Dwayne Johnson nu exclude o carieră politică

de Cristina Grigore în 14 Iul 2016
Starul american se gândeşte că ar putea ajunge, dacă este susţinut, chiar preşedinte al SUA

Cum steaua sa la Hollywood străluceşte din ce în ce mai puternic din 2001 încoace (anul apariţiei revelatoare din The Mummy Returns), starul de acţiune şi campionul la wrestling Dwayne Johnson ţinteşte tot mai sus, la o poziţie ce-l va propulsa în arena politică, de unde crede că ar putea exercita un rol mai important asupra societăţii. Actorul de 44 de ani este susţinut de un număr impresionant de fani. La curent cu iniţiativele caritabile ale acestuia, aceştia sunt convinşi că The Rock ar putea fi un lider politic extraordinar.

„Să fiu sincer, nu am exclus ideea de a mă implica în politică. Şi nu mi-e ruşine să zic asta, dar încă nu sunt sigur. Nu neg, mă atrage ideea de a ajunge guvernator sau preşedinte. În plus, ar fi o ocazie bună de a avea un impact real asupra vieţilor oamenilor la nivel global. Dar sunt multe alte lucruri pe care vreau să le realizez până atunci”, a declarat Johnson pentru revista GQ.

Ulterior, starul, care este membru al Partidului Republican, a ţinut să menţioneze în emisiunea Good Morning America, că ideea de a deveni preşedinte este una pe care o ia foarte în serios, asemenea susţinătorilor lui: „În timp, vom analiza dorinţele poporului american şi, dacă auzim un copleşitor, puternic, pozitiv ’Vrem să fii preşedinte’ şi dacă cred că voi face faţă provocării, pentru a deveni un lider formidabil, gata să facă diferenţa, să aducă o schimbare, o voi face”.

Istoria politicii americane include un exemplu faimos de actor devenit preşedinte – Ronald Reagan (al 40-lea preşedinte al Statelor Unite, 1981-1989). Clint Eastwood şi Arnold Schwarzenegger sunt alte două staruri din Cetatea Filmului implicate în politică (fostul Terminator a servit drept guvernator al Californiei din 2003 până în 2011).

 

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, actor

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells