Amanda Seyfried dă exemplu de alt caz de inechitate la Hollywood

de Cristina Grigore în 14 Iul 2015
Actriţa a dezvăluit că a fost remunerată cu doar 10 procente din salariul unui coleg de platou

Actriţa Patricia Arquette a adus pe scena Oscarurilor problema diferenţei majore dintre salariile actorilor şi ale actriţelor de la Hollywood, iar atacul asupra serverelor Sony a adus dovezi clare în acest sens.

Publicaţiile de profil au avut-o nu demult ca exemplu pe Jennifer Lawrence, care deşi a obţinut, cu The Hunger Games: Catching Fire, una dintre cele mai bune lansări la box office şi are la activ un Oscar, nu a beneficiat şi de un salariu pe măsură, la nivelul colegului său de platou Bradley Cooper. Într-o situaţie asemănătoare din punct de vedere al remuneraţiei, s-a aflat şi Amanda Seyfried, după cum a dezvăluit recent publicaţiei The Sunday Times.

„Acum câţiva ani, la unul dintre filmele de buget mare, am aflat că sunt plătită cu numai 10 procente din salariul colegului meu de platou, şi eram cam la acelaşi nivel de talent şi celebritate”, a explicat actriţa.

„Cred că oamenii îşi permit acest lucru doar pentru că sunt eu mai tolerantă şi mai puţin pretenţioasă şi au impresia că aş accepta oricât de puţin mi s-ar oferi… „.

„Dar până la urmă nici nu este vorba de cât de mulţi bani primeşti, importantă este şi cât de corect este nivelul la care eşti evaluat”, a continuat Seyfried şi a insistat asupra faptului că „femeile din industrie ar trebui să hotărască dacă vor să renunţe sau nu la un drept al lor”.

Exploreaza subiecte similare:

Amanda Seyfried, actor

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 14 iulie 2015 11:47
Este normal ca studiourile sa ofere cat mai putin in fiecare caz.... aici nu vorbim de o firma mare care discrimineaza femeile fata de barbati dandu-le salarii mai mici. Cand vine vorba de filme salariul fiecarui actor se negociaza individual, depinde si cat de bun este impresarull... o zice si Seyfried ca poate e ea prea moale. De ce a acceptat un salariu atat de mic?
Corlex pe 14 iulie 2015 13:37
Salariile actorilor ca si cele ale fotbalistilor sunt ridicole de mari in contextul in care ai putea ajuta pana la o tara mai mica. Si sa te plangi ca ai cateva milioane mai putine decat vecinu e la fel de ridicol.
nyuszi pe 15 iulie 2015 01:20
Nu cred ca actritele se plang ca primesc putin, ci ca in mod automat "masculii" primesc mai mult. E o treba de mult cunoscuta, si deja de prin anii 30-40, actritele (care au avut tupeu/curaj) au discutat treaba asta. Nu e vorba de valoare, sau cotatie la box office, sau succes sau talent, e pur si simplu ca actorii sunt mai bine platiti si gata. De asemenea, in majoritatea cazurilor, sunt cap de afis, iar "colegele" numarul doi. Am vazut cazuri in care actrita e pe afis, in poza, dar numele nu-i apare ("Little Chaos", iar actrita e Helen McCrory). De fapt, le-a luat Americanilor 20 de ani ca sa ratifice legea prin care e ilegal sa faci discriminare pe baza asta (legea a fost propusa prin anii 40 dar a trecut in 1964), dar totusi treaba asta se intampla tot timpul. Problema e ca intotdeauna niste "destepti" se trezesc ca nu-i adevarat, si ca precis femeia e de vina, ca nu a cerut mai mult, sau precis nu e la aceeasi valoare ca tipul. Rahat… pur si simplu sunt mai prost platite, si gata. Daca se "plangea" una, poate ziceam ca are fite, dar pana si "superstaruri" ca Meryl Streep bat apropouri.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells