sint superficiala dar acesta imi place mai mult dect cel recent!
2 2
cosmin_kedii pe 15 Martie 2012 14:02
cinematografie, muzica cu pasiune palpitanta, spectacole geniale, poveste convingătoare, cu un scenariu inteligent si captivant. O necesitate pentru iubitori de cinema.
2 2
mihaelatb pe 11 Octombrie 2010 10:45
nu am citit romanul lui Boris Pasternak, dar descrierea Rusiei alba, si de zapada, si de orientarea politica, si "inrosita peste noapte " este fantastica.
2 3
lili22 pe 16 Ianuarie 2018 21:44
Am citit cartea asa ca filmul a fost cam dezamagitor.Nu inteleg ambitia unor cineasti de a ecraniza toti clasicii rusi
1 1
portofel pe 30 Aprilie 2010 15:09
Un film foarte bun ,o ecranizare foarte reusita si aceasta.Am vazut toate ecranizarile acestui film,iar cel cu Keira K.in rolul principal e superb!!
1 2
Ghemot pe 11 Ianuarie 2024 00:49
Rar ai ocazia să vezi asemenea capodoperă. Te transpune în timp. Ai senzația că rememorezi o amintire a înaintașilor tăi.
0 0
mitza2003ro pe 08 Decembrie 2023 00:34
Pentru mine unul genul acesta de filme sunt adevărate capodopere.
0 0
blacksea_rider pe 29 Iunie 2022 22:31
Julie Christie arata superb...bine si Omar Sharif cu Geraldine Chaplin,erau tineri si frumosi....am vazut filmul anii '80 la video ...magnific !
0 0
kakapo pe 10 Noiembrie 2020 12:15
...un "potret" inghetat in tavalugul istoriei al vietii, presarate cu nenumarate episoade dramatice, unui "medic generalist" cum ii placea sa-si spuna, impletit cu necrutatoarele fragmente ale "revolutiei" bolsevice...o rana deschisa in inima Rusiei tariste pe care asa-zisii proletari (unii dintre ei viitorii mici burghezi) au presarat fara remuscari cele mai abjecte trairi ale fiintei umane (incepand cu deportarea "camasilor albe" in frigul Siberiei, distrugerea operelor de arta, mistificarea istoriei, executarea "membrilor burgheziei tariste", distrugerea lenta a vietii urmasilor acestora si in general "stergerea" oricarei urme de cultura si civilizatie cu buretele ignorantei "proletarului" needucat si dornic de a calca sub talpa de taran bolsevizat orice urma a "culturii tariste")...
...o drama pe care au trait-o toate natiunile "eliberate" de poporul rus, drama uciderii fiintei… citeşte

0 0
carmen_angelus_romila pe 04 August 2018 13:10
Cu o interpretare de exceptie al actorului Omar Sharif, intram intr-o poveste fascinanta de dragoste in vremuri grele, intr-un film multi-premiat.
0 0
ro200755 pe 30 Mai 2018 07:54
Astept de ani sa revad acest film, cu actori si coloana sonora de exceptie.
L-am vazut in adolescenta, dar acum, sigur il voi vedera cu alti ochi...
Nu sunt in masura sa-l analizez, dar l-as recomanda noilor generatii, pentru ca nu mai au un etalon al valorilor. Al adevaratelor valori!

0 0
xerses pe 28 Februarie 2016 22:29
Oricand as revedea acest film cu mare placere! Mi s-a parut extraordinar de bine realizat...
0 0
balta67verde pe 10 Noiembrie 2016 18:42
Gigantic !
Un film monumental, o capodopera de 10 stele. Unul din putinele filme la care nu regreti nici un singur minut pierdut, din cele peste 3 ore cat dureaza filmul.
0 1
emi4bt pe 08 Mai 2014 17:19
http://www.youtube.com/watch?v=sK740Dwtz0s
Doctor Zhivago - Trailer - http://www.youtube.com/watch?v=sK740Dwtz0s
0 2
Iulidesprefilme pe 28 Noiembrie 2012 18:15
Un film istoric bun, o dramă mişcătoare, o distribuţie bună, dar nu o capodoperă...
0 4

Spune-ţi părerea despre

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

jinglebells