Actorii din Friends se vor reuni într-o producție HBO Max

de Cristina Grigore în 14 Nov 2019
Producția anunțată pentru serviciul de streaming ar urma să aducă laolaltă starurile, dar și creatorii celebrului serial

Serialul Friends va trece în curând din catalogul Netflix în cel al HBO Max, însă abonații serviciului de streaming al HBO (ce se va lansa în primăvara lui 2020) se pare că vor mai avea parte de o surpriză: o reuniune a actorilor din serial și a creatorilor acestuia (David Crane și Marta Kauffman).

Potrivit thehollywoodreporter.com, producția este în stagiu preliminar și nu se știe încă ce format va fi ales pentru aceasta – de obicei, astfel de reuniuni readuc în discuție anii de producție, întâmplări în spatele camerelor și informații inedite despre staruri.

Jennifer Aniston a oferit recent, în emisiunea lui Ellen DeGeneres, informația că „se lucrează la ceva”, dar că nu este vorba despre un reboot Friends. Fanii serialului își doresc însă de multă vreme o continuare a seriei (încă de la finalul acesteia, în mai 2004), însă până nu demult chiar și o reuniune ca cea anunțată pentru HBO Max a fost negată de actori și de creatorii serialului.

Crane și Kauffman declarau într-un interviu acordat Entertainment Weekly în 2014: „Oamenii spun că își doresc asta, iar cu cât subliniem noi faptul că este o idee nepotrivită, cu atât sunt ei mai fermi. Dar cred că dacă chiar le-am oferi [această reuniune] ar atrage cu siguranță reacții negative”.

În urmă cu aproximativ o lună, actrița Jennifer Aniston își făcea debutul pe Instagram cu o fotografie în care îi avea alături pe foștii colegi de serial - Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc, Matthew Perry. Imaginea a strâns mai bine de șase milioane de urmăritori în mai puțin de 24 de ore, demonstrând astfel interesul încă uriaș al fanilor față de serial și vedetele acestuia.

Exploreaza subiecte similare:

Friends, Ellen DeGeneres, Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc, Matthew Perry, David Crane, Marta Kauffman

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells