Olivia Munn a demascat un „prădător” sexual cu un rol în The Predator. Reacţia colegilor a fost dezamăgitoare

de Cristina Grigore în 10 Sep 2018
20th Century Fox a eliminat din montajul final scenele cu actorul condamnat pentru corupere sexuală de minori, însă actriţa s-a trezit izolată de către colegi în urma acestui demers

Olivia Munn, cu rol de prim-plan în filmul din The Predator, s-a luptat să scoată din versiunea finală a peliculei o scenă în care apărea un prădător... sexual. Actrița a fost însă extrem de dezamăgită de reacția colegilor, care nu au susținut-o în acest demers și a declarat pentru Variety.com că este gata să renunțe la actorie, dacă trebuie să închidă ochii la astfel de lucruri.

Steven Wilder Striegel a petrecut șase luni în închisoare, fiind acuzat că a încercat să atragă, prin intermediul mesajelor online, o fată de 14 într-o relație de natură sexuală. Munn a aflat de antecendentele lui Striegel după începerea filmărilor și a anunțat producătorul 20th Century Fox de situație. Striegel a fost până la urmă scos din film la montajul final, însă Munn a fost total dezamăgită de reacția colegilor și a regizorului filmului, Shane Black, care au tratat-o ca și cum ea ar fi fost cea care a făcut un lucru dezaprobator.

Regizorul a luat în primă fază apărarea lui Striegel, care îi este prieten, însă - după ce motivul condamnării acestuia a fost făcut public - și-a cerut scuze pentru că nu și-a anunțat colegii de platou de trecutul actorului. După ce a luat atitudine împotriva lui Striegel, actriţa s-a văzut izolată de către colegi, care s-au retras din interviurile pe care trebuia să le dea alături de ea în evenimentele de promovare ale lui The Predator.

„Ador actoria, însă dacă acesta este preţul ce trebuie plătit, cine şi-ar dori aşa ceva? Consider că sunt mai mult decât un actor, am mai multe de oferit. Iubesc această meserie, dar aş putea să renunţ la ea dacă se impune acest lucru”, a spus Munn.

„Nu înţeleg de ce trebuie să fie aceasta o luptă atât de dificilă. După cum am fost tratată de unele persoane după acest incident, e ca şi cum eu am fost la închisoare pentru acele acţiuni reprobabile sau de parcă eu l-am angajat pe acest om să joace în film. De cum am aflat ce a făcut, a devenit extrem de important faptul ca scenele cu el să fie eliminate. Am aflat aceste detalii legate de trecutul lui în acelaşi timp cu toţi ceilalţi. A fost şocant şi îngrijorător”, a mai explicat actriţa.

The Predator se lansează în cinematografele noastre din 14 septembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Olivia Munn, The Predator, Shane Black

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 10 septembrie 2018 11:19
Femeile aste nu stiu sa mai taca din gura..E deja penibil ce se intampla.
cavallioty pe 11 septembrie 2018 08:59
si eu sunt de acord ca se exagereaza dar aici nu este cazul,ti se pare in regula ce a facut omul ala?gandeste-te ca putea sa fie copilul tau
mihnea_aspru95 pe 11 septembrie 2018 12:18
Olivia era mai nasty așa, not longtime ago :))) (când era pe la NewsRoom;)). Oricum, scena cu prădătorul sexual, chiar au eliminat-o (bravo lor), însă e o fază genială...când "Punisher" Thomas Jane îi spune lui Munn, ceva de genu': I lick your p _ _ _ y, comedie à la Shane Black (e și cel mai comic dintre filmele Predator, dar faze de comedie chiar bune...nu ca în The NUN...cu acea comedie ("penibilă") care nu-și avea locul).
carmen_angelus_romila pe 10 septembrie 2018 12:23
Daca este un fapt real mi se pare demna si plina de raspect atitudinea acestei actrite si nu vad reactia reprobabila al colegilor de platou fata de acest incident ce, cu siguranta ar fi patat aceasta remarcabila productie.
XanderVoo pe 21 septembrie 2018 17:29
păi bine, el şi-a ispăşit pedepsa pentru ce a făcut (chiar dacă pentru unii s-ar părea puţin 6 luni, dar aşa pedeapsă statul a considerat că i se cuvine), şi se presupune că antecedentul penal este stins (de regulă, antecedentele în timp e cât şi pedeapsa) omul s-a reeducat, or asta presupune scopul principal al pedepsei (există recidivă în privinţa lui?!), iar acum de ce trebuie să-l marginalizăm, să-l excludem din societate, să nu-i oferim un loc de muncă?! dacă era necesar de-l izolat avea să fie condamnat la 10-20 ani de puşcărie sau pe viaţă.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells