Dragoste cu două feţe: Phoenix, din 5 iunie la cinema

de Cinemagia în 12 Mai 2015
Acţiunea este plasată în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial în Germania, un peisaj în care iubirea abia poate să respire

Din 5 iunie intră în cinematografele noastre filmul Phoenix, despre o supravieţuitoare a Holocaustului, care se întoarce din propria „cenuşă” în oraşul natal, Berlin. Nu este prima dată când un film al regizorului Christian Petzold este adus în cinematografele noastre, anterioara producţie - Barbara, premiată cu Ursul de Argint în 2012 - rulând şi în România.

Regizorul Christian Petzold plasează acţiunea într-o perioadă des ecranizată, dar reuşeşte să descopere o perspectivă nouă prin prisma unei iubiri atipice.

Filmul ne arată ce măşti purtăm şi ce minciuni ne spunem nouă înşine în umbra tragediei şi a secretelor...

Protagonista filmului Phoenix este Nelly (Nina Hoss), care a supravieţuit războiului, dar faţa ei este complet desfigurată. După ce un doctor i-a refăcut chipul complet desfigurat, ea îl caută pe Johnny, soţul ei, despre care nu mai are nicio veste. El este singurul motiv pentru care a reuşit să rămână în viaţă. Între timp, Johnny (Ronald Zehrfeld) o crede moartă şi caută o modalitate de a-i moşteni averea.

Nelly intră în viaţa lui sub o altă identitate, iar Johnny nu o recunoaşte. În schimb, îi aduce aminte de soţia lui şi îi propune să o transforme în vechea Nelly pentru a intra în posesia averii sale. Chiar dacă el s-ar putea să fie un trădător, chiar dacă îi acceptă planul său perfid, o parte din ea încă îl iubeşte. Vrea să îşi redea vechea viaţă şi să înţeleagă cine a fost şi cine o să fie. Oare iubirea, deşi trădată, are puterea să reînvie?

Alte știri din cinema

A murit Donald Sutherland

Cariera legendarului actor de origine canadiană s-a întins pe şapte decenii

Următorul blockbuster cu Brad Pitt în rolul principal va fi...

Pitt, Jerry Bruckheimer şi echipa lui Top Gun 2 fac un film IMAX care ar trebui să spulbere Jurassic World 4

Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului

Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori

Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana

Câteva explicaţii ale popularităţii globale a serialului cu Justin Hartley

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells