Studiourile Universal se bucură de cea mai bună lansare pe teritoriul nord-american de la The Lost World: Jurrasic Park. Week-end-ul dinaintea Memorial Day, sărbătorit de americani în fiecare ultimă zi de luni a lunii mai, a adus ultimei lansări a studiourilor, Fast & Furious 6, 98,5 milioane de dolari în decursul celor trei zile de week-end incluse în clasamentul BoxOfficeMojo.com.
Pelicula a luat un avans major de la lansarea dezamăgitoare a lui The Fast and the Furious: Tokyo Drift, care abia a obţinut doar 25 de milioane de dolari la debut.
Dacă locul întâi a fost ocupat aşadar de Fast and Furious 6, iată că pe doi îşi face loc în forţă un alt sequel, The Hangover III, a cărui cifră de debut este de 42, 2 milioane de dolari, o sumă ce din estimările producătorilor ar fi trebuit să fie mai mare.
Faţă de săptămâna trecută, când era lider de clasament, Star Trek Into Darkness şi-a înjumătăţit aproape încasările. A obţinut 38 de milioane de dolari şi a trecut pe locul trei.
Pe patru intră Epic (Regatul secret), animaţia celor de la 20th Century Fox, cu voci celebre în rolurile principale (Colin Farrel, Josh Hutcherson, Amanda Seyfried, Beyonce Knowles). Realizată cu 100 de milioane de dolari, animaţia este pe cale să devină profitabilă, căci încasările internaţionale au ajuns acum la 77 milioane de dolari.
Epic are momentan un favorabil 63 la sută în procente pe agregatul de film Rotten Tomatoes şi va intra în cinematografele noastre pe 7 iunie. Iată şi restul topului 10 la încasările din acest sfârşit de săptămână: pe cinci, Iron Man 3 (19,4 milioane de dolari), urmat de The Great Gatsby (13,7 milioane), Mud (1,9 milioane), 42 (1,2 milioane), The Croods (1,2 milioane) şi Oblivion (815 mii de dolari).
Părerea ta
Spune-ţi părerea@ MikkaelWolfganger - la asa ceva te referi, nu? :)