Totul despre The Way, Way Back

de Ştefan Dobroiu în 13 Apr 2013
Vezi trailerul şi află detalii despre această promiţătoare comedie

Little Miss Sunshine a apărut ca din neant în 2006, ajungând să fie una dintre cele mai apreciate comedii ale anului respectiv. Ca şi filmul care i-a adus lui Michael Arndt Oscarul pentru scenariu original, The Way, Way Back a fost întâmpinat cu entuziasm la Sundance şi promite să devină un adevărat hit al producţiilor independente din SUA. Filmul nu a fost achiziţionat încă de un distribuitor din România, dar sperăm să-l vedem şi pe marile noastre ecrane. Până atunci iată un trailer proaspăt şi câteva argumente pentru care The Way, Way Back ar putea fi o incursiune interesantă în amuzantele probleme ale unei familii americane.

Poveste despre maturizare, The Way, Way Back îl are în centru pe Duncan (Liam James, din excelentul serial The Killing), un puşti de 14 ani aflat în vacanţa de vară cu familia. Timidul Duncan nu-l suportă pe antipaticul iubit al mamei sale şi se aşteaptă ca lungile săptămâni de vacanţă să se transforme într-un adevărat coşmar, dar o vizită la un parc de distracţii i-l scoate în faţă pe veselul Owen (Sam Rockwell) şi entuziasmul acestuia îl ajută să iasă din carapace. Ne aşteptăm la umor dulce-amar (cel mai eficient, de altfel), interpretări excelente şi situaţii credibile.

Din distribuţie fac parte numai nume mari, de la Toni Collette şi Steve Carell (amândoi staruri ale lui Little Miss Sunshine) până la AnnaSophia Robb, extraordinara Allison Janney şi Amanda Peet. Regizori şi scenarişti sunt Nat Faxon şi Jim Rash, care au scris, alături de Alexander Payne, scenariul lui The Descendants, şi el câştigător de Oscar pentru scenariu original. Faxon şi Rash au experienţă şi în faţa camerei de luat vederi, amândoi jucând roluri principale în serialele de succes Community şi Ben and Kate. The Way, Way Back a fost atât de bine primit la Sundance, încât imediat după premieră a început un adevărat răzoi al licitaţiilor pentru ca distribuitorii din Statele Unite să obţină drepturile de difuzare. Câştigător a fost Fox Searchlight, care a trebuit să plătească o sumă impresionantă, de aproximativ 10 milioane de dolari (de două ori bugetul filmului). Deloc surprinzător pentru o comedie ovaţionată după prima proiecţie de la Sundance.

The Way, Way Back are şi elemente autobiografice. La premiera de la Sundance, regizorul Jim Rash a comentat pe marginea unei secvenţe care poate fi văzută şi în trailer, cea când Duncan este întrebat de iubitul mamei sale la ce nivel îşi evaluează puterea de seducţie, pe o scară de la 1 la 10: „Am fost inspirat de un moment care s-a petrecut în realitate. Şi eu am fost întrebat acelaşi lucru, de către tatăl meu vitreg, în timpul unei călătorii cu maşina spre Michigan. Este un moment important în înţelegerea călătoriei lui Duncan”, a spus Jim Rash.

Mai spunem doar că semnificaţia titlului este legată de locul preferat al lui Duncan în dubiţa familiei: cel mai în spate, unde poate privi în jur neobservat, fără să deranjeze pe cineva. Ne aşteptăm ca The Way, Way Back să vorbească despre cum îţi poţi învinge temerile şi cum îţi poţi accepta defectele. Astfel de comedii terapeutice nu sunt niciodată în număr suficient de mare în cinematografe.

Cum ţi se pare trailerul?

Exploreaza subiecte similare:

Steve Carell, Toni Collette, Allison Janney, AnnaSophia Robb, Liam James, Amanda Peet, Little Miss Sunshine, The Way Way Back, Sam Rockwell, The Descendants, Alexander Payne, Community, Ben and Kate, Nat Faxon, Jim Rash, The Killing

Alte știri din cinema

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 13 aprilie 2013 14:48
Din trailer pare sa fie o comedie reusita , acuma sa vedem .
Testicule pe 13 aprilie 2013 19:59
Mi-am calcat pe inima si m-am uitat la trailer, doar pentru ca n-am auzit sau citit nimic despre el, si sper un singur lucru: sa nu fie unul dintre filmele alea care se da comedie da' este de fapt drama. Pui toate fazele ce se vor amuzante in trailer, iar filmul ramane doar cu momentele lacrimogene...Asa ceva este inacceptabil. Dar, se pare ca nimeni nu tine cont de asta.
Bayard pe 14 aprilie 2013 15:53
Exact asa o sa fie :)
MikkaelWolfganger pe 15 aprilie 2013 00:00
Ok.Mi-a captat atentia.Eu in general pic la filme cu adolescenti inadaptati si tot tacamul, asa ca, da, o sa cad si la filmul asta.Chiar daca probabil nu ma voi duce la cinema sa il vad, cu siguranta ii voi trage o scurta inchiriere de pe "zona libera".
alex_il_fenomeno pe 8 mai 2013 18:06
Vorbe mari... Speram sa nu fie in vant.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells