Filme TIFF 2015 la Bucureşti

Află ce nu e de ratat la retrospectiva TIFF din capitală!

O selecţie de filme din programul celei de-a 14-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va rula între 17-18 şi 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti.

În Retrospectiva TIFF la Bucureşti pot fi vizionate trei dintre filmele distinse cu cele mai importante premii la ediţia recent încheiată la Cluj-Napoca: Incendiul/El Incendio (r. Juan Schnitman), câştigătorul Trofeului Transilvania, Lecţia/The Lesson (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov), recompensat cu Premiul pentru regie şi Premiul de interpretare, acordat actriţei Margita Gosheva, Despre oameni şi oi/Rams (r. Grímur Hákonarson), care a obţinut Premiul Special al Juriului şi Premiul Publicului, şi Comoara lui Corneliu Porumboiu, care a câştigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj.

De neratat sunt şi The Look of Silence, continuarea multi-premiatului The Act of Killing, în care regizorul Joshua Oppenheimer îşi îndreaptă atenţia dinspre criminali înspre victimele masacrului din Indonezia, în anii 60, In the Basement, noul documentar marca Ulrich Seidl, despre secretele pe care le ascund pivniţele austriecilor, A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, filmul care i-a adus lui Roy Andersson Leul de Aur la Veneţia, La isla minima (r. Alberto Rodriguez), un True Detective spaniol distins cu zece premii Goya, Force Majeure, propunerea Suediei la Oscar, premiat la Cannes 2014, Un illustre inconnu, un thriller psihologic cu Mathieu Kassovitz şi Silent Heart, cel mai recent film semnat de Bille August.

La Bucureşti va rula şi 1001 Grams (r. Bent Hamer), propunerea Norvegiei la Oscar pe 2014, o comedie despre o cercetătoare care studiază „greutatea perfectă a unui kilogram” şi îşi re-cântăreşte propria viaţă.

Au avut parte de mii de spectatori, în Piaţa Unirii din Cluj, Trash (r. Stephen Daldry), filmul de închidere al TIFF 2015, şi Slow West (r. John Maclean), un western atipic cu Michael Fassbender pe afiş, premiat la Sundance. Din programul EducaTIFF, dedicat elevilor, pot fi văzute My Skinny Sister (r. Sanna Lenken) şi Jeremias (r. Anwar Safa).

Iată mai jos programul complet al evenimentului:

Cinema Elvira Popescu
Miercuri, 17 iunie
18.00: Cum arată tăcerea/The Look of Silence (r. Joshua Oppenheimer) – 1h 43min
20.00: Comoara/The Treasure (r. Corneliu Porumboiu) – 1h 29min
22.00: Ilustrul necunoscut/Un Illustre inconnu (r. Matthieu Delaporte) – 1h 58min

Joi, 18 iunie
18.00: Un porumbel cugetând pe o ramură/A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (r. Roy Andersson) – 1h 41min
20.00: Lecţia/The Lesson (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov) – 1h 45min
22.00: În pivniţă/In the Basement (r. Ulrich Seidl) – 1h 21min

Sâmbătă, 20 iunie
14.00: Slăbănoaga de soră-mea/My Skinny Sister (r. Sanna Lenken) – 1h 35min - EducaTIFF
16.00: Cu inima impacată/Silent Heart (r. Bille August) – 1h 37min
18.00: Gunoi/Trash (r. Stephen Daldry) – 1h 54min
20.15: Incendiul/El Incendio (r. Juan Schnitman) – 1h 35min
22.00: Mlaştina/La Isla Minima (r. Alberto Rodriguez) – 1h 26min

Duminică, 21 iunie
11.00: Jeremias/El Jeremias (r. Anwar Safa) – 1h 35min - EducaTIFF
16.30: 1001 Grame/1001 Grams (r. Bent Hamer) – 1h 33min
18.15: Vestul liniştit/Slow West (r. John Maclean) – 1h 24min
20.00: Despre oameni şi oi/Rams (r. Grímur Hákonarson) – 1h 30min
22.00: Forţă majoră/Force Majeure (r. Ruben Ostlund) – 2h

Citește și

Exploreaza subiecte similare:

festival:tiff 2015, Hrútar, Urok, The Look of Silence, turist, Trash, 1001 Gram, Slow West

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells