Recomandări TV: situații extreme, comedie și SF

de Gloria Sauciuc în 2 Iul 2018
Cele mai bune titluri de luni, 2 iulie, până duminică

Săptămâna aceasta vedem pe micul ecran primul film din seria Misiune: Imposibilă, un space opera cu doi actori frumoși și celebri, horror-ul SF Pandorum, ce scoate de la naftalină Aliens şi Event Horizon, horror-ul comentariu-social The Purge plus cel mai bun film cu supereroi recent, Logan.


Comedie. The Other Guys (2010)
Luni, 2 iulie, ora 20:15, AMC
În această comedie de acţiune Mark Wahlberg şi Will Ferrell îi interpretează pe Hoitz şi Gamble, doi poliţişti nu foarte populari care se uită cu jind la faima colegilor lor Danson şi Highsmith (Dwayne Johnson şi Samuel L. Jackson), spaima cartierului şi vedetele secţiei de poliţie. Dar "Agenţii de rezervă" vor pune curând mâna pe un caz minor ce se va transforma în cea mai grozavă crimă din întregul oraş, iar situaţia se va schimba, aruncându-i pe amândoi într-un pericol de moarte. Chimia foarte bună dintre actori şi câteva secvenţe imprevizibile se numără printre plusurile comediei.

Supereroi. Logan (2017)
Marți, 3 iulie, miezul nopții, HBO
„Logan este gândit ca un film postapocaliptic (cel puţin din punctul de vedere al mutanţilor) şi foloseşte eficient o formulă familiară a subgenului (cel mai bun exemplu recent este, desigur, Mad Max: Fury Road). Posibilitatea existenţei unui loc, Eden, în care mutanţii pot trăi în pace, dă speranţă puţinilor mutanţi rămaşi în viaţă şi îi determină să se sacrifice pentru ca măcar unii dintre ei să ajungă aici. Un solitar până în străfundul sufletului şi complet descurajat în faţa provocărilor vieţii, Logan se îndoieşte profund de existenţa unui Eden în deplină contradicţie cu lumea sa damnată, dar va ajunge să se implice în luptă. Dacă tu nu mai ai visuri, măcar poţi lupta pentru visurile altora, nu este aşa?”, scria Cinemagia la data lansării filmului.

Horror. The Purge (2013)
Miercuri, 4 iulie, ora 23:25, Film Now (DigiFilm)
The Purge prezintă pe micile ecrane de la noi o Nouă Americă în care, după ani de crize sociale, rata de șomaj este acum la un nivel de unu la sută, iar nivelul sărăciei e constant sub cinci la sută. Guvernul așa cum îl știm nu mai există, țara fiind acum condusă de Noii Fondatori ai Americii, care au rezolvat neplăcută problemă a violenței introducând o noapte pe an obligatorie în care cetățenii îți pot da frâu liber tendințelor violente și
să comită orice fel de crimă, fără a fi pedepsiți. Protagonistul filmului, jucat de Ethan Hawke, este un personaj care produce şi vinde sisteme de securitate, aşa că e cu atât mai util cu cât nivelul de ameninţare este mai ridicat, pe măsură ce noaptea 'Epurărilor' se apropie.

SF. Pandorum (2009)
Joi, 5 iulie, ora 23:55, FilmCafe
Pandorum scoate de la naftalină Aliens şi Event Horizon, dar asta nu înseamnă că nu este un film bun. Regizorul Christian Alvart ştie să filmeze, Richard Bridgland (designer de producţie) şi Bernhard Henrich (decoruri) îşi fac bine treaba, directorul de imagine de asemenea. Povestea se desfăşoară tot în spaţiul claustant al unei nave, aflate în derivă în spaţiu, pornite spre planeta Tanis. Misiunea? Salvarea speciei umane, prin popularea acelei planete care avea condiţii asemănătoare Terrei. La bordul navei doi astronauţi îşi revin dintr-un somn profund. Fără amintiri, complet dezorientaţi, cei doi nu îşi mai cunosc identităţile şi nici misiunea care i-a adus acolo. In timp ce locotentul Payton (Dennis Quaid) îl ghidează prin staţia radio, caporalul Bower (Ben Foster) se aventurează în întuneric şi, pe măsură ce înaintează, el descoperă o realitate tragică:
o entitate necunoscută a început vânătoarea împotriva lor.

Acțiune. Mission: Impossible (1996)
Vineri, 6 iulie, ora 20:30, Pro Cinema
Misiune: Imposibilă. Declinul va avea premieraa pe marile noastre ecrane pe 3 august iar vineri aflăm pe micul ecran de unde a început totul, urmărind primul film din serie. Un agent american, sub false suspiciuni de neloialitate, trebuie sa-l descopere, fara ajutorul organizatiei sale, pe adevaratul spion. Ethan Hunt este un spion profesionist a carui misiune este sa previna furtul unor informatii dintr-un computer al CIA, mai precis lista cu numele de cod ale tuturor spionilor dublii americani, care continea si adevarata lor identitate. Dar prinderea tradatorului nu e de ajuns. Ethan si echipa lui trebuie sa-l fotografieze in flagrant si sa-l urmareasca pana transmite informatiile mai departe.

Fantasy. Dark Shadows (2012)
Sâmbătă, 7 iulie, ora 19:15, Cool TV
Filmul, scris de John August, este bazat pe celebrul serial supranatural cu același nume al anilor '60 creat de Dan Curtis. Johnny Depp îl interpretează pe Barnabas Collins, vampirul ale cărui aventuri sunt descrise în film. Cu un parcurs de 1.225 episoade, serialul Dark Shadows a fost un soap opera atipic, în care existau elemente de horror și în care apăreau o serie întreagă de creaturi întunecate: vampiri, monștri, vrăjitoare, vârcolaci, fantome și zombies.

Space opera. Passengers (2016)
Duminică, 8 iulie, ora 21:00, CineMAX
Passengers, cu o Jennifer Lawrence vulcanică și un Chris Pratt timid, nesigur şi romantic protagoniști, este o „Laguna albastră” desfășurată în spațiu, cu o scenografie high-tech, semnată de noinalizatul la Oscar Guy Hendrix Dyas (Inception), în care romance-ul se împletește cu momentele de extremă angoasă în fața imensității spațiului și a solitudinii, angoasă în siajul unor filme precum Gravity.

Exploreaza subiecte similare:

Logan, Pandorum, Mission: Impossible, Passengers, The Other Guys, The Purge, Dark Shadows

Alte știri din cinema

Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului

Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori

Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana

Câteva explicaţii ale popularităţii globale a serialului cu Justin Hartley

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells