The Goldfinch: Iluzia Libertății, despre pierdere

de Gloria Sauciuc în 13 Sep 2019
Nu se ridică la înălțimea cărții, dar are puterea să te acapareze și să îți influențeze starea de spirit

Filmul este un studiu de personaj, rămas cândva orfan de mamă în urma unui episod violent. Deşi dialogul şi acţiunea sunt captivante, The Goldfinch este un film deprimant. Aşa începe şi aşa continuă, iar senzaţia de depresie rămâne. În mod simbolic, tabloul care dă titlul filmului (care înfăţişează o pasăre captivă, un sticlete) este în mare parte alegoria vieţii personajului Theo.

Deja abandonat de către un tată alcoolic, Theodore Decker (Oakes Fegley din Pete's Dragon) rămâne orfan atunci când mama lui este ucisă într-un atentat terorist cu bombă la Metropolitan Museum of Art. După ce lumea i-a luat ce avea mai drag, Theo fură ceva de la această lume, ceva care să-i aducă aminte de mama sa, pictura lui Carel Fabritius din secolul XVII, „Sticletele”.

Sticletele este o pictură din 1654, semnată de către Carel Fabritius, care înfăţişează o pasăre captivă înlănţuită de un perete. În 2013, scriitoarea Donna Tartt făcea din pictură un personaj principal al romanului ei The Goldfinch (Sticletele). Cartea urma să câştige în 2014 Premiul Pulitzer pentru ficţiune şi, mai nou, Amazon a adus povestea pe marile ecrane cu adaptarea cinematografică.

Cu Ansel Elgort (The Fault in Our Stars) şi Oakes Fegley  în rolul lui Theo adult, respectiv copil, filmul ne poartă prin evenimentele tragice şi consecinţele acestora, care au schimbat viaţa lui Theo.

Filmul începe într-o cameră de hotel din Amsterdam, cu vedere la unul dintre celebrele canale ale oraşului. Theo (Ansel Elgort), acum adult, meditează privind o pictură a cărei semnificaţie va fi desigur înţeleasă de cei care au citit cartea. Flashback şi o vedem pe doamna Barbour (Nicole Kidman), o femeie din elita celor bogaţi, reacţionând surprinsă atunci când i se cere să devină mamă adoptivă a unui băieţel rămas orfan. Fiul ei cel mic, Andy (Ryan Foust), se juca cândva cu Theo, deşi cei doi nu au păstrat contact. De-a lungul părţii 'Barbour', urmărim disfuncţionalităţile unei familii cu bani, în declin, al cărei cap (Boyd Gaines) pierde încet-încet contactul cu realitatea. Kidman pare perfecţiunea atât pe exterior cât şi pe interior, adoptându-l pe micul Theo care se va simţi într-un cămin „temporar”.

Tocmai când acesta va începe să se simtă acasă, lumea se va schimba odată cu propoziția „ai un vizitator”...  Care se dovedeşte a fi tatăl său, Larry Decker (Luke Wilson), ce revine însoţit de iubita sa (Sarah Paulson), care vin să îl ia şi să îl ducă cu ei în Las Vegas.

Theo este forţat să părăsească rafinatul apartament din Manhattan pentru a trăi într-un apartament de bloc, sub soarele arzător şi alături de un câine lăsat şi el singur pentru zile întregi. Xandra nu îl doreşte acolo, în schimb tatăl se dovedeşte a fi, cel puţin când e treaz, un om nu atât de rău pe cât Theo credea că ar fi. Totuşi, Theo nu vede tot. Între timp, se împrieteneşte cu Boris, un copil de origine ucraineană (Finn Wolfhard), un copil abuzat dintr-o familie-problemă, care se dovedeşte a fi un bun prieten dar îl deprinde pe personaj şi cu băutura, ţigările şi drogurile. 

Atunci când alt eveniment major tulbură existenţa lui Theo care se întoarce la New York, Boris rămâne în urmă, însă Theo, acum adult, intră într-o anumită afacere care îl leagă în mod surprinzător de cei care i-au influenţat copilăria.

Directorul de imagine Roger Deakins, designerul de producţie K.K. Barret şi scenografa Deborah Jensen leagă Amsterdamul de Manhattan prin tonurile de albastru rece şi legătura cu lumea artelor, prin contrast intens cu goliciunea şi superficialitatea Las Vegas-ului. Coloana sonoră a lui Trevor Gureckis însoţeşte, subtil, acţiunea.

Totuși, The Goldfinch poate să nu fie ceea ce aşteaptă fanii cărţii, filmul (lung de 2 ore jumătate) fiind mai potrivit pentru un miniserial.

Exploreaza subiecte similare:

The Goldfinch, Oakes Fegley, Ansel Elgort, Boyd Gaines, Nicole Kidman, Luke Wilson, Deborah Jensen, Ryan Foust, Finn Wolfhard, Roger Deakins

Alte știri din cinema

S-a stabilit care este cel mai bun film al secolului XXI

Criticul de film Peter Bradshaw de la The Guardian explică de ce There Will Be Blood este cel mai bun film din anul 2000 încoace

Stăpânul inelelor, producția rusească. Faceți cunoștință cu tovarășul Frodo Baggins!

Adaptarea romanului „Stăpânul inelelor” a fost făcută la finalul anilor 1980 pentru canalul Leningrad TV

Mai bun decât Game of Thrones?! Asta declară Jason Momoa despre noul serial See

Serialul este unul dintre cele nouă care vor apărea pe platforma de streaming Apple+ pe 1 noiembrie

Acțiune „old school” la FilmCafé

Scenele de luptă sunt executate fără CGI și fără dubluri, de către actorii înșişi

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells