Păreri Witness for the Prosecution

(1957)

Martorul acuzării

Ordonează după
mvpsebi pe 13 Septembrie 2010 13:47
Un film excelent, despre un proces/o iubire care te tine cu sufletul la gura. La inceput facem cunostinta cu personajele, unul iesind in evidenta. Sir Wilfrid Robarts, un avocat cu renume si mai ales cu un spirit ironic iesit din comun, parca si Dr. House de la el s-a inspirat. :)) In continuare ne este prezentata desfasurarea procesului, si cand totul pare lamurit si poti spune ca ai anticipat out-come'ul, ei bine, finalul te lasa perplex. Unul din cele mai bune twisturi si una din cele mai bune prestatii feminene, cu Marlene Dietrich la timona. Merita vazut filmul!
10 0
cezarika21 pe 20 Ianuarie 2017 14:25
Răsturnări de situații ingenioase în sala de tribunal
Inspirat dintr-o povestire a Agathei Christie, adaptată ulterior, cu modificări, ca piesă de teatru, ”Witness for the Prosecution” își aduce publicul în sala de tribunal pentru a urmări desfășurarea unui proces de crimă. Unii dintre dvs. veți spune că ați mai văzut probabil așa ceva, dar credeți-mă pe cuvânt că nu ați văzut și probabil că nici nu veți anticipa răsturnările de situații din final. Chiar și eu, care citisem anterior povestirea Agathei Christie, am fost surprins de sfârșitul oarecum melodramatic al poveștii.

Billy Wilder concepe filmul ca o dramă judiciară, completând povestirea cu elemente noi și construind personajul avocatului pledant Sir Wilfrid (interpretat cu distincție și vitalitate de Charles Laughton) ce devine observatorul obiectiv al acțiunii. Devenim curând martorii unei povești neobișnuite de dragoste… citeşte

7 0
Narcis_1976 pe 15 Aprilie 2012 23:38
incredibil de inteligent acest film, Charles Laughton a fost magnific
6 0
serghei_romanu pe 28 Decembrie 2009 21:44
Excelent
Un thriller static insa extraordinar de imprevizibil.Crezi ca in sfarsit ai inteles rolul fiecarui personaj in acest puzzle indescifrabil cand apare alta intorsatura ce da iar planurile peste cap.Actorii joaca excelent - mai ales Marlene, regia asemenea deci pot afirma ca este un film complet.Repet, cam static insa ma asteptam la asa ceva deci nu pot spune ca este un defect.Pentru mine este unul dintre acele filme care nu pot fi uitate pentru ca te surprinde printr-un scenariu ingenios si elaborat.Witness for the prosecution este, indiferent ce spune unul sau altul, un film de tinut minte.Nu prea prinde la consumatorul obisnuit (cu atat mai putin la consumatorul roman) insa este, pentru cei ce stiu sa aprecieze un film, o creatie extraordinara.Il notez cu 9/10
6 0
mihaela_82 pe 15 Decembrie 2011 00:06
Genial filmul asta! Sincer, nu m-am asteptat la un asemenea final. Parca ar fi fost regizat de Hitchock!!!
6 1
mihaelatb pe 27 februarie 2020 19:12
"mai, rau, e Agatha Christie!
balika pe 07 Noiembrie 2010 17:33
Un film foarte bun, cu un final la care chiar nu m-am gandit ca e posibil. Inca o dovada clara ca, se pot face filme excelente si fara efecte speciale sau in lipsa unui supererou.
4 0
mihaelatb pe 12 August 2012 16:01
filmul asta a reunit doi dintre preferatii mei, Agatha Christie ( careia i-am citit aproape toate cartile ) si Billy Wilder, caruia i-am vazut o parte din filme si nu pot spune ca a fost unul care sa nu-mi placa. In afara de scenariul,un pic modificat fata de carte, filmul a beneficiat si de o distributie excelenta: Charles Laughton si Marlene Dietrich! Il recomand oricui vrea sa vada un film bun, fara un buget exorbitant, fara efecte speciale si fara sa fie 3D.
Nota, subiectiva:9!

4 1
sabinalin pe 23 Noiembrie 2016 11:39
Am citit cu placere multe dintre romanele Agathei Christie, sunt foarte interesante inclusiv cele care nu ii au drept eroi principali pe Hercule Poirot sau Miss Marple. In acest film nu avem de-a face cu Agatha Christie veritabila chiar daca marcile clasice ale celei mai cunoscute scriitoare de carti "politiste" din lume isi fac simtita prezenta din plin. Pentru ca filmul e unul american, pentru ca scenarist e Billy Wilder, cel care nu poate sa scrie un scenariu fara sa includa si un pic de umor de cea mai buna calitate. Remarcabila si distributia: Charles Laughton, Marlene Dietrich si Tyrone Power, trei actori grei ai perioadei respective, sustin la nivel inalt aceasta foarte interesanta poveste despre manipulare, tradari si, evident, crima...
3 0
alex_il_fenomeno pe 21 Ianuarie 2014 15:47
Un film deja antologic pentru genul sau si pentru subiectul abordat, un thriller politist de o tensiune aparte, punand asupra spectatorului o emotie de o vibratie deosebita, reusind sa iti capteze toate simturile de la inceput si pana la final. Pelicula de fata a avut de toate, de la actori de o carisma aparte si pana la un subiect atat de puternic, datorat pe de o parte regizorului si scenaristilor iar pe de alta scriitoarei Agatha Christie, ce a imaginat atatea situatii care aveau sa ne taie rasuflarea. Il recomand cu mare placere, este un clasic pentru genul sau.
2 2
defav pe 15 August 2013 21:08
Merita vazut acest film , are si ceva umor-avocatul batran e destul de haios- dar mai ales pt. scenariul diabolic al Agathei Christie .
2 2
ionutzoo7 pe 11 Iunie 2012 17:10
Mie chiar mi-a placut.L-am vazut la tv,pe MGM parca....filmul e captivant,iar finalul e foarte bun
2 2
Schooner pe 25 Iunie 2010 15:43
Excelent
Are un scenariu ingenios construit,interpretarea este de exceptie,face parte din categoria filmelor in care protagonistii gandesc profund fiecare actiune a lor - competitia inteligentelor-
2 2
CristiN pe 03 Februarie 2011 02:04
Ce pot sa zic , mie mi-a placut filmul . Fiecare cu genurile lui . Gusturile nu se discuta .
2 11
matew10 pe 04 Februarie 2016 13:37
Original, vechi, plin de suspans + o răsturnare de situație care te tine lipit de scaun in sala.
1 0
kakapo pe 28 Ianuarie 2014 21:02
...de urmarit rolul lui Sir Wilfrid Robarts...de urmarit rasturnarile de situatie din finalul filmului si, in general, atmosfera unui film clasic foarte bine regizat...
1 0
Dragos.87 pe 30 Aprilie 2024 22:56
Un film foarte bun, are o poveste care îți captează atenția și intriga reușește să-ți dezvolte o imaginație sumbră..Prestația actorilor, cel puțin mi s-a părut foarte isteață și total inspirată încât nu ai cum să ghicești deznodământul, recomand cu încredere!
0 0
TibyGeo pe 30 Decembrie 2022 01:41
Superb,inteligent, puțin umor, mult suspans,un film de calitate, un clasic pe care n-ai voie să-l ratezi! Nota 9.
0 0
radu3455 pe 05 Noiembrie 2013 15:47
o drama plina de mister ce te atrage inca de la inceput si care isi merita toate nominalizarile la Oscar nota 8
0 0
mtraianc pe 10 Iulie 2012 12:21
exceptional
sala de tribunal , crima , actiune inteligenta , martori , acuzat si un final pe masura
neaparat de vazut

0 0
xerses pe 19 Iulie 2012 15:29
Un film bun care si-a pastrat farmecul chiar si dupa mai bine de 54 de ani....
0 2
Tyybi1 pe 26 Ianuarie 2016 21:16
Wow, am urmărit filmul cu mare interes si plăcere. Finalul a fost demential. Foarte bun !
0 3
cosmin_kedii pe 18 Mai 2013 19:59
Un film excelent de Billy Wilder, un clasic al genului, o istorie fascinantă care este spus la perfecțiune, regizorul păstrează suspansul, instalează îndoieli, certitudini false ... Și ne orbește cu un final interesant și sincer surprinzător . Charles Laughton este excepțional în acest rol
0 3

Spune-ţi părerea despre

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

jinglebells