Din ce în ce mai mulți părinți dau copiilor nume inspirate din serialul Game of Thrones

de Cristina Grigore în 13 Mai 2014
Personaje feminine populare din francizele Twilight și The Hunger Games sunt, de asemenea, printre numele preferate pentru cei mici

Un raport al Administrației Americane pentru Securitate Socială, citat de Moviefone.com, arată că influența Hollywood-ului asupra publicului se extinde chiar și în ceea ce privește numele pe care părinții îl aleg pentru copii lor. Dacă în 2013, peste 21.000 de fetițe au fost numite Sophia, iată că în listă își fac apariția acum majestoasa Khaleesi, ori curajoasa Katniss.

Khaleesi, apelativul ,,mamei dragonilor” din serialul Game of Thrones, a fost preferat în cazul a 241 de fete, deși înainte de apariția serialului nu apărea deloc în listă. Acum este însă mai popular decât nume tradiționale precum Betsy, Sally sau Stacy.

Și numele real al personajului, Daenerys, și-a făcut loc în raport, 21 de copii fiind numiți astfel. Arya, un alt personaj feminin notabil din Game of Thrones, a ridicat numărul bebelușilor de sex feminin la 1135; numele era destul de rar întâlnit în listă anterior.

Fosta protagonistă a francizei Twilight, Bella, se regăsește în numele a peste 4000 de copii în listă, iar numele lui Katniss a apărut deja în 12 cazuri.

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Jack-Jack pe 13 mai 2014 09:38
Un obicei vechi și bine înrădăcinat.Nu este o noutate ca personajele cu impact la public să inspire părinții dornici de a-și manifesta simpatia și, au găsit o soluție.
Bayard pe 13 mai 2014 10:03
Amuzant este ca din cate stiu eu, traditional, numele Arya este masculin :)
Han_Solo pe 13 mai 2014 13:22
Amuzant este ca acesti parinti nu tin cont de faptul ca Arya este o criminala psihopata in devenire:)
Skarin pe 13 mai 2014 18:07
fara spoilere, va rog:)
amalius2000 pe 13 mai 2014 17:41
Hodor nu avem?:)
alex_il_fenomeno pe 26 aprilie 2015 22:06
Ce parinti "inspirati" :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells