Arma pe care adeseori o aveam în copilărie pentru o realitate dură era capacitatea de interpretare fantezistă a evenimentelor, capacitate ce conferea valențe supranaturale unor întâmplări pe care nu le puteam controla. Copilăria se refugiaza adesea într-o lume imaginară, magică, în simplă joacă sau ca o evadare.
Iată o serie de filme în care poveștile încearcă să „corecteze” viața reală sau filme care au tentă autobiografică, ori parabole, toate tulburătoare.
Ce filme ați adăuga la această listă?
