Recomandări TV. Aventuri, cazuri de investigat, lupta cu forțele naturii

de Gloria Sauciuc în 14 Ian 2019
Iată cele mai bune filme, programate pe micul ecran de luni până duminică

Ziua de luni este a Recomandărilor TV, așa că am selectat cele mai interesante titluri din oferta canalelor de la noi, pe care le prezentăm mai jos. Vă invităm, totodată, să „răsfoiți” rubricile din program dedicate filmelor și, respectiv, serialelor.

Sezon nou. True Detective
luni, 14 ianuarie, ora 20:00, HBO

Serialul True Detective, creat de Nic Pizzolatto, se întoarce la HBO și pe HBO GO cu al treilea sezon, luni, 14 ianuarie. Din cele opt episoade ale noului sezon pe 14 ianuarie apar în premieră două episoade, ulterior fiind difuzat câte un nou episod în fiecare zi de luni. Acțiunea celui de-al treilea sezon se desfășoară în paralel în trei epoci. Noul sezon spune povestea unei crime macabre în inima munților Ozark, un mister care devine din ce în ce mai ciudat odată cu trecerea deceniilor. Mahershala Ali (câștigătorul Oscarului pentru Moonlight și a Globului de Aur pentru Green Book) are rolul principal, cel al detectivului Wayne Hays care aparține de poliția statală.

Acțiune. Geostorm (2017)
marţi, 15 ianuarie, ora 18:10, HBO
miercuri, 16 ianuarie, ora 11:10, HBO

 Lipsa filmelor cu dezastre naturale din ultima perioadă a creat o aşteptare pe care filmul Geostorm o satisface, printr-o combinaţie de efecte speciale spectaculoase, acţiune în spaţu, o intrigă la nivel înalt şi morala că globalizarea este bună. Geostorm este un film binevenit în contextul Brexit şi în contextul xenofob propovăduit de actuala administraţie americană, arătând că numai prin efortul comun al tuturor statelor planeta poate fi salvată. Gerard Butler revine pe marile ecrane în Geostorm, în rolul unui inginer care, alături de fratele său (Jim Sturgess), este angajat să rezolve problema tehnică de pe unul dintre sateliţii care stabilizează climatul... În timp ce Jake (Butler) este trimis în spaţiu să repare defecţiunea, Max (Sturgess) începe să investigheze ipoteza unei conspiraţii la nivel înalt, chiar din interiorul Casei Albe.

Comedie. O Brother, Where Art Thou? (2000)
miercuri, 16 ianuarie, ora 20:15, TV1000

Everett (George Clooney), Pete (John Turturro) și Delmar (Tim Blake Nelson) pornesc să străbată o Americă sarăcită de crachul economic. Vor înregistra un cântec, se întâlnesc chiar cu gangsterul „Babyface” Nelson, cu John Goodman pe post de vânzător de Biblii, sirene, Ku Jlux Klan, negri în salopete rupte de blugi cărând gheață, grăsani, propovăduitori de o zi, escroci. Ochiul critic al Coenilor înglobează intr–un singur film toate șabloanele din literatură și filmele cu subiect sudist. Toate relele societății sau din viața personală a celor trei sunt relatate zglobiu, într–un film cu o imagine dulce, ca de basm.

Thriller. The Perfect Storm (2000)
joi, 17 ianuarie, ora 18:25, AMC

 Acest film relatează un eveniment real care a avut loc pe 28 octombrie 1991: vasul american de pescuit Andrea Gail din statul Massachusetts (cu șase oameni la bord) a fost surprins pe ocean de o furtună de grad înalt, nimerindu-se la intersecţia mai multor fronturi atmosferice. Lupta cu uraganele devastatoare a fost dramatică... George Clooney şi Mark Wahlberg sunt actorii principali în filmul ce redă impresionanta luptă a omului cu natura dezlănțuită.

Fantasy. Pan: Aventuri în Țara de Nicăieri
vineri, 18 ianuarie, ora 20:00, Film Now
sâmbătă, 19 ianuarie, ora 10:15, Film Now

 Filmul reușește să fie mai mult decât o poveste pentru iubitorii de zâne: ba chiar un Peter Pan copil (Levi Miller) declară la un moment dat, cu sobrietate: „Nu cred în poveștile de adormit copiii”. Dacă unele lucruri, precum corăbiile zburătoare, sunt inevitabile, iată că acest film alocă mai puțin spațiu părții cu zâne, așa încât Pan e aventură pură pentru copii combinată cu un film din seria Indiana Jones, în care tânărului Hook (Garrett Hedlund) îi lipsește doar biciul (pălăria, charisma şi costumul îl trădează). În plus, partea cu fuga din minele lui Barbă Neagră și apoi descoperirea tribului de băștinași ai lui Tiger Lily (Rooney Mara), și zborul pe o pasăre preistorică trimit destul de mult la Avatar. Credem că cei mai mici dintre spectatori se vor putea recunoaşte în micul Peter Pan, fermecător și inconștient de puterile lui. Și cred că asta e cheia filmului. Un Peter Pan venit nu din basm, ci dintr-un copil obișnuit. Iar adulții vor rămâne în inimă cu acest Peter Pan mult timp după genericul de final.

Comedie de acțiune. Snatch. (2000)
sâmbătă, 19 ianuarie, ora 22:55, AXN

 În „Unde dai si unde crapa”, personajele sunt lumea interlopă, însă este lumea interlopă londoneză cu o tentă comică. „Filmul este mai mult decât o simplă răfuiala între gangsteri. Este o goană după un diamant desfasurată haotic, meciuri de box aranjate, un boss al Mafiei din New York și un boxer țigan de origine irlandeză devenit boxer profesionist, care se luptă doar pentru a câștiga pentru mama sa o rulotă nouă. Plus un câine temperamental - un film plin de întorsături ce o iau razna...

Western SF. Cowboys & Aliens (2011)
duminică, 20 ianuarie, ora 20:00, PRO TV

 Filmul prezintă o situație ieșită din comun - o invazie terifiantă a unor extratereștri într-un peisaj al Vestului American din secolul al XIX-lea, populat de figurile clasice ale pușcașilor, nelegiuiților, bătăușilor. E o lume care se afla la numai un deceniu distanță de Războiul Civil, dar în care pătrunseseră inovații ale tehnologiei și industriei: becul electric, telegraful, căile ferate transcontinentale. În acele vremuri, se întîmpla deseori ca localnicii sau cei aflați în trecere să se intersecteze cu indieni Apași, iar întîlnirile rareori erau prietenoase. Așadar, cînd acești antagoniști clasici sînt nevoiți să coopereze pentru a înfrunta un nou dușman, de această dată comun, care, în plus, vine și din spațiu, povestea iese din tiparele obișnuite și devine mult mai incitantă.

Exploreaza subiecte similare:

True Detective, Geostorm, O Brother Where Art Thou?, The Perfect Storm, Pan, Snatch., Cowboys & Aliens

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells