On the Milky Road, o idilă printre gloanţe

de Gloria Sauciuc în 16 Sep 2017
Emir Kusturica este protagonist, alături de Monica Bellucci

De mai bine de opt ani absent de pe marile noastre ecrane, cineastul de origine sârbă Emir Kusturica, deţinătorul a două statuete Palme d’Or (în 1985 pentru Tata în călătorie de serviciu şi - zece ani mai târziu - pentru Underground), revine în cinematografele noastre cu On the Milky Road, despre o idilă printre gloanţe, pudrată cu elemente de realism magic.

Kusturica este protagonist, alături de Monica Bellucci. Am apreciat cu câtă căldură apar miracolele în povestea de dragoste a protagoniştilor, pe fondul tragic al realităţilor aspre ale războiului civil.

Pe de altă parte, însă, On the Milky Road reuşeşte să fie pe cât de convolut, pe atât de lipsit de nou în filmografia lui Kusturica. Plasat tot pe fundalul conflictului iugoslav (în fond, sângerosul război din Iugoslavia s-a încheiat de douăzeci de ani, iar ţara vecină cu noi, Serbia, se apropie de status quo-ul unui stat european), alături de o simbolistică de factură criptică (personajele locuiesc într-un fel de casă a babei Cloanţa, dominată de un ceas mecanic parcă însufleţit), Milky Road readuce luptători sârbi din războiul iugoslav care reprezintă binele chiar atunci când trag cu arma şi o duc dintr-o beţie în alta, chefliii şi lăutari, femei frumoase care beau cot la cot cu bărbaţi, occidentali răi, plus animale de curte. Aceeaşi tiradă idiosincratică apare în film - sârbii bosniaci sunt idealizaţi iar occidentalii sunt demonizaţi, în film sub imaginea unor asasini.

Spectatorii familiarizaţi cu filme ca Pisica albă, pisica neagră, Underground, Viaţa e un miracol nu vor avea satisfacţia unei variaţii a tematicilor lui Kusturica, nu vor vedea o maturizare a regizorului. Fanii regizorului, însă, vor avea toate motivele să iubească filmul. Şi cei care nu au văzut niciodată vreo producţie a lui.

Sfârşitul, mesianic dar dureros, care portretizează personajul într-o postură aproape de aceea a unui sfânt creştin, emoţionează. O cale lactee din pietre vorbeşte despre durerea unui popor, şi aici într-adevăr găsim o poveste de spus. Finalul tragic va sublinia nişte valori dragi oricui: dragostea şi pacea.

Exploreaza subiecte similare:

On the Milky Road, Underground, Otac na sluzbenom putu, Emir Kusturica, Monica Bellucci, Crna macka beli macor, Zivot je cudo

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells