Actriţele cel mai bine plătite în 2014

de Ştefan Dobroiu în 5 Aug 2014
Sandra Bullock, pe primul loc. Află cine o urmează!

Revista Forbes a publicat cel mai recent top al actriţelor cel mai bine plătite de la Hollywood. Sandra Bullock, după mega-succesul Gravity, este ocupanta celei mai înalte poziţii, cu o sumă estimată la 51 de milioane de dolari câştigată între iunie 2013 şi iunie 2014. După ce a câştigat un Oscar pentru The Blind Side, iată că actriţa care a împlinit recent 50 de ani se poate lăuda şi cu importante câştiguri financiare la Hollywood.

AICI un articol aniversar despre suişurile şi coborâşurile din cariera Sandrei Bullock şi AICI unul despre Speed, filmul care a făcut-o celebră în lumea întreagă.

În topul Forbes urmează Jennifer Lawrence, care, la doar 23 de ani, ocupă a doua oară consecutiv această poziţie. Forbes estimează că starul francizei Jocurile foamei, şi ea recompensată cu un Oscar pentru Silver Linings Playbook în 2013, a câştigat 34 de milioane de dolari în ultimul an. Jennifer Aniston, la 45 de ani, se află pe poziţia a treia, cu un total de 31 de milioane.

Urmează Gwyneth Paltrow, 41 de ani, cu 19 milioane de dolari. Cameron Diaz şi Angelina Jolie ocupă poziţia a cincea, cu 18 milioane. Jolie a ocupat anul trecut prima poziţie în topul Forbes. Scarlett Johansson s-a clasat pe locul şapte, cu 17 milioane, iar Kristen Stewart pe zece, cu 12 milioane, după ce anul trecut ocupase poziţia a treia.

Conform detaliilor oferite de Forbes, topul a fost realizat prin estimarea câştigurilor realizate de actriţe din apariţiile în filme şi reclame, precum şi din drepturi financiare pentru proiecte mai vechi. Detaliile au fost obţinute şi prin consultarea cu agenţii şi impresarii actriţelor, dar şi cu producători sau avocaţi cunoscuţi de la Hollywood.

Autoarea topului, Dorothy Pomerantz, remarcă diferenţa extraordinară dintre câştigurile actorilor şi cele ale actriţelor. Primii zece actori din topul Forbes însumează aproape 420 de milioane de dolari, în timp ce totalul actriţelor este de doar 226 de milioane, puţin mai mult decât jumătatea sumei câştigate de actori.

Topul actorilor este dominat de Robert Downey Jr. cu 75 de milioane de dolari. Îi urmează Dwayne Johnson, cu 52 de milioane, Bradley Cooper, cu 46 de milioane, Leonardo DiCaprio, cu 39 de milioane, şi Chris Hemsworth, cu 37 de milioane.

Exploreaza subiecte similare:

Sandra Bullock, Jennifer Lawrence, Jennifer Aniston, Scarlett Johansson, Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, Cameron Diaz, Kristen Stewart, Gravity

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ddman pe 5 august 2014 12:15
Fara sa fiu misogin (spre deosebire de autoarea topului) dar Dorothy ar fi trebuit sa remarce si "diferenta extraordinara" dintre incasarile filmelor in care joaca actorii si in care joaca actritele mentioanati/mentionate - daca tot a facut insumarea castigurilor actorilor si actritelor sa fi facut insumarea si incasarilor filmelor in care cei mentionati au jucat; sau vrea ca Gwyneth sa primeasca aceiasi bani ca Robert ?!
ddman pe 5 august 2014 12:31
In plus mai este vorba si de abilitatea de a negocia "salariul" - un expl RD jr care, abil fiind, a cerut si procent din incasari, iar castigul de 75 mil el si l-a facut prin incasarile mari ale filmului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells