Amazon are în plan cinci sezoane pentru serialul Lord of the Rings

de Cristina Grigore în 6 Iun 2018
Potrivit unor surse apropiate producţiei, primul sezon îl va avea în centru pe tânărul Aragorn

Studioul Amazon şi-a adjudecat pe finalul lui 2017, cu 250 milioane de dolari, drepturile de producţie pentru serialul TV Lord of the Rings, iar primele informaţii legate de proiect încep acum să apară. Potrivit surselor citate de publicaţia britanică The Independent, primul sezon îl va avea în centru pe tânărul Aragorn (interpretat de Viggo Mortensen în seria de filme).

Realizatorii au anunţat că au în plan cinci sezoane, însă producţia nu va începe prea curând, ci la o dată nespecificată, ce ar putea fi plasată oricând în viitorii doi ani. Amazon a confirmat, de asemenea, că există potenţial şi pentru câteva spin-off-uri. Lord of the Rings ar putea deveni cel mai scump serial din istorie; conform informaţiilor ajunse în presa de profil, bugetul total alocat (producţie, distribuţie, efecte speciale) va trece de un miliard de dolari. 

O parte dintre actorii ecranizărilor cinematografice ale romanelor lui J. R. R. Tolkien au anunţat deja că nu vor apărea în serial – printre ei se află şi Andy Serkis, interpretul lui Gollum, dar şi John Rhys Davis (Gimli).

Cel care nu şi-a exclus însă participarea a fost Ian McKellen, care l-a jucat pe Gandalf. Într-o discuţie relaxată cu Graham Norton, gazda emisiunii de pe BBC Radio 2, actorul a spus: „Cum aşa, să fie un alt Gandalf? Nu am zis «da» încă pentru că nu am fost rugat să reiau partitura. Dar îmi spui că altcineva l-ar putea juca? Gandalf are peste 7000 de ani, aşa că nici eu nu-s prea bătrân să-l interpretez”.

Exploreaza subiecte similare:

Viggo Mortensen, Ian McKellen, Andy Serkis

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 6 iunie 2018 01:56
Sa speram ca iese ceva foarte bun..sau sa fie macar bun.Daca iese un mare esec,e jenant..
kamikaze1996 pe 6 iunie 2018 09:01
Asta sper si eu, degeaba au un buget asa mare daca nu au persoanele capabile sa fac ceva.
Manusa pe 11 noiembrie 2018 20:33
Sper sa se ridice la nivelul filmelor. Pentru asta este nevoie de regizor de calitate si actori foarte buni. Normal ca nu va fi distributia din film, dar sper ca vom vedea cativa actori din film, cel putin pe Ian McKellen.
Cand va aparea.......cred ca vom astepta cativa ani de acum incolo. Eu unul astept cu nerabdare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells