Tenet, Wonder Woman 1984, Godzilla vs. Kong, Matrix 4, din nou amânate

de Ştefan Dobroiu în 14 Iun 2020
Studiourile Warner alimentează incertitudinea din sălile de cinema

Scriam săptămânile trecute că, deşi Tenet se bucură de nişte atuuri extraordinare în încercarea sa de a reumple sălile cinematografelor, studiourile Warner nu au bătut în cuie o lansare. Iată că vineri noaptea gigantul de la Hollywood, considerat deschizător de drumuri în vremuri de pandemie, a preferat o serie de amânări pentru a-şi creşte şansele la un public mai numeros.

Vom afla abia luni dacă datele de lansare din România se sincronizează cu cele din SUA, pentru că nici măcar acest lucru nu este cert. Ce ştim în acest moment este că Tenet a fost amânat două săptămâni şi că acum e programat pentru lansare la sfârşitul lui iulie, şi nu pe 17 iulie, cum fusese anunţat iniţial. Perioada de patru săptămâni dintre aşteptata deschidere a cinematografelor şi premiera lui Tenet va permite studiourilor Warner să-şi ajusteze strategia de lansare.

Citeşte şi despre thrillerul care va testa deschiderea cinematografelor în SUA.

Repetăm, amânarea nu garantează că Tenet va fi lansat. Analizele financiare, sondajele şi studiile de piaţă vor permite contabililor Warner să decidă dacă merită sau nu ca filmul lui Christopher Nolan să ajungă în cinematografe. Dacă ne putem aştepta ca Warner să nu dea înapoi în ce priveşte premiera americană, asta nu garantează deloc şi o premieră în teritorii cu profitabilitate mai mică. Nimeni nu poate şti în acest moment cât de extinsă va fi premiera globală a lui Tenet şi dacă vor fi teritorii cu profitabilitate mică (am spune că România se află printre ele) în care Warner să decidă că nu ar fi profitabil să lanseze filmul.

Nu doar Tenet a fost amânat vineri de către Warner. Cel mai mult a fost amânat The Matrix 4, pe care îl vom vedea abia pe 1 aprilie 2022. Wonder Woman 1984 va fi văzut nu în august, unde fusese amânat iniţial, ci abia pe 2 octombrie. Godzilla vs. Kong, considerat drept unul din cele mai dorite blockbustere ale anului, a fost împins din noiembrie 2020 pe 21 mai 2021. O altă amânare, notează Slashfilm, este resuscitarea popularelor personaje animate Tom şi Jerry: animaţia Tom and Jerry, iniţial programată pentru vacanţa de Crăciun de anul acesta, se va vedea abia cu începere din 5 martie.

Una din reacţiile posibile la amânările premierelor Warner este ca şi alţi mari distribuitori globali să decidă schimbări de program în consecinţă. Unul dintre efectele acestor modificări în rafală este faptul că anul viitor va fi probabil cel mai bogat an în ceea ce priveşte blockbusterele de la Hollywood. Dacă în mod normal aşteptăm unul sau două blockbustere pe lună, cu o aglomerare vizibilă în lunile de vară, în 2021 nu ne-am mira deloc dacă am avea parte de un blockbuster pe săptămână în timpul verii.

Dincolo de analize financiare, sondaje şi studii de piaţă, marii distribuitori globali trebuie să aibă în vedere şi un factor extrem de imprevizibil: creşterea sau scăderea numărului de noi bolnavi Covid-19. În funcţie de acesta, autorităţile dintr-o anumită ţară pot lua decizia de a nu mai permite sălilor de cinema să se deschidă sau, dacă s-au deschis, cum e cazul din multe ţări europene, să le închidă la loc. În România încă nu avem nicio confirmare că cinematografele s-ar deschide pe 1 iulie, aşa cum se zvoneşte. Este de precizat că numărul zilnic de cazuri noi este în creştere, ceea ce poate sugera că relaxarea restricţiilor a venit mai devreme decât trebuia.

Foto: John David Washington şi Robert Pattinson aşteptând cuminţi să se lanseze Tenet.

Exploreaza subiecte similare:

John David Washington, Robert Pattinson, Christopher Nolan, Tenet, Wonder Woman 1984, Godzilla vs. Kong , Tom and Jerry, The Matrix 4

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 19 iunie 2020 17:18
Abia aştept să apară la noi. Cred că o să mă duc şi la Unhinged, film la care nu m-aş fi dus în mod normal.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells