10 mașini mai „umane” decât oamenii

de Gloria Sauciuc în 18 Iun 2015
SF-ul Ex Machina rulează în cinematografele noastre în regim de premieră, din 19 iunie

Cunoscut ca scenaristul unor filme precum 28 Days Later, Sunshine sau Never let me go, Alex Garland debutează în regie cu filmul Ex Machina, din 19 iunie în cinematografele noastre, o saga futuristă, un fel de Frankenstein reinterpretat, în care joacă Oscar Isaac, Domhnall Gleeson şi Alicia Vikander. Filmul explorează marile idei despre natura conștiinței, și ce anume te face uman, unul dintre protagoniști fiind o fată-robot. Și dacă omul nu devine superfluu, odată ce o mașinărie devine gânditoare, cu conștiință de sine.

Ex Machina ne atrage atenția că o mașinărie gânditoare, cu emoții, dar care nu e bio-degradabilă, e pasul următor în evoluție. Avem, așadar, de-a face cu un thriller psihologic despre trei persoane care se înfruntă cu puterea inteligenței și emoțiilor lor. Este despre cum aceștia se testează unul pe celălalt, cum încearcă să se învingă unul pe celălalt mental, și cum se aliază unii cu alții pentru a învinge, în care personajele formează un triunghi amoros neobișnuit. Filmul readuce în discuție ceea ce însemană să fii uman, și ce înseamnă să gândești și să ai conștiință.

Cu așa o problematică adusă în discuție pe marile noastre ecrane, trecem în revistă o serie de filme cu personaje similare.

În SF-ul Her (2013), sistemul de operare Samantha, cu vocea lui Scarlett Johansson, poseda tocmai capacitatea de a se construi pe sine însuşi, din toate experienţele şi infomaţiile la care avea acces, de a se „autoregulariza”. Ceea ce e, deocamdată, un atribut strict biologic. Părea chiar capabilă de reacții emoționale, deși acum - în prezentul nostru - mașinăriile sunt incompatibile cu procesele bio-chimice (fericirea e dată de secreţia de serotonină şi de dopamină, nu-i aşa?). Dar în film, Samantha-computerul, are emoţii, are sentimente. Astăzi, dacă am face testul Turing unei mașinării, şi am întreba-o dacă a plâns, sau alte lucruri legate de sentimente, din răspunsuri ne dăm seama că interlocutorul este o maşină.

Anul trecut, roboţii aveau „fibra morală” pe care oamenii au pierdut-o sau au golit-o de conţinut, în filmul Automata. Pe de altă parte, esenţa şi ironia filmului Chappie este că un android dovedește trăsături morale peste ființele umane.

Robotul android cu înfăţişarea unui copil Ethan, din serialul Extant, face la finalul sezonului 1 o alegere ce dovedește trăsături umane dintre cele mai alese. Pierce Gagnon joacă rolul lui Ethan Woods, băieţelul familiei Woods şi prototipul proiectului Humanichs. John, soţul temperamental al lui Molly, crede că un copil android este la fel de bun ca şi un copil natural, după cum oamenii şi roboţii nu ar trebui să aibă o relaţie stăpân-sclav. Roboţii vor trebui să înveţe să simtă şi să discearnă binele de rău, exact cum învaţă copiii.

În filmul WALL-E, vedeam că sensibilitatea roboțelului este fără seamăn între roboţi (creşte cu abnegaţie o plantă, pe un Pământ deşertic). WALL-E are o personalitate debordantă, şi cea mai mare calitate a lui este curajul. Deşi este aruncat într-o lume bizară, planeta Pământ devenită o uriaşă groapă de deşeuri, Wall-E devine acel erou memorabil care readuce omenirea pe Pământ după zeci de ani de rătăcire prin spaţiu. Eforturile lui sunt în sine eroice, deşi adevăratul său scop este de a impresiona o roboţică pe care a cunoscut-o pe Pământ. Nu de multe ori un robot îşi caută un suflet pereche, dănd dovadă de atâtea emoții specific umane.

Ca şi alţi roboţi de pe marele ecran, Johnny 5 din filmul Short Circuit, a fost conceput sub auspiciile Războiului Rece, dar a devenit mai uman decât îşi doreau autorii săi. Atunci când un fulger energizează în mod imprevizibil circuitele robotului numărul 5, acesta scapă de sub controlul armatei, iar filmul devine o comedie despre un robot fără seamăn.

În filmele Star Trek, locotenentului Data îi este instalat un microcip care îi permită să experimenteze emoţiile umane. Curiozitatea sa cât priveşte comportamentul uman nu doar că a generat situaţii comice, dar l-au făcut pe locotenentul Data unul dintre cele mai îndrăgite personaje din serialul Star Trek: The Next Generation.

Situaţia lui Andrew Martin din Bicentennial Man e una dintre cele mai grăitoare pentru acest articol. Creat ca ajutor şi companion al unei familii, personajul lui Robin Williamns petrece mai bine de 100 de ani încercând să devină pe de- a-ntregul uman. Andrew ajunge chiar să se îndrăgostească, dar nu are voie să se căsătorească pentru că nu este din punct de vedere legal un om adevărat. Pentru a îşi împlini destinul, începe încet să facă trecerea de la părţile sale robotice la substitute organice, până ajunge să îşi piardă nemurirea. Andrew ajunge să fie declarat om în ultima sa zi de viaţă, iar căsătoria sa devine legală chiar înainte de a închide ochii pentru totdeauna.

Filmele SF sunt pline de roboţi-soldaţi, dar în filmul Solo roboţii arată şi compasiune, nu sunt doar maşini de ucis.

D.A.R.Y.L, povestea unei forme de viaţă robotice, se lansa în anii '80 cu tehnologii revoluţionare. Povestea e a lui Daryl, care e găsit mergând de unul singur pe drum, fără nicio amintire despre cine este şi cum a ajuns acolo. Adoptat de un cuplu de treabă, ajunge să manifeste curând abilităţi ieşite din comun. Până la urmă i se relevă adevărata natură. Când Guvernul o ia pe urmele lui, îl capturează şi - în urma investigaţiilor - remarcă faptul că Daryl a experimentat emoţii, asemenea oamenilor. Guvernul realizează că nu mai e, practic, nicio diferenţă, între acest copil robot şi un om, prin prisma amintirilor şi emoţiilor/trăirilor (sufleteşti) care îl animă.

Exploreaza subiecte similare:

Ex Machina, Her, WALL·E, Extant, Short Circuit, Star Trek: The Next Generation, Bicentennial Man, D.A.R.Y.L., 28 Days Later..., Sunshine, Never let me go

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells