Totul despre comedia apocaliptică This Is the End, cu James Franco, Seth Rogen şi Emma Watson

de Cinemagia în 17 Iul 2013
Premiera pe marile noastre ecrane este programată pe 9 august

În urma unei serii de evenimente neobişnuite şi de proporţii catastrofale, care devastează oraşul Los Angeles, un grup de şase prieteni sunt nevoiţi să se baricadeze într-o casă. Afară, lumea se duce de râpă. Înăuntru, prietenia lor e pusă la grea încercare de stresul izolării şi împuţinarea proviziilor. În cele din urmă, ei vor fi nevoiţi să-şi părăsească adăpostul, înfruntându-şi soarta şi descoperind adevărata semnificaţie a prieteniei. Aţi ghicit, este vorba despre filmul This Is the End/A venit sfârşitu'!, în regia lui Seth Rogen şi Evan Goldberg, cu premiera pe marile noastre ecrane în 9 august. Cei şase prieteni sunt interpretaţi de: James Franco, Jonah Hill, Seth Rogen, Jay Baruchel, Danny McBride şi Craig Robinson. Din distribuţie mai fac parte Michael Cera şi Emma Watson.

Filmul începe cu o petrecere grandioasă, dată de James Franco la el acasă, printre invitaţi aflându-se, ca de obicei, o mulţime de celebrităţi de la Hollywood. „Rihanna, Martin Starr, David Krumholtz, Kevin Hart, Mindy Kaling…; toţi ne sunt buni prieteni: cu toate acestea, n-am ezitat să-i 'omorâm' în film, când se dezlănţuie Apocalipsa”, mărturisesc râzând realizatorii.

Filmul marchează debutul regizoral al lui Seth Rogen şi Evan Goldberg, care au găsit calea de a-şi uşura cât mai mult sarcina, înconjurându-se de cei mai buni prieteni ai lor: James Franco, Jonah Hill, Jay Baruchel şi Danny McBride. Cei şase prieteni din film sunt astfel şi în viaţa reală şi fiecare se interpretează pe sine însuşi. Bineînţeles, cu câteva modificări şi exagerări, pentru a face totul mai nostim. Şi ce ocazie poate fi mai bună decât Apocalipsa pentru a-i pune la încercare?

Deşi This Is the End este o comedie, Rogen şi Goldberg au ţinut să-i dea un aspect vizual deosebit, diferit de cel al comediilor obişnuite. „Ne-am inspirat din filmele horror, de acţiune şi de război. Ideea ne-a plăcut foarte mult şi am exploatat-o la maxim”, explică Rogen. „Faptul că realizatorii nu îşi doreau o simplă comedie m-a convins imediat să accept propunerea de a lucra cu ei.”, spune cameramanul Brandon Trost. „Seth şi Evan s-au pregătit extrem de bine.”, continuă Trost. „Au venit cu un dosar plin de materiale de referinţă, picturi şi videoclipuri. Nimic din toate acestea nu era inspirat din comedie”.

James Franco n-a ezitat nici o clipă să se alăture prietenilor săi. „Când am aflat că ne vom interpreta pe noi înşine, m-am gândit imediat că Seth şi Evan vor crea o versiune exagerată şi amuzantă a mea şi asta mi-a plăcut.”, mărturiseşte el. „De fapt, rolurile au fost create special pentru fiecare dintre prietenii noştri, prezentând o versiune negativă a lor. Desigur, în realitate Seth nu este laş şi duplicitar, Danny este un dulce, deşi personajul său este un maniac enervant, iar Franco este într-adevăr pasionat de artă, dar nu snob şi obsedat să impresioneze, cum apare în film. Singurele excepţii sunt Jay, al cărui personaj este cel mai apropiat de cum este el în realitate şi Craig, care interpretează un rol exact opus felului său de-a fi”, precizează Evan Goldberg.

În centrul filmului este relaţia lui Rogen cu Baruchel. „Jay şi Seth sunt prieteni vechi. Ceilalţi sunt de dată recentă. De fapt, lui Jay nu-i plac şi nici ei nu se dau în vânt după el. Prin urmare, relaţia lor se deteriorează şi amândoi se întreabă dacă vor mai rămâne prieteni pe viitor.”, explică Rogen. „La prima vedere, personajul meu pare un tip de treabă, care vrea ca toată lumea să fie fericită. În realitate, este duplicitar şi spune fiecăruia exact ceea ce vrea să audă, ca să păstreze o atmosferă destinsă, necesară în primul rând lui însuşi. Este, cu siguranţă, personajul cel mai anost din film - toţi ceilalţi se comportă nebuneşte la un moment dat”.

Cât despre personajul său, Jay Baruchel spune: „Este, într-un fel, vocea raţiunii, dar şi genul de individ care strică cheful tuturor prin comentariile sale critice”.

„Craig este singurul personaj care suferă o reală transformare în film - la început, el este răutăcios şi meschin, dar devine din ce în ce mai agreabil pe parcursul filmului. Nu ştiam cum să încheiăm filmul, când ne-a venit ideea că Craig trebuie să facă o faptă bună pentru a fi cruţat. Aceasta este, de fapt, morala ultimă a filmului: fii bun şi ai o şansă de izbăvire.”, explică Seth Rogen. „Personajul este destul de diferit faţă de cum sunt eu în realitate”, conchide el.

În ceea ce-l priveşte pe Michael Cera, realizatorii au dus la extrem personajul pe care-l interpretează.

Emma Watson a văzut în acest film şansa de a juca, pentru prima dată, într-o comedie absolut trăsnită. „Impresarul meu m-a sunat şi mi-a spus: ‘E un film despre sfârşitul lumii, va fi făcut de Seth Rogen şi Evan Goldberg. Toţi actorii se interpretează pe ei înşişi şi există un singur rol principal feminin, pe care l-au scris special pentru tine’”, îşi aminteşte Watson. „Iniţial, am fost foarte surprinsă - de ce s-au gândit tocmai la mine ? - dar când am citit scenariul, mi s-a părut extraordinar de haios. N-am jucat niciodată într-o astfel de comedie, în plus şansa de a lucra cu nişte genii ale comediei, cum era să pierd o asemenea ocazie?”

 

Exploreaza subiecte similare:

This Is The End, Seth Rogen, James Franco, Jonah Hill, Emma Watson

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 17 iulie 2013 12:32
Probabil cea mai buna comedie a anului si tocmai filmul asta apare la noi cu 2-3 luni intarziere :(
Skynet.Zbenga pe 18 iulie 2013 01:27
asa e
wings1104 pe 17 iulie 2013 12:51
Si eu cred ca are sanse sa fie cea mai buna comedie a anului. Cred ca distributia este foarte potrivita unui astfel de film. Abia astept sa o vad pe Emma Watson jucand intr-o comedie! Sunt sigura ca o sa isi interpreteze foarte bine personajul si poate ca o sa mai joace si in alte comedii.
xerses pe 17 iulie 2013 17:59
Cu siguranta va fi o comedie mult asteptata si care va obtine multe incasari.
Skynet.Zbenga pe 18 iulie 2013 01:27
Vreau si eu sa vad acest film. Poate singura comedie buna de anul acesta
alex_il_fenomeno pe 29 iulie 2013 18:58
Promite enorm, si de abia astept sa aflu mai multe detalii despre el.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells