Preşedintele Marvel explică de ce Thanos a trebuit să aştepte atâţia ani pentru propriul film

de Gloria Sauciuc în 28 Apr 2018
Perspectiva lui Thanos asupra evenimentelor este un punct important al filmului Răzbunătorii: Războiul Infinitului

Weekendul acesta, Thanos, Titanul nebun, şi-a primit locul binemeritat pe tronul Universului Cinematografic Marvel: premiera lui Avengers: Infinity War a avut loc la nivel global.

Marvel a trebuit să aştepte aproape un deceniu până să îi acorde lui Thanos atenţia meritată, pentru simplul motiv că nu existau destui eroi cu care acesta să se lupte. În scenele de după generic ale Avenger-ilor din 2012, semnat de către Joss Whedon, publicului i se prezenta un nou erou negativ, Thanos, care răspunde un un rânjet sigur pe sine atunci când este avertizat de potenţialul oamenilor. Ceea ce ştiam pe atunci erau maşinaţiunile sale întunecate, însă nu şi că urma să devină un celebru erou negativ ce avea să semene moarte în jumătate din Univers.

Kevin Feige, președintele Marvel, într-o discuţie cu Slashfilm, a explicat: „ştiam că este nevoie să introducem mai multe personaje dacă voiam să facem dreptate poveștii cu Pietrele Infinitului. Aşa că Thanos nu urma să fie eroul negativ în Avengers 2. Nu urma să fie eroul negativ nici în Gardienii Galaxiei. Pentru simplul motiv că nu existau destui eroi care să i se opună...”

Acum, cu 19 filme la activ, cu numeroşi eroi care reprezentau facţiuni multiple ale Marvel Universe, ora lui Thanos a venit. „Am vrut ca filmul Captain America să fie unul de epocă despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Acesta era un risc. Nu mai fusese până atunci un film cu supereroi de epocă. Şi una dintre ideile filmului era să includem Cubul Cosmic, astfel încât eroul negativ să beneficieze de tot felul de arme şi de o variantă alternativă a celui de-Al Doilea Război Mondial. Apoi am început să construim Cubul în contextul universului altor filme, după care am înţeles că avem nevoie de Pietrele Infinitului”.

Așadar, avem parte de prima apariţie a Pietrelor Infinitului, care sunt mai mult decât o cutie cu surprize, fiind deja anunţate în filmul Thor din 2011, atunci când aflam că Mănuşa Infinitului face parte din arsenalul lui Odin. Desigur, Thor: Ragnarok a subliniat că mănuşa era un fals, deschizând drumul către Infinity War.

Exploreaza subiecte similare:

Avengers: Infinity War, Kevin Feige

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 19:47
Zece ani, dar Thanos a meritat asteptarea si a intrat triunfator pe firmamentul mult indragitei productii Marvel, 'Avengers: Infinity War".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells